SANUCA

oamenii cu acuitati speciale pot vb cu gunoiul menajer. care lor le zice, pasamite, tot felul de lucruri.

“spune-mi ce ai prin gunoi ca sa-ti spun cine esti” a ajuns un principiu de viata solid pt unii si altii.

nu stiu de unde a pornit totul. parese ca dintr-un film, in care era vb despre un psihopat care avea parerea asta. ca din gunoiul oamenilor poti afla care e treaba cu ei.

si apoi, printr-o campanie de PR platita de cine stie cine, a devenit zicala asta la fel de populara, cel putin, ca “spune-mi ce prieteni ai, ca sa-ti spun cine esti”.

de cate ori apare in discutie teoria asta, se gasesc mai multi oameni care sa dea din cap asa, gen “ce le mai zice asta”. ca si cum tocmai se rosteste o intelepciune populara pe care ei au verificat-o si e valabila.

adica in ce masura faptul ca in gunoiul meu se gasesc des coji de pomelo si piele solzoasa de ananas poate sa ma faca pe mine o carte deschisa pentru lumea intreaga?

in ce fel coltucii (asta e pluralul?!) de paine uscata, deodorantul rexona consumat si ambalajul de plastic de la hartia igienica zewa poate da in vileag firea mea de cireasa blonda?

sa fie conservele goale de porumb si ton revelatoare pentru faptul ca imi place sa calatoresc?

sau cele cateva coji de oua si miile de cutiute de iaurt tnuva de fructe mancate de a cherry spun totul despre faptul ca imi plac la nebunie filmele chinezesti?

hmmmm. le recomand fanilor zicalei sa se uita in gunoiul meu. nu ca sa afle lucruri uluitoare despre stilul meu de viata. pentru asta pot pur si simplu sa ma intrebe, ca le zic.

ci ca sa ramana trazniti, sa plece mai departe, in acest mare voiaj care este viata omului, cu niste enigme si mai mari.

ce-i cuvantul, ce e omul, ce e fapta, ce e gnomul?

cica memoria de peste dureaza 1 sau 2 sau 3 secunde. nu stiu exact cate, dar oricum foarte putin. prea putin.

si deci asta ar fi motivul pentru care pestii nu tin minte sa nu mai vina in undita pescarului. si pica ca niste papagali de fiecare data cand vad o rama yummy care se misca, legata de un fir.

dar mi se pare ca oamenii sunt superficiali cand spun ca asta e singurul dezavantaj al memoriei de peste.

eu ma gandesc ca exista lucruri mult mai neplacute pt ei decat faptul ca nu recunosc in undita un dusman de veacuri ce pandeste in bezna.

de exemplu, viata lor sociala probabil ca e varza. n-au cum sa tina minte aniversarile altor pesti care le sunt dragi. si dc tot am ajuns aici, cum isi dau ei seama care dintre pesti sunt prietenii lor vechi?

chiar dc noteaza undeva, nu tin minte unde au pus carnetelul si de fapt nici nu le trece prin cap ca au avut unul…

au dragosti efemere pt ca apoi sa uite cine le-a generat fluturii aia din stomac. se iubesc si sunt in extaz 1-2-3 secunde. si nasc pui care nu seamana cu nimeni cunoscut. nici macar nu stiu cui sa se adreseze pt pensie alimentara.

nu reusesc sa-si faca de fel o baza culturala solida. afla lucruri despre civilizatia stramosilor, ramai trazniti, si apoi uita tot.

tb sa descopere mereu ce mancare le place mai mult. si cum au gasit-o, tb sa o caute din nou.

n-au melodii preferate, n-au mirosuri familiare, n-au amintiri care sa le tina de cald cand au insomnie. de Craciun se trezesc ca inghit sarmaua si tin cu aripioara o artifica alaturi de o groaza de necunoscuti care le poarta numele.

de-aia tot du-te vinolo ala prin apa, de-aia inoata toti si nu se odihnesc nicio clipa. incearca sa-si gaseasca un rost. sa-si aduca aminte.

aaaaa, ma scuzi, ma grabesc, nu pot sta sa palavragesc cu tine…aoleu…unde ma grabeam? si tu cine esti? si de ce fugi ca un smintit? ti-e frica de ruda asta cu aripioara care iese ca un triunghi deasupra apei?

ma pasioneaza memoria de peste pt ca si eu am uneori. se intampla la mine in cap niste procese absolut benefice. cand nu imi place ceva/cineva, memoria mea se pune pe viteza memorie de peste.

si uit lucrul/omul/situatia care ma deranjeaza. e ca un fel de curatire la care nu iau parte constient. in mintea mea sunt pestisori sanitari care curata tot ce vad ei ca nu-mi face placere.

desi sunt cazuri cand memoria imi joaca feste. cand vad o rama yummy care agata de un fir si ma reped la ea incantata. uitand ca m-am mai repezit si alte dati si mi-a cauzat. big time.

dar in linii mari, e genial sa am memorie de peste cand tb. si memorie normala cand tb.

e doar pacat ca pestisorii nu au acest lux.

m-am extaziat ieri spontan de fata cu a cherry: ce geniu a fost cine a inventat painea cu unt!

