Pe cizmarul meu l-a parasit nevasta lui.
De ce a facut ea asta, cizmarul nu intelege. Sa-l vedeti cat e de chipes. Un cizmar blond si ars de soare, cu ochii albastri si spirit de invingator. Un cizmar vesel si pus pe sotii, cu muschi si maiouri decoltate si putin par blond care-i iese triumfator deasupra marginii albe de bumbac curat. Un cizmar roman ca un gondolier venetian.
Un cizmar care are niste preturi nebunesti. Pe care le accepti cu placere, caci iti place cum pune pingele si captuseste lucruri de necaptusit de catre altii. Un cizmar care munceste de dimineata si pana seara pentru cuibul sau in care sedea pana de curand ea.
Nu-i lipsea nimic neveste-mii, se plange cizmarul clientilor cu flecurile si mintile duse. Munceam de dimineata pana seara ca sa aiba tot ce trebuie. Stii, cizmarule, poate lipseai prea mult, iti vine sa zici cand il auzi tanguindu-se. Dar te opresti gandindu-te ca, daca era un cizmar mai lenes si neimplicat, ce. Nu e sigur ca nevasta ar fi ramas.
Ajunsa discutia la lucrul ala delicat, cizmarul trebuie sa admita. Da, nevasta i-a plecat cu un altul. Daca a fugit sau s-a indepartat in pas molcom, asta nu mai stiu. Faptul e consumat si cizmarul meu e parasit. Clientii cu ciubote paradite se prezinta in continuare la pravalia lui de lux. Dar banui eu ca el nu mai gaseste misiunea-viziunea muncii lui asidue.
Cum nu intelege cizmarul parasirea, nu intelege nici cireasa. Care credea, si uite cat gresea, ca macar cizmarii nu au probleme in casnicii si idile. Pana sa aud povestea lui, traiam cu impresia ca vantul de nebunie care spulbera relatiile dimprejurul meu ocoleste cizmarii.
Banuiam ca asta e ultimul atu al oamenilor cu mai putine pretentii de la viata. Or avea salarii mai mici, n-au auzit de Red Hot Chilli Pepper, nu tanjesc dupa avocado dar exista si niste avantaje. Invidiam in secret modul sanatos si simplu in care isi gestioneaza relatiile amoroase si casniciile trainice.
Dar daca cizmarul meu a fost parasit, castelul meu de nisip cu turnuri dalbe s-a naruit. Daca cizmarul meu a fost parasit, se poate intampla orice si oricui. Si nu mai e doar cireasa inconjurata ca un giulgiu de esecuri sentimentale cu iz de scenarii de telenovela.
E clar ca nu mai sunt in siguranta nici sculerii matriteri, nici fierarii, nici agricultorii. Toti sunt pasibili de neveste cu fluturi in cap si in stomac. Care isi abandoneaza focul din vatra si lasa un nor de praf in urma-le.
Cireasa are pantofi de dus la cizmar. Dar acum parca nu-i arde sa se prezinte cu ei la cizmarul parasit. N-ar suporta sa il vada uitandu-se cu neintelegere la o ghetuta.
Tags: cizmar, despartire, fluturi, mirare, nevasta, parasire, pingele, venetia
zau, cireasa draga, daca-l parasesti si tu o sa aiba bietu om si mai multe motive de-ntristare … o sa creada ca nu numai nevasta proprie e o nerecunoscatoare, ci si propriile cliente … si, doamne fereste, isi face harachiri … si unde mai gasesti tu un asemenea meserias, care pune pingele si captuseste lucruri ca nimeni altii? asa ca fii barbata, zoe, si du-te la cizmar!
cireaso a sosit momentul sa stai alaturi de cizmarul tau de nadejde. imbarbateaza-l, ca altfel cine mai are grija de pingelele tale ? totusi este trist in lume
ce trist. bietul cizmar.
mocaitele au voie sa mearga la cizmarul asta? vreau adresa, in caz ca da.
@patratel: mi-e frica ca o sa ma deprime, un cizmar trist face cat 3 jurnalisti tristi.
@pietricel: floare-albastra, floare-albastra, si-a murit iubirea lui.
@mimi: vai de cozonacul lui.
@miranata: pentru ele e deschis non-stop:). calea calarasilor, fix vizavi de omv.