februarie 5th, 2010
“Au trecut atatia ani. Si, tadaaa: surpriza. Epilatul tot il doare pe iepuras. Cine-ar fi crezut?
Doare probabil ca atunci cand esti vitel si cineva te injughie pentru a te gati ulterior, la tava, cu sos de vin si ciuperci-trufe. Cine stie ce simte un vitel in momentele alea? Nu pot sa ma pronunt exact, dar cand merg la cosmetica, am o vaga banuiala”. (HBO Club, iepurasul ninja)
Astazi, iepurasul ninja si ofranda epilarii lui. Continuare aici.
februarie 2nd, 2010
Veste buna. Unele tari au iesit din criza. Veste rea. Mintea mea insa de-abia a intrat in ea.
De unde stiu asta? Pentru ca ea refuza sa proceseze informatiile pozitive. Cum ca lasa, suntem pe drumul cel bun. Incep sa se miste lucrurile. Sunt semnale bune in piata. Firmele mai si angajeaza. Si oricum, acum, in sfarsit de ianuarie, e normal sa avem complet alte griji.
Unele nasoale, cum ar fi gripa porcina si iarna prea lunga. Altele vesele, si anume ca primavara suna la usa, intotdeauna de doua ori.
Mintea mea nu stie de vorba buna. Eu am un job superok. Seful meu nu a dat niciun semn cum ca ar inchide lumina peste mine si m-ar concedia. Se poate mai bine de-atat, in contextul in care vietuim? Eu zic ca nu. Am noroc cu toptanul. Multumesc, patroane, multumesc. Nici nu stii cat imi pasa. Sau poate stii.
Si totusi, mintea mea. Oh. Ea alege singura informatiile ingrijoratoare si rele din piata si isi face treaba cu ele fara sa se mai intrebe pe mine de sanatate. Daca sunt de acord, daca face bine ce face. Tine minte cele doua concedieri recente. Niste prieteni care pareau cel mai feriti de asa patanie nasoala. Nu m-as fi asteptat niciodata sa li se intample asa ceva.
Apoi mintea culege faptul ca firma de dedesubt a parasit in graba locatia, cu arme si bagaje, catei, purcei si imprimanta. Pune in final la socoteala si faptul ca eu am dat recent o proba pentru o colaborare. Pe care am reusit sa o trec si m-am bucurat teribil. Totusi am fost anuntata ca nu exista buget si deci totul se suspenda. Suntem in criza, cireaso.
Mintea mea strange toate astea, face o ciorba deasa si imi da mie noaptea sa mananc din ea cel putin 3 linguri pline. Cata cruzime. Mi-e asa de frica de criza, incat tocmai mi s-a intamplat ceva hilar.
Eu am mai multe colaborari, dintre care una, una singura neplatita. E, si mi-a trecut acum prin cap ca un tren express chinezesc, cel mai rapid din lume, care merge cu peste 200 km/h, o idée. Ca daca din cauza crizei asteia, ma da pe mine afara de acolo?
Ati inteles bine. Mi-era frica sa nu ma dea afara dintr-un loc unde nu sunt angajata si nu primesc niciun ban. Nu e asta tare? Cum adica sa-mi fie frica sa-mi pierd un loc de munca pentru care doar produc lucruri si nu scot mai nimic ca si beneficii? Incredibil. Merita o lobotomie pe loc, mintea mea. Are noroc ca am lasat-o sloboda, sa abereze in continuare.
E drept ca un adevar exista. Vad eu bine ca multe publicatii si alte canale media, in general, renunta la colaboratori ca la niste masele stricate. Si incearca sa se descurce cu ce au, chiar daca de multe ori angajatii aia sunt obositi de tot felul de alte sarcini si devin necreativi.
Oricum, bine ca m-am prins ca luat-o razna. O sa iau masuri. Cireaso, mintea la control te rog. A, de data asta ramane in carantina.
august 4th, 2009
Buna dimineata.
Am vazut ca ati tusit putin ieri. Cand am deschis relatarea asiatica cu o explozie de bucurie ca va vad. Va asteptati probabil sa-mi curga lacrimi de obida ca s-a sfarsit misiunea mea de explorator asiatic.
