cum n-am capatat o invitatie la U2

februarie 15th, 2010

Era toamna, il iubeam ca la balamuc. Vedeam in el purtatorul de samanta pentru copiii mei nenascuti. Inseminatorul pe care l-am asteptat o viata intreaga, pentru a ne integra impreuna in absolut.

Ma iubise si el o vreme, dar apoi ii trecuse. Tot ce mai simtea acum, daca ii punea cineva pistolul la tampla si il obliga sa se explice, erau doua lucruri. Niste exasperare si ceva efluvii erotice. Destul de puternice, daca ma intreaba careva.

Cireasa, tenace din fire, tot mai spera sa-l dea pe brazda. Sa-l aduca adica pe brazda ei, unde sa-l si faca sa ramana. Si sa-l determine cumva ca pe aceasta brazda, unde ii tot promitea ea prin toate limbajele posibile ca o sa-i fie lui bine, sa verse niscaiva samanta. Pentru ca la primavara, daca totul merge bine, sa nasc pui vii, trup din trupul lui. Amin.

El nu si nu. E drept, ceva samanta se mai varsa pe brazda, dar complet aiurea, fara grija pentru rod. De cate ori suna, si trebuie sa recunosc ca suna destul de des, ma gandeam. Gata, si-a dat seama. I-a luat mult dar in sfarsit vine de tot. Cu arme si bagaje. Pana sa apuc insa sa exersez semnatura noului meu nume pe un carnetel, disparea. Un catar in ceata.

Si eu iar asteptam si el iar venea cu jumatate de masura. Jumatatea cea mai proasta dintr-o masura intreaga, daca e sa socotesc acum. Speranta insa, acest personaj uneori absurd, chiar daca are marea calitate de a muri ultimul, nu ma parasea.

Intr-o zi ma suna si in loc sa ma intrebe unde sunt, ca probabil sa incerce sa-mi livreze urgent niste samanta proaspata, daca e, incepe altfel. Cireaso, te sun pentru ca am doua bilete.

Eu, sa lesin de atata emotie. Are doua bilete. Asta nu poate insemna decat ceva minunat. Daca are doar doua si unul il foloseste probabil el si m-a sunat pe mine, exista o sansa, cat de mica sa…sa…si ma balbai de pofta…sa vrea sa il folosesc eu pe celalalt. Omg. Se intampla.

Cireaso, am doua bilete la U2. Ah, imi scapa la telefon plus inca niste galgaieli ininteligibile, sore cu bucuria mare. Astept sa zica vorba cea mare. Si el zice. Cireaso, trebuie sa ma ajuti. Am doua bilete la U2 la Viena si nu mai pot sa merg, ca a intervenit ceva. E urgent, trebuie neaparat sa le vand, e aiurea sa pierd banii. Nu le vrei tu?

Cireasa era tacuta. Se inecase probabil cu lacrimile amare, de obida, care incepusera sa-i serpuiasca serpi mici din ochii doua vetre de foc stinse. Alo, cireaso, ma auzi sau ce naiba? Telefoanele astea, of. Cireaso, alo, alo, sper ca m-ai inteles bine. Fa tot ce poti sa ma ajuti sa vand biletele astea, spune tuturor celor ce-ti ies in cale.

Ingaima cireasa lasa da, o sa vad, sigur, incerc. Si inchide telefonul si se gandeste catai ditamai gasca este ea. Si cum pateste ca la radio erevan. Invitatia nu i s-a dat dar nici nu i s-a luat. Si nu era pentru ea, ci pentru cine se nimereste.

cireasa si medicina aplicata la jumate

decembrie 11th, 2008

doctor copy

nu pot sa sufar sa ma duc la doctor.

ma duc numai cand instinctul imi spune ca s-ar putea sa fie foarte rau. si si-atunci numai dupa ce mama de cireasa si cerbul. ma imping de la spate. alergandu-ma cu o haita de caini spre usa cabinetului. ma trag cu arcanul de par afara din casa.

ma roaga, ma ameninta, ma santajeaza sentimental cu tort de ciocolata.

si cand in sfarsit ma conving. ele cred ca au castigat. si ca de acum inainte, nu mai am cum sa calc alaturea de drum. ca odata ce ajung in lacasul de sanatate. totul e rezolvat. dar se inseala amarnic.

