Statia aurel vlaicu este un moment important in viata oamenilor. Dar si un popas fantoma.
Nimanui nu-i place. Lumea care ajunge sa treaca pe aici nu se leaga sentimental. Si totusi revine in pelerinaj comercial, 5 zile/7. Este un fel de halta care hraneste nesatulul cartier pipera cu personal ne si calificat, in zilele lucratoare. Balamucul iscat aici in timpul saptamanii seamana cu un razboi.
Oamenii obligati sa tranziteze aurel vlaicu se grabesc mereu. N-au hodina. Aurel vlaicu este prevazut cu tot ce are nevoie un om ce munceste zi de zi. Chiar in incinta, aproape imediat ce te-ai dat jos din acest metrou numit speranta, dai nas in nas cu fabrica de patiserie. O cosmelie de termopan ce paraziteaza pe unul dintre peretii interiori ai statiei.
In fiecare dimineata se isca o coada lunga, ca pe vremea lui Ceausescu. Specialitatea cea mai cautata, si pe buna dreptate, sunt baghetele. Oricate tavi s-ar zamisli in maruntaiele improvizate ale patiseriei, nu e niciodata destul. Unii dintre oamenii muncitori raman fara baghete. Se multumesc, dar nu chiar, cu merdenele sau pateuri pur si simplu.
La coada asta nimeni nu zambeste. Graba de a nu intarzia e imensa, dar si foamea. Presiunea de a prinde baghete e mare. Ura fata de cel din fata, care ar putea sa aiba neobrazul de a lua prea multe, si pentru colegii lui de serviciu, bate filmul. Tot ca pe timpul lui Ceausescu. Uraste-ti aproapele linistit, caci nu exista rai si nici Dumnezeu. N-are cine te pedepsi.
In statia aurel vlaicu oamenii se si imping. Pentru ca aparatele de pontare nu stau sa-i astepte. Cartela trebuie trecuta peste senzor inainte de 9. Altfel sunt probleme.
Metrourile vin cu frecventa tantarilor care te pisca atunci cand dormi cu geamul deschis intr-un cartier aproape de o apa. Ele scuipa oameni gri, preocupati. Nu inghit pe nimeni, pleaca goale mai departe, unde au treaba. Chiar, unde au metrourile treaba, dupa ce au indestulat pipera?
Inainte sa iesi afara, bate un vant napraznic. Daca nu e atenta, cireasa e luata pe sus. Trebuie sa-si repete voi ramane cu picioarele pe pamant. Voi ramane cu picioarele pe pamant. Voi ramane cu picioarele pe pamant. Numai asa e sigura ca trece de incercarea vantului napraznic de la iesirea din statia aurel vlaicu.
Afara, vizavi, omul muncitor gaseste un magazinas cu tot felul de bucate impachetate, pentru pranz. Au si ciocolata si suc, de luat acasa cand pleci din pipera. Tot langa statie este si o florarie. In caz ca e ziua vreunul coleg. In timpul zilei se mai linisteste treaba.
Seara, metrourile de dimineata mananca pe paine oamenii obositi. Un furnicar stors la maximum. Care inca se mai gandeste la problemele si rutinele de peste zi. Porcul de sef. Proasta de la marketing. Nemernicii de la vanzati. Nesimtitul de la logistica. Vreau sa evadez. E criza. E frig. Cam asa banuie cireasa ca arata stenograma gandurilor oamenilor. Dezvaluita de fetele lor.
Dar cel mai fascinant moment al statiei aurel vlaicu este weekendul. Momentul cand toata lumea a dezertat. Si nu mai este picior de om in statie. Pipera are luminile inchise. Omul muncitor e acasa. Bucuros ca sta un pic deoparte de masina de tocat carne care este statia aurel vlaicu.
Azi e luni.
Tags: aurel vlaicu, corporatii, masina de tocat carne, merdenele, pipera
uf.. am putea sa punem textul asta pe pereti in statia aurel vlaicu? sa-l citesca toti oamenii si macar cativa sa-si aduca aminte de ‘the wall’ si intr-un moment de awakeness sa ia hotararea sa plece? sa caute altceva, sa incerce, sa scotoceasca in lume, in ei, in alte variante..
if there’s a will, there’s a way…
esti sigura ca nu vorbesti despre statia pipera?! e la o oprire distanta, ultima ultimelor.
e identica si la fel. si patiseria, si coada de la patiseria si chiosculete cu papica ambalata (aici coada e mai mare ca cea de la patiserie) si floraria.
are in plus, desi e posibil sa fie si la aurel vlaicu si sa-ti fi scapat tie: 2 tanti cu covrigi si un chiosc cu ziare, care are aproape toate cartile care au aparut cu ziare.
si miros de tutun in aer in 3 dimineti din 5.
descrierea de week-end nu am avut ocazia s-o cunosc.
Cerbule, esti bine?
brrr, statie de trista amintire!!!…da tu ce pacatele mele cauti pe acolo?…parca te stiam soferita:)…
oare de cate ori nu ne-om fi imbrancit impreuna pe scarile de la aurel vlaicu ..In ultimul timp destinul m-a cam plimbat pe-acolo, de cand nu o mai am pe mashi a mea. Ori pe-acolo, ori pe la victoriei, ori pe la aviatorilor. Dar lucru clar: aurel vlaicu e cel mai aglomerat. Si urat. Diseara cand voi fi din nou acolo am sa ma uit cu mai multa atentie la detaliile astea de mai sus ..
@laura: si mai bine ar fi sa-l punem si sa adaugam ce ai zis si tu, in caz ca nu au priceput:)
@ady: sfinte sisoe, ce seamana. da, imi scapase. si la aurel vlaicu sunt covrigi si ziare si si niste sandvisuri naspa. mi se pare ca, daca iei unul din ele, ai acceptat ca pe lume nu mai exista speranta.
@a cherry: da:)
@Maria: stiu ca tu stii, prea bine stii:). Nu am masina echipata de iarna. Mai mult, e prizoniera intr-un namete de zapada, in pipera.
@ikemaua: si eu:). ne vedem pe la 7?:P
“Nesimtitul de la logistica.” La asta ma gandesc eu in drum spre casa, dar nu prea mult, doar un minut, nu merita mai mult. Mi-l rezerv, voi restu’ ganditiva la altceva.
Bine te-am regasit in noua casa!E casa cu gradina, bag seama.
@nina: e cu gradina mare si cu un lac in fundul curtii:). sarumana, bine ai revenit.
Of ce ciuda mi-e, ieri am plecat din otopeni devreme si am luat metroul de la statia piata victoriei, am ratat intalnirea cu tine, cireaso!
Da’ nu ma las acum ca stiu si-ti ies in cale.
@ikemaua:
azi nu pot ajunge, dar maine sigur. c u:)