Ei bine nu. Ma bucur asa de tare ca m-am intors, incat azi dimineata am zburat spre birou. Ca in filmele mele preferate chinezesti. A fost o calatorie exuberanta, cu viteza de croaziera, deasupra orasului. Care zau de nu imi pare racoros.
Casa mea-i un cantec cu acorduri ample. Stau pe balcon si-mi canta greieri romanesti. Stiati ca greierii asiatici latra ca niste caini? Va zic eu. Nu pot insa sa bag mana-n foc ca si musca. Asta voi verifica la urmatoarea escalada asiatica.
Mi se umecteaza ochii de pofta cand vorbesc cu prietenii mei. Asa de tare nazuiesc sa-i vad, sa-i pipai si sa-i strang la pieptu-mi opulent. Iar prietenul meu imaginar, I., e cu 32% mai dragut decat cand am plecat. Desi chiar si atunci se apropia periculos de 100%. Ce face Asia din cireasa.
Asia este ea fascinanta, fara putinta de tagada. Departe de mine sa zic ca n-a fost bine pe taramuri unde locuiesc, la umbra bambusilor, civilizatii stravechi. Am vazut lucruri care si acum mi se plimba prin minte. Ca niste fluturi mari si moi si grei si rosii de matase.
Dar poate ambitiile mele au fost prea mari. Iar planificarea mea indeajuns de saracacioasa, tragand alarmant spre deloc. Si China suficient de mare incat sa-mi dea mari batai de cap si de corp.
Am luat 8 avioane insumand 43 de ore de zbor. Pe doua dintre ele le-am prins din intamplare. Din pricina epuizarii, pe unul dintre ele nici nu stiam ca trebuie sa-l iau mintenas. Mi se parea ca e candva, alta data. Oricum, va rog, nu acum. Acum sunt prea obosita.
Am luat apoi 3 trenuri care au fugit miseleste cu mine in noapte peste campuri. Am calatorit intre 10 si 20 de ore cu fiecare dintre ele. Ascultand fenomenale playlisturi, sforaituri si basini chinezesti. Conductorul de tren si-a ratat vocatia. Ar fi trebuit sa se faca DJ.
Am petrecut ore multe prin autobuze, taxiuri si vapoare. Afara 10028 grade celsius. Inautru un crivat inghetat. Care mi-a tulburat gandirea si asa afectata de socul cultural.
Crivatul permanent mi-a umflat si gatul. In care a crescut aproape in fiecare zi cate un cactus printre tepii caruia se strecura cu chiu cu vai mancarea. Ca in reclama de la televizor.
M-am dus acolo cautand lampioane rosii de hartie. Chinezi intelepti care fac in tihna tai chi pe orice petec de iarba intalnit in cale. Si cartiere pasnice, preocupate doar de masa de seara si ceva meditatie. Tot ca-n filmele chinezesti castigatoare de Oscar.
Am sperat la terase nesfarsite si verzui de orez. In care sa fie infipti chinezi cu pantalonii suflecati. Care sa piguleasca in tihna la rasaduri, in picioarele goale. Pentru desfatarea mea psihica.
Am gasit citadele de beton cu 30 de etaje. Multe, stranse laolalta in snopuri apasatoare, in care colcaie milioane de oameni. Am stat la cozi lungi pentru orice. Mi-am adus aminte de tehnici si atitudini comuniste. Si m-am crucit ca se mai poate.
Am lasat sa-mi intre in nas mirosuri care scoala mortii. Si apoi ii fac sa se culce imediat la loc, toropiti de ceea ce simt. M-am umplut de bube afurisite care ma mai chinuie si acum.
Dar toate astea nu inseamna nimic rau. O sa ma intorc acolo. Mai pregatita, mai informata si mai stiutoare de ce vreau si pot sa fac. Cat de repede o sa ma intorc. Fara insa sa ma mai inscriu la un maraton. Cu o lista de obiective ce musai sa se lase vizitate, ca acum.
Pentru ca printre zgarie nori, comunism, bariere culturale si mirosuri, exista si o China fascinanta. Una care abunda in dantele si cofeturi. Pe care trebuie sa o revad.
martie 3rd, 2009
Stiti ca voiam musai sa ma urmareasca orlando pe twitter.
