in direct din dormitorul groazei

octombrie 7th, 2010

Ale vietii valuri m-au adus deunazi in dormitorul meu conjugal. Un spatiu intr-o zona semicentrala din metropola, unde cireasa a consumat multe lacrimi dar nu neaparat de iubire.

Am urcat cu pasi sovaielnici scara nesigura catre dormitorul in care am petrecut 4 ani mari si lati din casnicia mea cu noduri si tuse si jughiuri. Am intredeschis usa cu grija si acolo era (trad. engl.: there it was). Sifonierul in care mi-am tinut lenjeria de culoare gri si pulovarasele de femeie maritata. Hainute nenumarate dar fara sare sau macar putin piper. Hainutele, ca-n viata.

Uite fereastra pe care o deschideam neincetat cu speranta albastra ca o sa vad prin ea ceva ce o sa ma izbaveasca. Uite fereastra pe care o inchideam la loc in timp ce imi tineam colturile gurii in jos, pentru ca nu gasisem nimic. Podeaua scartaie ca si atunci. Culoarea peretilor este aceeasi. Galben lamaie adormit cu nitel alb. Cireasa a ales-o, cireasa s-a bucurat de ea o vreme.

Dar astea sunt detalii lipsite de urgenta. Uite patul. Uite patul. Uite patul in care am dormit somn greu, de melasa. Somn prea linistit atatea nopti frumoase date de la Dumnezeu. Uite patul in care plangeam duminica de groaza ca trece totul pe langa mine ca si cum nici n-ar exista. Uite patul in care inginerul fara inima se odihnea in pace. E ciudat pentru cireasa sa se holbeze la un trecut asa de bine pastrat.

Dormitorul groazei e ca o camera de muzeu al ororilor matrimoniale. Mobila aceeasi, culoarea peretilor aceeasi. Si baia unde se mai consumau fapte sporadice de dragoste casnica e aceeasi. N-a uitat cireasa nimic. Ea trebuie sa ramana lucida despre ce a fost ca sa poata cladi ceva diferit in livada. Asa cum istoria roaga oamenii preocupati de consumism sa nu uite comunismul, ca sa nu cada iarasi intr-insul, cu nebagare de seama.

Dormitorul groazei este acum o camera de oaspeti. Nu doare nimeni somn regulat in el. El nu mai adaposteste mirari existentiale ale femeii minione si sforaieli cosmice de barbat cu gabarit spre marit. Am clipit repede peste privelistea asta asa de statuta in timp si am iesit tiptil. Sa nu trezim carecumva ielele care guvernau viata acestui lacas. Sa le lasam acolo, sa nu le dam noua adresa.

A relatat cireasa din dormitorul groazei. O mansarda intre doua varsta dintr-o zona semicentrala a metropolei. Unde cireasa si-a consumat ani buni in van. Dar pentru care i-au fost oferiti in schimb, drept compensatie, alti ani. Si mai multi si mai minunati.

vise de pus mana pe ele

aprilie 6th, 2010

Pare-se ca visele frumoase de-aia sunt facute. Ca sa infiripe in 4 secunde, sa te incante putin noaptea, cand nu te poti apara de asa o seducatoare deflorare, si apoi sa se destrame.

Cum te lasa ele distrat si tulburat de ideea a ceea ce ar fi putut sa devina totul daca aia era pe bune realitatea ta. Ce frumos ai fi zburat. Ce usor puteai sa schimbi identitati si geografii. Ce persoane interesante ai fi cunoscut si la ce ospete te-ai infratit cu ele. In vise, pardoseala poate fi facuta chiar si din icre de Manciuria.

Asta e cu visele de noapte. Visele de zi sunt surori bune, crede lumea, cu visele de noapte, expuse un rand mai sus.

Cica ele sunt facute sa visezi cu ochii mariti la ele cand nu se uita nimeni. Asta ca sa nu exprimi ceva asa de tainic si important pentru tine la panoul de onoare. Si apoi, cand cel mai probabil nu vei reusi, sa suporti mai usor infrangerea. Faptul ca nu stie nimeni te ajuta sa nu cazi in ridicol nereusind sa le atingi. Stii doar tu.

Si, cum ai crosetat la visul cu pricina, ramai tulburat pe vecie de gandul asta ispititor. Gandul ca ce fata ar avea viata ta daca lucrurile ar arata ca acolo, in sceneta care s-a tesut intr-o clipita la tine cap. Mereu cu tine in rol principal. Si mereu iei Oscarul pentru rolul asta al tau, in care te-ai distribuit. Pentru ca il joci asa de bine incat ti se potriveste ca o manusa din piele facuta din bambi si puiul ei.