intru uitandu-ma dusmanos. ma dezbrac imbufnata. ca ei mereu te pun sa faci asta. orice-ar acuza cireasa ca si durere. trebuie sa scoata sutienul cupa C. si intreb. ce se intampla, doctore?

cum din fericire rareori e ceva grav. cireasa scapa de palpitatii si incertitudini in primele minute. el ma palpeaza. imi sufla-n gura. ii suflu si eu. si apoi scrie ceva in carnetelul ala mare cu patratele.

ma intreaba cati ani am. si niciodata nu stiu sa raspund luata asa, repede. ma intreaba unde stau. si aceeasi stupoare. mereu hilaritate.

si daca sunt salariata. sunt salariata? mata ce zici? merit eu sa fiu salariata? nu mi-ar sade mai bine sa fiu boieroaica? stapana peste 7 sate si 3 vii. un iaz cu pastravi care sa faca giumbuslucuri la ora cinei. ca sa ma distreze.

plus o herghelie de cai. care sa ma traga cu sania iarna peste campuri si-n paduri. cireasa infofolita in blanuri. cum a vazut ea in filmele rusesti. care se termina prost. dar cireasa termina bine.

si un boier aprig, inginer. mare amator de rock alternativ. care administreaza tot balamucul asta. da, domnule doctor. sunt salariata.

si apoi scrie ceva si in carnetul mic, cu retete. din care apoi rupe prima foaie si mi-o intinde mandru. in timp ce el explica cum trebuie luat tratamentul. eu tocmai sunt generoasa cu satenii din satele mele 7. pe care mi i-am facut prieteni, nu supusi.

doctorul da din buze. eu ii invat pe copii alfabetul. copiii mei cresc cu copiii taranilor. facem toti baie in raul repede din spatele conacului meu si-al inginerului boier. mancam turta scoasa din cuptor, cu unt.

culegem zmeura. caii alearga liber cu coama tantosi in vant. iarna focul trozneste in semineul zdravan. citim impreuna la gura sobei. dimineata vine cineva cu lapte proaspat muls.

si doctorul da din cap cumva. si zambeste stanjenit. lucru care imi arata mie ca intrevederea s-a cam terminat. pacat, tocmai incepusem sa ma simt bine. de obicei spune. si va astept la mine pentru control. sa-mi spuneti cum va simtiti.

eu iau smerita iau foaia. multumesc si strang din ochi catre el linistitor. ca si cum o sa fac tot ce zice acolo. si cum ies pe usa. o depozitez intr-un buzunar al gentii.

de unde o sa ajunga sa se odihneasca somn de veci. pe vraful de retete primite in ultimii ani. am acolo zeci, sute, mii, zeci de mii de retete. de la toate specialitatile pamantului. varicologi, dentisti, ortopezi. si cati multi altii.

mi-au scris toti ravase. de obicei cu cate 3 pozitii principale. niste hieroglife. care vor ramane nedecodificate. si nu vor mai vedea lumina zilei. traindu-si monotona viata in sertarul de la noptiera.

pentru ca da, am acest obicei. pentru mine medicina e mereu aplicata la jumate. accept sa ma vad cu medicul. si daca imi spune ca nu mor. eu imi iau de grija. nu cumpar niciodata tratamentul. si bolesnita de obicei. trece de la sine. ca la tara, asa.

acolo unde copiii mei de boieroaica se joaca cu copiii de tarani. sub ochii ingaduitori ai boierului. si sub fosnetul frunzelor de stejari si alte foioase cu piele aspra. pe care umbla gaze rosii cu buline negre.

si culmea e ca se poate trai si asa. sorry mama, nu suport sa inghit medicamente. si ai vazut ce bine arat?

cireasa laudaroasa

noiembrie 7th, 2008

dragi cititori fideli,

mi-a aparut in cotidianul materialul asta. si pentru ca de mandrie simt cum imi cresc pene. am zis ca sa impart si cu voi.

va pup. sunt happy.

ps: pentru un post normal. si nu doar un exihibitionism de cireasa laudaroasa. cititi va rog mai jos oda calutului de mare.