Si pana la urma m-a urmarit. Probabil vazand atata ravna, l-a amuzat ideea si a dat click. Asta-i pohta ce-am pohtit-o. Mi-au crescut pene de atata incantare.
Dar altceva vreau sa zic. Se vede treaba ca daca esti cireasa tenace sau macar paranoica. Si se vede treaba ca am indeplinit ambele conditii. Ti se intampla tot felul de lucruri traznite.
Sa vedeti. Stiti ca eu lucru in orasul fierbinte, la hotcity. Ei bine, dupa ce m-a urmarit doar putin timp. Poate ca au trecut sa zicem 3 saptamani. Orlando a anuntat ca a preluat hotcity, locul meu de munca.
Nu e fabulos asta? Poate voi credeti ca e o coincidenta. Poate si el crede ca e o coincidenta. Dar eu, eu nu pot sa cred asta. Cine ma urmareste, chiar fie si numai un pic. Este indemnat apoi sa faca niste fapte.
Uite, va vad cum radeti superiori in barba. Si ziceti ca de data asta cireasa chiar a luat-o razna. Sa stiti ca si de primul om care a purtat umbrela s-a ras. S-a ras fara menajamente. Desi el era uscat si ceilalti, amuzatii, erau uzi. Am vazut la Discovery.
Ca sa va dovedesc ca asa functioneaza lucrurile. Si ca nu e doar in capul meu. Acum un an m-am sfatuit cu a cherry si mi s-a parut ca cele 10 porunci trebuie extinse.
Ca adica nu se mai poate vietui civilizat doar cu astea de acum. Si ce sa vezi. Nu au trecut decat cateva zile. Mai putine decat numarul zilelor de cand ma urmareste orlando. Si Papa de la Roma a anuntat ca extinde numarul poruncilor la 15.
Sigur, nu a preluat ce am recomandat eu. Dar cred ca asta doar din mandrie. A vrut sa para ca ia decizii complet neinfluentate. Si ca nu are nicio legatura cu cireasa. Bine, avem si valori putin diferite. Dar e suficient ca eu stiu. Stiu ca de la mine s-a inspirat.
Sigur, acum atarna pe umerii mei o coplesitoare responsabilitate. Trebuie sa aleg cu infinita grija si responsabilitate. Cine vreau sa ma urmeasca pe twitter. Si cine vreau sa ma urmareasca in general.
Pentru ca un lucru e clar. In urma deciziilor mele, ati zice pe alocuri capricioase. Pentru ca ce e cireasa, daca nu doar o femeie si ea. Se leaga decizii grele de business (vezi orlando). Sau se trag directii mari de viata (vezi Papa).
Acum zic si eu asa, nu dau cu parul. Probabil ca daca Dinu Pescariu ar avea cont pe twitter. Ceea ce e absurd, dar daca ar avea. Si as scrie un post cum vreau sa ma urmeasca Dinu Pescariu. Care, fie vorba intre noi, mie mi se pare un om interesant.
Probabil ca el ar vinde clubul pe care il are in Barbu Vacarescu. Si ar decide sa cumpere sala de fitness unde cu gratie performez eu acum. Unde transpir si gafai si ma bucur cand reusesc sa fac tot trainingul. Si ma intristez cand nu reusesc sa inving aparatul.
Ah, iar m-am pierdut cu firea. Asa patesc mereu cand imi place cate cineva. O iau prin porumbiste.
Deci imi inchipui ca el ar cumpara-o cu tot cu hotel si cu turistii inclusi. Cu cameriste si cu bucatar si cu receptioneri. Daca i-as acorda putin timp sa se organizeze. Ca asa-i in tenis.
Asta e doar un exemplu. Dar vedeti paralela, sunt convinsa. Acum, cu acest prim pas (al doilea dupa Papa, insist), am prins aripi. Mi se pare ca lumea poate si de fapt si este a mea. Trebuie doar sa cumpanesc cu grija si rabdare ce am de facut in continuare.
Deci cine sa ma urmareasca, cine sa ma urmeasca. Astept idei. Auziti? Obama are cont de twitter?