Dar ce voiam in fapt sa zic este ca lucrurile nu stau asa. Stiu sigur. Visele de zi, alea construite cu pofta de om lucid, pot fi imblanzite de catre cel le fabrica, adica de catre mine. Si pot fi aduse la mine in ograda, unde sa le momesc sa si stea. Stiu pentru ca mi-am indeplinit cateva destul de gogonate.

Visele mele erau din alea atat de umflate cu pompa ca pareau chiar vise de noapte. Din cele in care toata realitatea se altereaza. Si totusi le-am facut in plin soare, din panja de paianjen de fir de aur. Si apoi le-am depanat cu grija, expunandu-ma in public si explicandu-le. Poate si asta m-a ajutat.

Am trecut tabu-ul cu visele omului care sunt asa de importante, incat iti vine sa taci despre ele. Si odata ce cireasa le-a pus pe tapet, sa rada lumea la ea si la ele de asa fantasme, a facut un fel de contract. S-a gandit ca nu-si permite sa fie aratata cu degetul pentru asa un esec esential. Si atunci a pus osul la treaba si le-a adus acasa.

Visele nu sunt sa le nasc, sa le sigilez in sticlute mici cu dop zdravan si sa nu le mai las sa iasa niciodata de acolo. Visele de zi sunt vise de pus mana mereu pe ele. Ca sa le inteleg mai bine, tot mai bine, si sa le las sa zboare dirijat, incotro vreau eu.

Obligatia ciresei este sa faureasca vise de zi noi. Si apoi sa alerge dupa ele pana le prinde.

pandind la cafeaua iluzorie a mafiotului de petrica

iunie 29th, 2009

petrica

La parterul cladirii in care gandesc si-mi traiesc viata, crosetand vise si cuvinte si fapte cateva ore bune in fiecare zi data de la Dumnezeu exceptand weekendurile, tine un magazin Petrica.

Petrica este un domn bogat, care are un motor smecher cu care sunt sigura ca agata gagici ca la balamuc. Sa nu va uitati ca Petrica e mic de statura. Atitudinea face toti banii. Petrica devine acest pitic urias cand stai de vorba cu el.

Cine stie cu ce se ocupa Petrica. El are magazinul de la parter, dar nu cred ca un spatiu din centrul capitalei Romaniei se poate tine cu atatia clienti cati vad eu ca mai calca pe acolo. Insa Petrica are hobby-uri, mi-a spus-o chiar el.

Unul dintre ele este cafeneaua fara firma la strada, deschisa la ore de neinteles, pentru clienti selectati de insusi Petrica, dupa principii care imi scapa. Cafeneaua este inclusa in magazin si in ea nu bea cafea nimeni niciodata. Eu nu stiu cum am reusit de m-am calificat, ce bine.

Cand motorul este parcat in fata si apar cateva Audi in spate, stiu ca Petrica e la aparat. Tolanit adica pe pernele tip lounge ale localului, care este chiar dragut. Petrica are gust, asta se vede de la o posta.

Cireasa e prea bine constienta ca daca Petrica ar fi putin mai tinerel, ar scapa vreo doua oftaturi in directia lui. Petrica emana putere de la o posta, si poarta camasi albe, jeansi, conversi si chelie. Este de constitutie astenica, un tantar.

Pe langa bani, putere, magazin, cafenea si motor, Petrica mai are si cafea, pe care o da la rastimpuri ciresei, contra uimitoarei sume de 5 lei. Cafea buna, expresso lung, agrementat cu lapte din belsug.

Petrica a invatat inca de la prima cafea ca cireasa foloseste zahar maro si mai mult lapte decat incape intr-o gaoace din aia mica. Prin urmare, cand ii intinde ceasca neagra pe dinafara ca cerul gurii lui (Petrica), ii da si intreaga cutie cu lapte. Sa-si adauge distinsa cireasa cat ii trebuie. Mare boier, mare caracter Petrica.

Petrica ii explica ciresei in timp ce da de manivela aparatului de cafea ca locul asta este folosit indeosebi pentru petreceri in cerc restrans. Si ca de-aia ii face el, Petrica, cafeaua ciresei.

Barmanul vine abia pe inserat, cand pare ca acolo se intampla tot felul de lucruri de divertisment. Petrica e destul de stresat sa nu fie considerat un facator de cafele, dar poate sa stea fara grija. Cireasa s-a prins ca el e un mafiot, si nu un chelner.

Cireasa bea zilnic destula cafea, pe care o aduce intr-o sticluta cu dumneaei la serviciu. Dar cand aceasta se termina, singura speranta e Petrica. Care vine rar la pravalie, dar macar vine cateodata.

Prin urmare, cireasa racaie la usa lui Petrica in fiecare zi in care croseteaza cuvinte si vise. Face asta cu speranta ca el a terminat cu lucrarile gangsteristice si a venit in sfarsit sa-si dea drumul la hobby si ei la cafea.

