cireasa buci de fier

mai 4th, 2009

buci
Am lipsit luni dar motivat. M-a inghitit Istanbulul cu pofta. Si ce mi-a mai placut si mie. Dar va zic maine despre asta. Stati sa vedeti intre timp.

Cireasa buci de fier, cireasa buci de fier. Asa m-au strigat un stol de copii zburdalnici, mai ieri. Rotindu-se in jurul meu iute intr-o hora infiripata ad hoc.

Sa stiti ca n-am fost surprinsa. Observasem si eu ceva-ceva. In ultima vreme, cum pun o rochie. Cum ea sta poaaaaingggg pe dansele, cu 73% mai multa fermitate. Cade bine adicatelea pe cele doua rotunde edificii ciresesti.

In plus, primisem si un referat scris de la asociatia de locatari. In care eram rugata respectuos de catre toti vecinii. Se semnasera in clar, vezi bine. Chiar si doamna doctor, care nu ma are la suflet. Si vrea sa-mi cumpere casa cu orice pret.

Eram rugata sa tin o prelegere despre cum am facut acest lucru posibil. Noile mele buci adica. M-am flatat pe data. Cu atatea femei frumoase in oras. Nu e putin lucru sa mi se ceara mie asta. O cireasa pitica ce mananca tocanita si tort si bea bere.

Mi-au sugerat ca pe agenda sa includ musai topicurile. De la buci de sarlota la buci de fier in numai 22 de pasi simpli. Apoi buci de fier-scurt istoric. Si ultimul dar nu cel de pe urma. Buci de fier-incotro & buci de fier-tendinte.

M-au asigurat ca o sa am si flipchart si retroproiector. Stiau ca am lucrat prin corporatii. Si ca am si eu niste pretentii minime. Cand e vorba sa prezidez sedinte.

M-au instiintat ca seminarul se va tine la vecinul imbufnat, cu nevasta grasa. Care sade la ultimul etaj. El a cumparat si apartamentul de vizavi si a spart peretii intre ele. Acum un fel de sala de dans intr-un bloc. Nevasta insa, tot impanata…

Ma rog. Cum in josul demersului era mentionat ca o sa avem si catering stil fusion. Si o companie de masini vine sa faca drive-test in fata blocului, pentru participantii la sedinta. Si avem si o bere oficiala. Am zis da, fara rezerve. Vad eu ce le zic.

Dar sa va spun de ce are cireasa brusc buci de fier. Ea a reinnoit aboamentul la sala de fitze la care evolueaza. Iar antrenamentele de aici sunt atat de drastice. Standardele asa de atent setate. Presiunea e asa de mare.

Si profesorii supun cireasa la asa tratament nemilos. Incat pe langa ca-i mai da la rastimpuri sangele pe nas. (Lucru la care ei nu se induioseaza defel). Sunt sanse sa fie si posesoarea celui mai pietros fund de cireasa pietroasa din nordul capitalei.

Gata, eu am spus ce pofteam. V-am varsat informatia. Sa nu ziceti ca nu v-am zis. Sunt cireasa buci de fier. And there’s nothing I can do about it.

sentimente amestecate pe cross trainer

februarie 9th, 2008

cross trainer este aparatul ala de la sala cu 2 coarne asa. pe care pasesti cu picioarele si tragi si cu mainile. am vrut sa ne lamurim, ca altii ii zic altfel.

pt cine nu s-a suit pe el, pare un fel de prostie asa, un mizilic pt copiii de gradi.

pt cunoscatori, e un instrument de tortura care te face sa spui si laptele pe care l-ai supt de la muma-ta. pacat ca nu asta e scopul.

adica eu as zice ce lapte am supt si as fugi mancand nori. dar aparatul asteapta alte lucruri de la tine. nu se lasa pana nu iti suge sangele. tot.

cu asta in minte, si totusi stiind ca e unul din cele mai eficiente moduri de a scoate din mine demonii stransi peste zi, am o strategie.

intru in sala cu bestia trufasa si o privesc de sus, desi sunt cam pitica. ea pufneste putin spre mine, scoate niste aburi mici pe nari si da aproape imperceptibil din coarnele alea.

eu ma duc si incep sa o calaresc nonsalanta. la inceput, cateva minute, pare ca o sa mearga totul struna. ca am fost nebuna sa-mi fie frica de ea.

si apoi incepe sa atace perfid. iti slabeste vointa. te demotivezi si te intrebi ce cauti tu acolo in timp ce alti oameni beau o bere. ti se face greata. nu mai vezi luminita de la capatul tunelului. te doare mintea.

acesta este momentul in care aplic strategia zorro. adica imi inchipui ca sunt el si ca e penibil sa ma dea gata un aparat, fie el cat de versat. sunt imbracata in costum si am si masca, ca sa nu mi se vada grimasele.

nu pot sa ma opresc, imi spun. ar rade toti copiii daca zorro ar fi asa un mameluc.

cu fantasma asta mai reusesc cateva minute. ma uit la ceilalti colegi din stanga si dreapta, ca sa vad cat de rau arata. si ei sunt la pamant. asta imi mai da putin ghes.

apoi trebuie sa bag strategia nr. 2. salvarea pamantului depinde de mine. o amenintare iminenta promite sa distruga planeta asta pe care o iubesc si oamenii astia dragi mie.

singura conditie a fortei raului a fost ca eu sa fac tot programul de 40 de min pe aparat. nu pot sa-mi las pamantul la greu. si el m-a ajutat pe mine cand a fost cazul.

asa ca, aratand ca frankenstein, cu venele umflate pe frunte, cu ochii iesiti primejdios din orbite, cu parul lipit de cap, mai trag un pic.

se aud uralele omenirii: “saaaana! saaaana! saaaana!”. asta imi mai da putin zvac. ultimele minute sunt perverse. rasuflarea mea e de culoare verde inchis. ochii ca ai lui michael jackson in thriller.

am reusit. masinaria necheaza sub mine, dar ma respecta. iar omenirea e cazuta-n fund de admiratie.

arat rau. ma simt oribil. dar sunt fericita.