Cine-ar fi crezut ca in orasul asta cat o nuca si pe care il stim ca pe buzunarul nostru de la spate mai poti descoperi asa ceva. Un cotlon public si totusi privat, numai bun de giugiuleala. Dar uite ca s-a intrupat, pentru dragostea ce zace-n noi.
Am prins de veste si va fi numai al meu. Exista un cinematograf dedicat special indragostitilor, cu preponderenta clandestini. Care se feresc din cine stie ce motive puerile de ochii altor oameni. Si nu ma refer anume la indragostitii de cultura, ci la ceilalti . Care nu mai au rabdare si vor sa puna carne peste carne, fie chiar si intr-un mod incomplet dar sincer.
Sigur, povestea nu-mi apartine. Este vorba despre o verisoara de la tara, din partea tatalui, care a venit in capitala si a patimit tot ce spun mai departe. Cica a intrat dumneaei in cinematograful in care spera sa aiba nitele momente de pace si prietenie cu un domn respectabil. Voia sa vorbeasca obraz in obraz si apoi rasuflare-n rasuflare despre carti, filme, flori, fete sau baieti.
Cand colo, ce sa vezi. La o ora absurda, cand se presupunea ca toti oamenii muncesc sau iau masa, era plin de lume. S-a mirat ea de asa obiceiuri metropolitane. Zero intimitate, ce mare mitocanie. Si dupa ce a incercat o comunicare verbala si non dar plina de talc cu partenerul de discutie in plina sala, a fost lasata de nervii ei. A plecat bajbaind dupa un spatiu aparte, tragand dupa ea corpul prieten.
Culmea e ca l-a si gasit. Se pare ca undeva intr-o latura a salii exista o perdelusa care asigura discretie perfecta pentru cine are nevoie de ea. Si ea avea. Mare nevoie, povesteste ea cu talc, facand si cu ochiul, in care apare o steluta de praf de minune, concomitenta cu o buburuza de saliva datorata poftei sale de viata.
Parca vad cu ochii mei acest refugiu unde poti duce o conversatie decenta in timp ce-ti si atingi interlocutorul, sa-l faci atent. E o oaza de armonie umbroasa. Poti sa vezi si filmul, daca ai pofta. Dar cica poti s-o faci intr-o pozitie mai acatarii. Nu in sezut pe scaunul tare, separat de lumea de care vrei de fapt sa te lipesti printr-un barbar maner.
Poti sa te incolacesti, sa te sucesti, sa preiei comanda, sa te supui, sa te aciuiesti de-a busilea, sa suspini incet, sa exclami a mirare si inca o suita de alte activitati. Verisoara mea de la tara e un om pur, ea nu minte. Se cade sa o cred pe de-a intregul.
Toate astea si multe altele se pot face in cinematograful indragostitilor. Un spatiu de ragaz urban cu o gramada de public in jur.
si nu ne spui si noua adresa?!
nu stiu ce sa zic, dar acu’ vreo 2 zile faceam constatarea ca un corp prieten nu prea are cum s-ajunga la intimitati cu mine la cinematograf. ultimul care a incercat chestia asta a reusit doar sa-mi tina mana vreo 10 minute. in rest m-am foit, m-am rezemat in coate de scaunul din fata, m-am lasat mult pe spate pana am ajuns cu ceafa pe marginea spatarului (era intr-un cinema oarecare cu scaune mici), s-am sucit pe-un sold, apoi pe celalalt si tot asa. nici acu’ vreo 2 zile cand am fost la cinema intr-un mall (solo) n-am fost mai linistita.
in plus e putin cam greu sa-mi desprinzi ochii si urechile de ecran.
si nu ne spui si noua care e locul cu pricina?
phuuu…
get a room !!!
@ady: vara mea de la tara a reusit. si oh, daca spun locatia, sigur o sa gaseasca ocupat data viitoare si asta nu e socoteala.
@patratel: risc sa te muti acolo si trebuie sa-mi protejez familia:))
În locul ei eu îmi montam o plasmă în şură.
cireaso, zi-ne si noua unde e, mai sunt si alte fructe pe aici care vor sa profite de cinematograful asta minune!
bine, fie, ca nu mai pot sa ma abtin. e nedrept. cinematograful este studio si verificati va rog perdeaua dreapta spate:))
Mrrrrrrrrr!
O verisoara de la tara? Din partea tatalui in plus???
N-o fi varul Cornel care a a devenit transsexual si a inceput sa-si caute sufletul pereche prin cinematografe? ca altcineva nu prea vad
e cinema-ul meu preferat.
@Catalina: vezi unde sedea norocul?:P
@Veri: draga mea, nu ma desconspira. ce-o sa creada lumea, ca sunt mincinoasa cumva?:P
@ady: de acum inainte si al meu:P