Cine-ar fi crezut ca in orasul asta cat o nuca si pe care il stim ca pe buzunarul nostru de la spate mai poti descoperi asa ceva. Un cotlon public si totusi privat, numai bun de giugiuleala. Dar uite ca s-a intrupat, pentru dragostea ce zace-n noi.
Am prins de veste si va fi numai al meu. Exista un cinematograf dedicat special indragostitilor, cu preponderenta clandestini. Care se feresc din cine stie ce motive puerile de ochii altor oameni. Si nu ma refer anume la indragostitii de cultura, ci la ceilalti . Care nu mai au rabdare si vor sa puna carne peste carne, fie chiar si intr-un mod incomplet dar sincer.
Sigur, povestea nu-mi apartine. Este vorba despre o verisoara de la tara, din partea tatalui, care a venit in capitala si a patimit tot ce spun mai departe. Cica a intrat dumneaei in cinematograful in care spera sa aiba nitele momente de pace si prietenie cu un domn respectabil. Voia sa vorbeasca obraz in obraz si apoi rasuflare-n rasuflare despre carti, filme, flori, fete sau baieti.
Cand colo, ce sa vezi. La o ora absurda, cand se presupunea ca toti oamenii muncesc sau iau masa, era plin de lume. S-a mirat ea de asa obiceiuri metropolitane. Zero intimitate, ce mare mitocanie. Si dupa ce a incercat o comunicare verbala si non dar plina de talc cu partenerul de discutie in plina sala, a fost lasata de nervii ei. A plecat bajbaind dupa un spatiu aparte, tragand dupa ea corpul prieten.
Culmea e ca l-a si gasit. Se pare ca undeva intr-o latura a salii exista o perdelusa care asigura discretie perfecta pentru cine are nevoie de ea. Si ea avea. Mare nevoie, povesteste ea cu talc, facand si cu ochiul, in care apare o steluta de praf de minune, concomitenta cu o buburuza de saliva datorata poftei sale de viata.
Parca vad cu ochii mei acest refugiu unde poti duce o conversatie decenta in timp ce-ti si atingi interlocutorul, sa-l faci atent. E o oaza de armonie umbroasa. Poti sa vezi si filmul, daca ai pofta. Dar cica poti s-o faci intr-o pozitie mai acatarii. Nu in sezut pe scaunul tare, separat de lumea de care vrei de fapt sa te lipesti printr-un barbar maner.
Poti sa te incolacesti, sa te sucesti, sa preiei comanda, sa te supui, sa te aciuiesti de-a busilea, sa suspini incet, sa exclami a mirare si inca o suita de alte activitati. Verisoara mea de la tara e un om pur, ea nu minte. Se cade sa o cred pe de-a intregul.
Toate astea si multe altele se pot face in cinematograful indragostitilor. Un spatiu de ragaz urban cu o gramada de public in jur.
