Cireasa se misca in livada internetica precum pestele prin apa. Dar mai exista o latura care o multumeste plenar. Este aplecarea ei catre pamant.
De mult nu s-a mai balacit cireasa intre holde, cum ravenste asa de tare. Poate ca a venit vremea. Sa alerge pe campuri, sa le miroasa centimetru ce milimetru. Sa fuga de metropola si sa se lipeasca de case aflate la magine de apa. Sa intre prin grajduri sa verifice mulgerea laptelui in care sa ceara sa i se tranteasca apoi o mamaliga grea si fierbinte.
O emotioneaza pe ea pamantul proaspat intors in brazda. Ca pe Ion din blestemnul pamantului o fura si o obliga sa se tarasca de-a busilea prin tarina, amusinand pamantul. Culoarea stralucitoare a pamantului proaspat lucrat si mirosul viu, de viata abia inceputa, o gadila pe cireasa in nara ei reala. De cand era cireasa pui, visa ea sa cumpere cat mai multe patrate de pamant care sa produca bucate si bucuria la vedere.
S-ar plimba cireasa cu o caruta prin casute din care iese fum cu miros de iernat. Ar asculta cu atentie ce-si spun caii atuni cand necheaza. Si s-ar juca cu viteii proaspeti, cu dimensiuni de catei, care se gasesc acum prin bataturi. Si-ar vari cireasa coada prin beciuri in care sunt depozitate mere care imprastie in stropi mirosuri primordiale, bune, iubite.
S-ar cuibari cireasa intr-o livada reala in care pomii stau acum cu mainile in san. Ar astepta linistita, la gura sobei trosnitoare, momentul in care pomii, cuprinsi de un pojar delicat, s-ar hotari sa se umple de floare. Cireasa vrea sa masoare cu pasul ulitele si sa-si odihneasca ochii pe umbra de puf a padurilor fara de foi.
Dor mare de tot simt pentru lucruri simple cu contur precis. Vreau sa ma frec de asternuturi aspre si sa-mi canta cocosul isteric la cap. Sa merg la biserica duminica dimineata si sa apoi sa ma pierd printre case, fara graba. Insist sa sed in bucatarie, mirosind mancare care se umfla si borboroseste la cuptor. Si tare mi-ar prinde bine o tura de adormit la ore devremioare, odata cu gainile care se pregatesc sa faca oua portocalii.
Mi-e tare dor de tara. Si latura mea de cireasa pamanteana imi da ghionti in fiecare zi. Ce-i de facut, nu stiu. Poate doar sa fug sa-mi ostoiesc dorul. Trebuie sa ma plamadesc din nou din pamant.
Ah ! Ai uitat ceva extrem de important. Ce anume ai face în şură. Nu poţi să scrii un asemenea articol şi să nu spui nimic de şură. Nu e voie, pur şi simplu.
PS: vezi că un viţel “proaspăt“ e mare cît ditamai dulăul, ca idee.