putine lucruri se compara pe lumea asta cu un coltuc de painica proaspata pe care care cioplesti in graba un strat de unt obscen, neintins cum trebuie. sa ramana asa, chunk.

e placere fara frontiere. te loveste valuri-valuri, unul dupa altul, pana aproape sa iti pierzi simtirea. scuze, cred ca m-am departat de subiect (aici vine semnul de fatza rusinata).

si am inceput sa ne gandim ce alte lucruri mici si foarte la indemana mai sunt pe lumea asta. care sa creeze aceeasi placere simpla si complicata in acelasi timp. si a iesit o invalmaseala sora cu nebunia.

uite-asa am descoperit ca apa calda vine imediat dupa painea cu unt. ma rog, ma refer mai ales la cei care au presiune la dus, nu la mine, dar oricum…

apoi vine cana mare in care e cafea proaspat facuta de catre altcineva (e important asta). dc persoana cu pricina s-a priceput sa prajeasca si niste paine in acelasi timp, te face sa te simti implinit. si sa te bucuri ca existi.

apoi cred ca (n-am apucat sa ma verific cu a cherry, ca a plecat) sunt diminetile. faptul ca la fiecare cateva ore ti se da cadou o cate una, e mare smecherie. ai moca un nou inceput, cu care sa faci ce-oi sti mai bine.

se pregatesc creioanele si hartia. fara ele as fi complet pierduta, laptopul nu-mi ajunge ca sa scriu tot ce am nevoie. am creioane cu oi primite cadou de la doro si creioane colorate cumparate de la billa. creioane prea lungi de la casa batllo a lui gaudi (3 euro), crampeie de creioane ikea aduse de radu de departe.

ne-am adus aminte de sutien. sigur, aici barbatii s-ar putea sa vocifereze. dar credeti-ne, e spre binele tuturor. mai ales cand e rosu, de dantela.

un prieten a zis ca usile, usile sunt un mare lux si ca nu stie ce s-ar face fara ele. da, poate o fi adevarat, dar sincer mie nu mi se par la fel de importante ca painea cu unt.

tot aproape acolo mi se par: laptele, mierea, iarba proaspat tunsa, ferestrele deschise sa intre soarele, pasarile care canta dimineata si pe inserat cand e vreme frumoasa, lalelele rosii, multe, si ude din piata.

si bineinteles vinul de porto, tortul de ciocolata, frunzele de menta strivite atunci, pe loc, caii pe camp, ploaia de vara cand n-ai unde sa te adapostesti si sarea ramasa pe piele dupa ce ai facut baie in mare.

de ce sa uitam smaraldele, borsul de peste, pomul de Craciun, cartile bune si sprancenele pensate + rufele curate care au stat mult afara.

mai zic doar atat, si pe urma incerc sa ma linistesc: livezile inflorite, vantul prin par primavara, violetele, conversii, batogul de crap si bronzul de iulie.

tare mi-ar placea sa-mi spuneti ce credeti voi despre lucruri mici care trezesc senzatii mari.

Si de mama mi-e dor mereu, ca un copil plecat de timpuriu de acasa ce ma aflu.
Cine recunoaste peisajul, stie ca Vama nu asteapta prea mult. As zice cateva luni asa. Apoi te trezesti ca mine intr-o dimineatza, impachetandu-ti slipul si prosopul colorat, fara sa stii nici macar o piscina deschisa.

Atunci m-a traznit: doamne, ma duceam spre Vama. Si-ncep sa dau telefoane in stanga si dreapta sa intreb de loc in masina, de sac de dormit, de tipul ala bun, sau de sora-sa, dupa curaj. O sun pe doamna Stefan, sa nu care cumva sa dea cabanutza altcuiva. Doar gandul m-ar ucide.

Nimeni, nimic. Mai da-o naibii!! Ce-au oamenii astia? Tocmai ei care mi-au aratat masa mai buna la Stuf sau ce sa beau la Expirat, ce sa mananc la Soni si unde sa ma asez sa ma prinda soarele pe toate partile? Ei chiar n-or vedea ca Vama ne asteapta?

As, nu las eu lucrurile asa. Imi iau slapii, imi pun palaria, shalul, si ma duc sa-i conving prin prestantza. Ies din bloc si simt putina racorica. Nu-i nimic, e dimineatza imi zic. Asa e mereu cand sunt obosita.

Dar in autobuz oamenii ma privesc ciudat. E drept ca sunt albastra fara motiv, dar ce-are? merge cu shalul oricum. Nu mai suport zgomotul unei doamne care clantzane si ma intorc cu fatza spre geam. Ce ciudat.. niste picatzele albe se lipesc de el. Decid sa le ignor. Sunt prea mari sa fie nisip, asa ca ma lasa rece. Prea rece totusi, pentru o fiintza asa simtzitoare ca mine.

Cobor aici. Am o prietena in zona care sigur vrea plaja. Hm.. suspect. Ma priveste de sus cumva si ma trage inauntru. Ma imbraca pana la gat. Ma revolt. Ne luptam, ne rostogolim. Obosesc.

Ma obliga sa ma uit in jos. Unghiile mele sunt mov. Un mov netrandy din pacate. Asta ma infrange. Pedichiura ei e ascunsa in sosete groase si moi.

Ma tarasc spre casa s-o sun pe mama.