Si cand iti omori animalul de companie iti vine sa-ti smulgi parul din cap fir cu fir. Dar cand in joaca este insasi viata ta si modul in care o sa se desfasoare ea in continuare, miza se ingrasa.
Asa ca imi vine greu sa potrivesc bine relatia cu gatul pe butuc. Si sa ridic apoi toporul ascutit cu grija in prealabil. Si sa-i aplic o lovitura izbutita. Mi-e frica sa nu o doara. In special cand relatia mai sufla si nu e moarta de tot, atunci e cel mai greu. Pare ca faci un lucru bun, si de ce sa ne mai chinuim asa. Dar de fapt, auzi voci in urechi care-ti susura rautacios. Ai gresit, o sa te caiesti.
Si totusi sunt pentru eutanasierea relatiei de dragoste. Cand tinde sa devina nedragoste si partenerii gafaie, ei trebuie sa ia satarul si sa-i faca de petrecanie. Chiar daca apoi te rasucesti ca un chefal pe plita, in asteptarea febrila de a deveni saramura. Operatia a reusit, pacientul e mort. Cam asa te gandesti tu despre ce ai facut.
Ma mira faptul ca eutanasierea unei relatii nu este impotriva legii. Pana la urma este la fel de sadica si la fel de generatoare de probleme emotionale si intrebari existentiale. Da, sange iti mai curge prin corp si poti vorbi. Mananci si dormi ca si cum nimic nu s-a intamplat, pe bune. Dar zau ca stii in fiecare moment ca ceva a murit prin tine, prin partile esentiale.
Mi-e greu sa omor cu sange inghetat o dragoste de care m-am bucurat cu voiosie ceva vreme. Dar mi-e si mai greu sa traiesc cu un corp conectat la aparate de respirat si sa-l numesc viata mea. Asa ca se ia o butugura, un topor potrivit de ascutit, un public dornic de sange proaspat, se alege o zi nici prea prea nici foarte foarte si se aplica lovitura finala. In deplin acord cu partenerul cu care ai intretinut un foc bun pana mai ieri.
Pe langa scrasnet de carne desprinsa si un horcait, se mai aude si un canticel. Moare relatia care se imbolnavise si lenevea pe catafalc. Dar se naste speranta ca mai bine asa decat altfel.