De multe ori, usa e incuiata si cireasa ramane cu buza umflata. Unde esti Petrica. Alteori, Petrica e in incinta, dar cireasa se apropie tiptil si il aude cum discuta afaceri presante pe terasa, tolanit pe perne, cu ton lejer de bogatas.

Atunci ea se departeaza in graba, inchizand usa fara zgomot, ca sa nu-l distraga pe Petrica de la discurs. Si revine ea mai tarziu, cand banuie ca business-ul va fi luat sfarsit si Petrica a mai inchis o afacere de succes. Bravo, Petrica.

Cireasa intelege ca Petrica e ocupat si ca e bogat si ca face cafea doar intamplator si cand are chef. Dar nu are alta solutie decat sa incerce necontenit, pana la loc comanda. Pentru ca visele si cuvintele nu se pot croseta fara aroma cafelei proaspete.

A, inca ceva. Incercand sa se inteleaga pe sine, cireasa a facut un test si a descoperit ca putea sa fie Petrica cat ar fi vrut el de tanar, caci cireasa nu i s-ar fi potrivit defel. Pentru ca ea, saracuta, nu are stofa de nevasta de mafiot.

Voi, alte fructe, aveti? Daca da, ar trebui sa-l cunoasteti pe Petrica. Face o cafea…

Cat la suta esti sotie de mafiot?
Lasa-te de meserie, iti cauzeaza.

Traiul langa un mafiot pare un lucru seducator. Stim ca daca ai reusi sa induri toate rigorile acestui job description ai fi scutita de grija zilei de maine. Dar pe de alta parte, nu are rost sa te minti, draga mea. Nu esti facuta sa fii sotie de mafiot. Tu esti un spirit rebel iar rabdarea nu este punctul tau forte. Degeaba incerci, o sa mori cu el de gat. Iesi din cosa nostra si gaseste-ti un specialist in IT sau un inspector de personal intr-o corporatie mare. El va aduce un venit mic dar fix si n-o sa te dezamageasca niciodata. Singurele lui evenimente obligatorii sunt pranzurile de duminica, luate cu tine si cu mama lui.

jos producatorii si utilizatorii de snooze

aprilie 3rd, 2009

vise

Eu inteleg progresul sa fie progres.

Dar cum sa-l las linistita pe Mos Ene sa ma stranga in bratele lui vanjoase. Cand stiu ca oamenii de stiinta lucreaza pentru cine stie ce grupare extremista. Dar numai pentru oamenii de rand nu.

Vreau acum, pe loc, rapoartele cu cheltuielile si eforturile si resursele umane si externalizarile. Si orele peste program ale inginerilor care au inventat functia snooze pentru ceasul desteptator.

Ce minte diabolica si-a inchipuit, plesnind din smocul sfichiutor din coada. Si scarpinandu-se agale la coarne. Cum sa strice somnul dulce al unui om sa zicem la ora 7 dimineata.

Si a venit cu ideea sa-l intrerupa la fiece cateva minute. Prin metode tehnice cu nume seducator. Spuneti acum dupa mine. Dar nu trisati, spuneti. Snoooooze. Snooooze. Snooooze. Este ca leganatul unui copil mic si roz. Cand de fapt actiunea in sine este taman pe dos.

In felul asta simplu, prima companie producatoare de asa ceva. Mi-a dat mie foc la valiza. Si celelalte s-au luat rand pe rand dupa ea. Si flagelul snoooooze, spuneti snoooooze, snooooooze, s-a intins ca o molima seceratoare.

Soarta potrivnica somnului dulce de cireasa. Face sa ajung sa impart spatii mici si foarte mici cu diverse personaje. Care folosesc snooooze ca pe biblia lor.

Diversi copii de gradinita crescuti doar ca si infatisare. Care nu pot sa accepte ca incepe o noua zi peste care ei sunt responsabili. Si se pitesc intre cutele cearsafului pana la urmatorul snoooooze. Si da-i, si lupta. Si iar snoooooze.

Sunt fericiti sa-si prelungeasca lesinul fie chiar si cu 5 minute amare. Si fac asta pe nervii ciresei. Care nu este deloc soiul asta. Si accepta sa ia taurul de coarne in fiecare zi. Inca de la primele tresariri care indica un nou inceput.

Ca un facut, cireasa nu trebuie sa se scoale la fel de repede ca snoooozerul. Si odata ce gongul a sunat, mai poate sa mai adoarma o singura data. Apoi, ii e fatal. Bucuria e stricata.

Dupa urmatorul sunet, nu mai poate sa puna geana peste geana. Si incepe sa-si urasca cu pasiune aproapele. Oricare ar fi el. Si orice functie ar indeplini in livada ei.

