Ce se mai falesc romanii cu faptul ca au inventat cuvantul dor. Desi eu as zice ca strainii se descurca destul de bine cu varianta imi lipsesti. Tot dor de fapt inseamna si asta.
Mie mi se pare ca nu pe notiunea asta ar trebui sa insistam noi ca surda pe mormant sa avem copyright. De ce sa ne cramponam de ceva ce nu suntem siguri ca am generat doar noi pe lume, cand stam bine la alte capitole. Uite, de exemplu parloaga. Cu ea ne putem fali fara grija.
Pentru cei ce nu simt nicio vibratie la auzul acestui cuvant, parloaga este o bucata de pamant tipic romanesc, pe care nu se cultiva nimic. Pe ea creste in devalmasie iarba in smocuri lungi, nefrezata de vreo mana de om.
Iarba este amestecata pe alocuri cu spini, buruieni si chiar are petice de pamant pur si simplu, maro. De fapt am numit impropriu parloaga bucata de pamant. Parloagele sunt terenuri intregi care arata conform descrierii de mai sus, cu mici dar foarte mici diferente, in functie de relief.
Acest obicei, parloaga, nu face parte dintr-o strategie agrara la nivel national. Desi ea apare, cu insistenta unei muste care vrea sa ti se puna dimineata pe gura, pe tot teritoriul tarii. Cu accente mai apasate in anumite zone. Parloaga nu este gestionata regional, desi fiecare regiune are macar una.
Parloaga a fost o data un teren roditor si muncit de un om, ajutat de un cal, bou sau o masinarie mai moderna. Parloaga a avut viata si vointa proprie si a indestulat, proabil timp de mai multe generatii, niste guri de oameni legati de pamant asa cum suntem noi azi legati de net.
Parloaga de azi (de fapt terenul ingrijit si roditor de mai ieri) reprezinta de fapt doar o grija in minus a cuiva. Cand era teren, ea avea nevoie de atentie, implicare, management si chiar iubire. Si oferea in schimb lucruri de bagat in gura.
Parloaga de azi asigura proprietarului ei mai multe ore de somn. Si mai ales ea ii garanteaza o siesta ferita, la racoare, pe timp de vara. In timp ce tot felul de oameni cam nebuni si transpirati la maximum secera sau culeg ceva, pe un soare orbitor.
Desi am cutreierat multe pamanturi streine, nu am mai vazut parloage. La modul general, oamenii se straduiesc sa-si cultive pamantul aflat in folosinta. Ba unii chiar se chinuie groaznic, teraseaza cu eforturi mari, iriga cu picatura, stau in genunchi si pigulesc aplecati asupra pamantului. Scot produse agro din piatra seaca, la propriu.
Consider deci ca parloaga este o dovada clara a resemnarii omului ei si a alienarii lui fata de un pamant care are prea multe pretentii. Si ca este completamente romaneasca. Intre noi fie spus, in mod curios, bulgarii nu s-au prins ca se poate si asa. Desi vecini pe atata granita, bulgarii chiar nu stiu ce-i parloaga si la ce se foloseste.
Si atunci, revin. De ce ne batem capul cu atata dor? Parloaga-i frate cu romanul.
Tags: copywright, dezinteres, dor, lene, parloaga, romania, seceris, siesta, soare, televizor
doamne ce sucit si romanul…si cand te gandesti ca in marile aglomeratii urbane din lume vor sa cultive pana si acoperisurile cladirilor, atat de mult si-ar dori oamenii aceia o bucatica de pamant cultivat de ei. Noi o avem dar n-o apreciem.
va rog sa ma ierati, nu apar pe nimeni, nu sar in capu’ nimanui, nu propodaduiesc lenea (desi sta si pe capu’ meu uneori
), dar sunt situatii si situatii.
}). toti veneau de la statie incarcati, paine, pasari, legume, de toate. chiriasii nostrii veneau de la tara si treceau strada la chisc sa ia o paine, 3 carnati si un pachet de tigari).
vin dintr-o zona eminamente agricola, cerealira de preferinta.
uneori lucrul sta in felul urmator: nea vasile/ion gheorghe, tanti leana/maria frosa au o bucata de pamant si minim 60 de ani de viata in spate (ma degraba vreo 70-80), copii plecati care, incotro sa-si castige painea. de munci pamantul cu caru’/plugu/calu’/boul nu mai sunt in stare. tre’ sa angajeze oameni sau sa-l cheme p-ala cu tractoru’/plugu’/discu’/secetratoarea si ce pana mea de utilajese mai baga prin pamant ca sa-l pregateasca pt insamantat sau cules roadele. ca sa nu mai vorbim de diverse stropiri pentru gandaci sau buruieni. toate astea costa. costa mult. dupa aia, cand ai cules roadele vrea nea vasile/tanti leana sa vanda, ca sa manance si gura lui ceva. nu are acces direct la ala care chiar are nevoie de roada respectiva si tre’ sa vanda la intermediari sau lu’ statu’ roman. care-i dau cat ii dau, asa in bataie de joc. asa ca idee, bagi cam la 1,5-2 lei pt kilu’ de grau/etc si scoti 0,5 lei. voi ati mai munci pamantul ala?
sau asociatiile: acu’ nu stiu cum mai e treaba, dar la un moment dat avea unu’ la mine in oras o asociatie, nu dadea nimic oamenii de la care luase pamantul in arenda, nici bani (sau extrem de putini), nici produse. de ce ai mai arenda/inchiria un bun/teren/casa daca nu primesti nimic pentru el?
sau sunt 2-3-4 asociatii: pamanturile sunt impartite si iar impartite, nici nu poti sa intrii cu masinaria, ca aia saraca are si ea o lungime/latime, niste dimensiuni acolo.
ca sa nu mai vorbim de mentalitate: cum sa dau eu pamantu’ la straini, si alte ziceri de-ti fac paru’ maciuca.
acum eu nu neg sa in unele cazuri nu-i si lene, putoare d-aia grea de nu se vindeca. (ai meu au avut la un moment dat niste chiriasi la casa. acu’ s-au mutat ai mei acolo, dupa ce au renovat. aveau parinti la tara. se duceau in week-end. statia pentru masinile care veneau din satele din jur era foarte aproape de blocul in care locuiam. duminica dupa-amiza toata strada mirosea a paine calda, de casa, din tzest-tzast {a cu caciulita
asa ca nu neg ca uneori e si lene, delasare, si ce cuvinte mai exista in dex pe tema. dar nu intotdeauna.
si nu mi se pare corect sa generalizezi.
genial post!