scurta paranoia de criza

februarie 2nd, 2010

Veste buna. Unele tari au iesit din criza. Veste rea. Mintea mea insa de-abia a intrat in ea.

De unde stiu asta? Pentru ca ea refuza sa proceseze informatiile pozitive. Cum ca lasa, suntem pe drumul cel bun. Incep sa se miste lucrurile. Sunt semnale bune in piata. Firmele mai si angajeaza.  Si oricum, acum, in sfarsit de ianuarie, e normal sa avem complet alte griji.

Unele nasoale, cum ar fi gripa porcina si iarna prea lunga. Altele vesele, si anume ca primavara suna la usa, intotdeauna de doua ori.

Mintea mea nu stie de vorba buna. Eu am un job superok. Seful meu nu a dat niciun semn cum ca ar inchide lumina peste mine si m-ar concedia. Se poate mai bine de-atat, in contextul in care vietuim? Eu zic ca nu. Am noroc cu toptanul. Multumesc, patroane, multumesc. Nici nu stii cat imi pasa. Sau poate stii.

Si totusi, mintea mea. Oh. Ea alege singura informatiile ingrijoratoare si rele din piata si isi face treaba cu ele fara sa se mai intrebe pe mine de sanatate. Daca sunt de acord, daca face bine ce face. Tine minte cele doua concedieri recente. Niste prieteni care pareau cel mai feriti de asa patanie nasoala. Nu m-as fi asteptat niciodata sa li se intample asa ceva.

Apoi mintea culege faptul ca firma de dedesubt a parasit in graba locatia, cu arme si bagaje, catei, purcei si imprimanta. Pune in final la socoteala si faptul ca eu am dat recent o proba pentru o colaborare. Pe care am reusit sa o trec si m-am bucurat teribil. Totusi am fost anuntata ca nu exista buget si deci totul se suspenda. Suntem in criza, cireaso.

Mintea mea strange toate astea, face o ciorba deasa si imi da mie noaptea sa mananc din ea cel putin 3 linguri pline. Cata cruzime. Mi-e asa de frica de criza, incat tocmai mi s-a intamplat ceva hilar.

Eu am mai multe colaborari, dintre care una, una singura neplatita. E, si mi-a trecut acum prin cap ca un tren express chinezesc, cel mai rapid din lume, care merge cu peste 200 km/h, o idée. Ca daca din cauza crizei asteia, ma da pe mine afara de acolo?

Ati inteles bine. Mi-era frica sa nu ma dea afara dintr-un loc unde nu sunt angajata si nu primesc niciun ban. Nu e asta tare? Cum adica sa-mi fie frica sa-mi pierd un loc de munca pentru care doar produc lucruri si nu scot mai nimic ca si beneficii? Incredibil. Merita o lobotomie pe loc, mintea mea. Are noroc ca am lasat-o sloboda, sa abereze in continuare.

E drept ca un adevar exista. Vad eu bine ca multe publicatii si alte canale media, in general, renunta la colaboratori ca la niste masele stricate. Si incearca sa se descurce cu ce au, chiar daca de multe ori angajatii aia sunt obositi de tot felul de alte sarcini si devin necreativi.

Oricum, bine ca m-am prins ca luat-o razna. O sa iau masuri. Cireaso, mintea la control te rog. A, de data asta ramane in carantina.

criza mutileaza limba dulce ce-o vorbim

martie 23rd, 2009

humor copy

Copii, femei, batranei, militari in termen, intelectuali, tarani si atei si grasani si bisexuali si gravide, absolut toti au cazut de acord. Ca expresia care defineste cel mai bine ceea ce ni se intampla este “pe praful asta”.

Este o expresie aparuta odata cu recenta criza. Deci e proaspata ca scoasa din cuptor si totusi pare veche dar de cand lumea. Se refera la faptul ca in jurul nostru este praf si pulbere. Si prin urmare trebuie sa nu mai avem niciun fel de asteptari.

Ea se foloseste:

> ca sa justifici cand esti incapabil sa faci ceva ce lumea in principiu asteapta de la tine; totul s-a deteriorat, chiar si calitatea prestatiei tale.

> cand ai decis sa nu mai cheltui bani intr-o anumita directie care iti aducea satisfactii; si de-aia acum esti trist si te uiti catatonic la tv.

> cand explici copiilor ca nu mai mergi in vacanta la greci, ci la noi, la bai; in situatia asta poate fi insotita si de o palma peste ceafa.

> cand stai tarziu la job desi urasti asta; nu ne mai putem supara sefii, ca imediat il tin pe cel mai fara de viata personala si ne dau pe noi afara.

> pentru a explica de ce din cosul zilnic a disparut somonul; in locul lui a venit salata de icre Negro de lux, cu bucatele din ce a fost odata, inainte de uscare, afumare fara fum, emulgare si edulcorare, un somon.

Dar de fapt se poate folosi absolut oricand, in functie de imprejurare. “Pe praful asta” si-a castigat rapid un loc la fel de privilegiat ca si “parca te mai uiti”, vorba vine”, “zic si eu asa” si “gen”.

Daca trebuie sa te explici ca nu mai iubesti cum iubeai. Cred ca e suficient un “pe praful asta…” spus stins, asa, si cu ochii in jos.

Daca n-ai timp sa-ti vizitezi bunica. Ii urli tare la telefon “pe praful asta, mamaie?!”

Daca nu reusesti sa slabesti si prietenul se uita acuzator la sunci. Zici doar intepat: “pe praful asta” si indesi dintr-o sorbire o tarta cu frisca si fructe sub nas.

E o expresie care mi s-a insinuat si mie in vocabularul de baza. Desi o detest. Dar mi-am dat probabil seama. Ca vreau neaparat sa ma inteleg cu semenii. Si atunci am facut rabat la calitate.

Ce ma uimeste e cum criza a reusit sa impuna acesta zicala. Ca unanim acceptata de catre toti vorbitorii de mioritica. Fie ei mai profunzi sau mai profani.

Eu tocmai m-am intors de la Londra si va pove maine cum a fost. Cum, pe praful asta?! Da, parca te mai uiti.

scriu cu mandrie la