Cireasa nu poate sa-si stapaneasca ura. Si cand colegul de spatiu aplica snoooooze, ea aplica in contrapartida aboooooze. Adica, odata somnu-i e stricat, incepe sa se fojgaie.

Da cu coatele in adversar sau, daca el nu este atat de aproape. Incepe si tranteste usi. Scapa obiecte pe jos. Stranuta din senin. Aprinde lumina. Porneste radio, aparent nedandu-si seama cat de tare e. Pana nemernicul cu snoooooze se trezeste.

Pentru ca cireasa nu accepta ca cineva sa-si bata jos de diminetile ei. Si sa scape nepedepsit. Jos snooooooze si jos oamenii care cred ca pot sa traiasca asa pe langa ea. Cireasa va lupta mereu si va invinge.

se facea ca

martie 1st, 2009

apples_2 copy

Eu eram Zana Zorilor. Si ca aveam palatul meu de clestar.

Unde ce sa va mai zic. Ma distram ingrozitor de dimineata si pana seara devreme. Cand ma culcam fara griji sau idei de criza. Intr-o camera in care trosnea focul in soba si vedeam cu coada ochiului flacarile cum joaca pe pereti.

Asternuturile erau apretate ca niste foi de tabla. Asta era pasamite rigoarea Zanei Zorilor. Care nu admitea in ruptul capului sa doarma altminteri. In loc de prosoape erau stergare mari de bumbac gros. Fitze, ce vreti.

Veneau mereu prieteni la palat. Si luam mic-dejunuri bogate care se prelungeau pana spre pranz. Cu omleta pufoasa si compot de piersici despielitate si chifle austriece cu unt si branza telemea si sunca de praga.

Beam si ceai de menta cu miere fabricata de albine la fel de fericite precum vacutele din alpi. Albine pe care le masau niste fluturi profesionisti. Trainuiti special sa le face pe albine sa emane miere in conditii de armonie.

Chiar eu, Zana Zorilor, pregateam micul dejun. Valabil si pentru cand nu visez. Ador sa fac asta pentru prieteni. Este probabil unul dintre motivele pentru care sunt des invitata in vacante cu grupuri mari.

Si tot de-asta se pare ca am avut cel putin una din relatii. Hai sa vina si cireasa, ca sa mananca si gura noastra ceva.

Se facea ca mereu canta in palat muzica indie. Si beam cafele pe terasa palatului tolaniti pe perne mari aruncate alandala pe jos. In fata palatului, o gradina cu iasomie si liliac. In jardinierele de la palat, lavanda si plante aromatice.

Terasa dadea, ca sa vezi, sper un rau iute in care scormoneau vidre dupa pesti. Si dupa ce incepeam fiecare dimineata asa de incantator, ieseam calare. Aveam calul meu maron deschis, cu stea in frunte.

Se facea ca domeniul meu includea niste paduri dese in care huzureau fragi grasi. Se facea ca erau poieni in care zburdau animalute. Chiar si parsi, desi nu prea stiam eu cum arata.

La pranz mancam pastrav cu mamaliguta si mujdei sau sarmale sau supa de gaina crescuta in libertate, ornata cu galuste uriase, cu pori mari. Si placinta cu branza si stafide la desert. Dormeam dupa masa, eu, Zana Zorilor.

Se facea ca palatul functiona ca un fel de hostel. Din asta traia, vezi bine, Zana Zorilor. Si ca el era asezat in bucovina, undeva. Cred ca pe drumul spre Putna. Unde e soseaua aia de parca te dai in carusel. Sus-jos-sus-jos.

Se facea ca leneveam zilnic la soare. Si ma uitam cum trec norii. Si asta mi se parea o activitate de maxima prioritate pe agenda zilei. Aveam chef sa culeg fructe cu mana mea din copaci. Si auzeam clopote si talangi.

Se facea ca m-a zgandarit cineva acum rau de tot cu ideea asta. Care e un vis mai vechi. Cum ca Zana Zorilor ar putea sa aiba propria ei pensiune si un helesteu cu pastravi si niste cai.

Ca trebuie doar sa se foloseasca de carisma ei si de faptul ca ii plac oamenii. Si ca moare dupa viata la tara. Si ca ii plac oile si sunetele de talanga si iarba cosita si apa curgatoare. Si sa se foloseasca si de niste fonduri vadit europene.

Se facea ca trebuie sa ma plimb. Sa ascult vantul. Si sa ma bucur daca e arsita si ma prinde ploaia. Se facea ca trebuie sa ies din palatul meu de clestar de pe net.

Se facea ca eram Zana Zorilor si ca voiam sa zbor. Si ca nici ca cireasa nu sunt foarte departe sa vreau asta. Pazea.