Cireasa mai are si alte preocupari cand merge la un eveniment cultural care implica un public care sta cuminte si un artist care se produce pe scena.
Este destul de ingrijorata de ideea ca ar putea fi ultima care apaluda. Cand simte ropot de aplauze in jur, deja declansat, se simte protejata.
Ea incepe mereu mai tarziu decat restul. Daca o chestioneaza cineva in legatura cu motivul pentru care ezita, afiseaza scuza cum ca e poate putin mai pretentioasa in ceea ce priveste actul artistic. Si ca nu s-a hotarat inca daca sa ovationeze intreaga intamplare ce tocmai se petrece si sa-si bata palmele una de alta au ba.
Daca nu e intrebata nimic, tace chitic si continua sa sa pocneasca din maini, ca o exprimare a satisfactiei culturale ce o simteste enorm. Ar fi o minciuna, evident, sa acuze artistul ca nu a multumit-o destul si ca de-aia se mai gandeste.
Dar de fapt, ea incepe sa aplaude mai tarziu de groaza de a nu apaluda de una singura. Motiv pentru care, dupa ce s-a pornit, protejata fiind si la adapostul de turma al grupului, sta la panda cu toate simturile alerte. Vrea sa dibuie printre primii momentul in care aplauzele vor pali.
Cireasa are oroare sa ramana de caruta, cu incantarea sticlind in ochi si palmele lovindu-se entuziaste. In timpul ce restul lumii, care e expusa aceluiasi act artistic, considera ca e prea destul si se opreste.
E ca atunci cand ridic sus de tot mana incercand intr-un local aglomerat sa aduc un chelner la mine. Si cred ca ma vede si flutur mana la el energic dar el decide sa faca o rasucire spectaculoasa, un triplu tulup chelnaresc care presupune ignorarea mea in public.
Sau ca atunci cand este cireasa cu un prieten intr-o multime si saluta in mod vadit pe cineva. Si omul ala se uita ca si cum sunt nebuna. Si priveste in jur, incercand sa vada daca nu cumva am treaba cu cineva de langa el.
Situatii in care cireasa se simte ultimul fruct de pe planeta asta. Si vrea sa intre, biet strut, in pamantul despicat special pentru asta. Motiv pentru care, sa ne intoarcem la spectacol, ea aplauda putin si se opreste tematoare. Nu vrea sa ramana ultima, oricat de incantata ar fi de prestatie.
Sa fie cireasa timida? Asta mai lipsea.
Tags: aplauze, chelner, concert, cultura, frica, jena, penibil, timiditate
hahahaa ce tare. eu zic doar sa mimezi ca aplauzi si atunci o sa fie simai bine. nimeni nu o sa-si dea seama.
eu sint exact opusul. adica sint ala care mereu aplauda singurul si ramane ultimul.:)…..si-mi place
Pai pina cum cred ca ti-e clar ca esti altfel, mai gregara reactie ca aplauzele nu exista, e ca la cimpanzei! Ideea e daca iti place ceva, sa aplauzi fara sa te gindesti la ceilalti, pur si simplu, sau sa mimezi si sa te bucuri interior; este zicala aia zen: noi stim cum aplauda doua maini-dar cum aplauda o singura mana?
@codo: ce curaj nebun ai, mai melcule.
@sebastian: e foarte greu.