SANUCA

Duminica seara cireasa s-a prezentat la concert Editors. Trupa isi acorda deja instrumentele generatoare de extaz. Solistul Tom terminase de calcat camasa. Si se apucase acum sa-si suflece cu grija jeansii ca sa fie cat de cool poate el sa fie.

Dar cireasa inca mai avea treaba. Cotrobaia curioasa prin nisipul de pe malul marii. Mereu gaseste ea acolo combinatii noi de scoici si melcisori. Se folosea pentru asta de degetele de la picioare. Cele ornate cu unghii rosii din belsug.

Degetele despre care cineva i-a zis odata, nu spun cine, persoana aproape importanta. Ca sunt perfecte si seamana leit cu degetele de pe covorasele de prin baile vietii. Cele desenate pe post de benchmark (adica asa ar trebui sa arate degetele de la picioarele voastre, oameni!) de catre companiile care produc asemenea covorase.

Si se mai ferea inca cireasa de stropii rebeli care insistau sa i se incurce in cosite. Duminica au fost niste valuri…Cum sa pleci in pripa?

Ca sa ajunga la timp, cireasa a condus ca o zeita a covrigului ce este. A dat tot ce poate din ea. A ales rute alternative, a taiat fata, a calcat-o pana la podea. A fornait din narile largite. A spus vorbe de ocara, a facut semne porcoase.

A cantat in final canticele de leagan. Ca sa-i adoarma pe ceilalti patru aprigi pasageri. Si sa poata conduce in voie, fara sa-si capete bete in roate. N-avea timp pentru strigaturi. Dar las-o cireaso, mai moale. Ce naiba. Si imbatati de canticel, colegii de drum dormeau precum pruncii la sanul universal.

A ajuns cand ziua se ingana cu noaptea. S-a prabusit in locul tinut in primul rand de catre fratele ei fake. Si a asteptat cantarea cantarilor. Gandindu-se daca sa riste sa treaca de paza si sa il linga pe Tom. Sau sa stea la propriu in banca ei.

Muzica a inceput. Sfinte Sisoe, ce concert bun. Si deodata a lovit-o. Pe cand Tom se contorsiona pe scena si sarea precum un calut nebun. Si-a dat seama ca pe cartea ei de vizita scrie editor. Va jur ca asta scrie. I-am aratat si mamei de cireasa.

Pai si daca eu sunt editor si nu e doar o gluma proasta. Si ei sunt Editors, fara doar si fara poate. Atunci eu, eu ce caut aici azi, la birou? De ce nu cutreier lumea impreuna cu trupa?

De ce nu sunt responsabila sa pun cate o saltea mica de protectie sub fiecare schema rock mortala a lui Tom? Sau de ce nu cant, incetisor macar, in fundal? Ca tot stiu toate piesele. Bine totusi ca stiu acum unde mi-e locul.

Dar astazi mi-e foarte greu sa mai muncesc. Ma uit la dana cum sta in fata mea. Si ma gandesc ca ii fac o mare favoare. Eu apartin unei trupe rock de mare succes. Si in loc sa stau cu ei la repetitii si mai stiu eu ce, eu scriu la hotcity.ro.

Ca sa fiu sincera, nici nu stiu cu ce sa incep. De unde sa ma apuc sa ma implic trup si suflet si mai ales trup, sa pun osul. Si ce pregatiri sa fac in graba ca sa imi urmez colegii editori. Stiti, editorii e bine sa stea uniti. Altfel nu faci mare branza in meseria asta.

E drept ca nu stiu care mi-ar fi salariul in trupa. N-am apucat sa discut. Degeaba am ridicat si agitat catre Tom si toti ceilalti fartati mainile mele mici, intr-o ruga rock.

Mi-au facut marunt din ochi, cu subinteles. Ceva gen cireaso, nu e momentul si nici locul. Lasa, ca stam noi pe indelete de vorba. Dar na, n-am nimic sigur. Si facturile vin lunar, bata-le vina.

Si nu am cum sa plec doar ca groupie acum. Imi trebuie cascaval. Doamne, ce imi mai plac starurile rock. Si valurile lucitoare ale marii intr-o duminica de august. Oare ce salariu sa cer? Si ce job description sa negociez?

Dar An end has a start.