oda litoralului romanesc in general si vamei in special

mai 19th, 2011

Cineva trebuie sa o faca si pe asta. Hai eu. M-am cam saturat sa dam cu rosii si oua stricate in fasia noastra de apa cu nisip.

Da, sunt de acord ca bulgarii au un litoral curat ca o bomboniera. Cu servicii ieftine ca braga si grozav de izbutite. Cu litoral inalt si nisip fara mucuri. Si mancare ademenitoare si chelneri draguti si castele pe care le simtim ale noastre si orase medievale.

E drept si ca la francezi marea are o culoare de iti vine sa iti faci din ea o rochie fara spate. Ca italienii ne propun la pachet cu litoralul lor lectii de civilizatie si gastronomie si peisaje care ingenunche orice alta alegere. Si ce sa mai vorbim despre turci. Au cea mai buna mare din lume, daca n-ar fi grecii pe-aproape.

Dar sa trag o linie groasa de tot.

Marea noastra si ma refer la vama, vine cu muzica buna. Da, vama s-a stricat iremediabil in ultimii ani. Si da, ea o sa se mai strice in continuare. O sa avem din ce in ce mai multe constructii aiurea. Si marlani pusi pe ravagii si rele si zazanie. Stiu asta si sunt pregatita. Pentru ce nu sunt pregatita este sa stau vara intreaga acasa.

Doar la litoralul nostru poti ajunge in 3 ore jumate, de pleci la ora corecta. Aici pot merge bunaoara in fiecare weekend, o vara de la cap la coada. Si ma pot racori cu valuri frumoase, ca un greiere fericit scapat din livada de beton incins a vietii lui de toate zilele.

Vama si sora ei mai batraioara, 2 mai, au peste bun peste tot. Aici oameni sunt cunoscuti si poti vorbi frumos cu ei si des. Iar de nu ii cunosti si iti plac, poti sa te imprietenesti cu ei pe data. Ce sa facem, sa mergem in loc de vama la venus? Ia sa dam o raita prin eforii si ne linistim cu viteza unei flegme.

La vama sunt curtile pline de flori si noptile doldora de petreceri garantat reusite si muzica rock bubuie tare. Cum de fapt e normal sa bubuie ea, caci de-aia s-a inventat. E cel mai bun loc de lenevit duminica la pranz, cand soarele e sus si moralul usor mai jos.

Da, litoralul romanesc are tot felul de defecte in variante n luate cate k. Vama are manunchi de defecte si ea. Dar cum la bulgari, francezi, turci, greci si italieni nu pot merge cat de des e normal sa te scalzi si sa faci bai de soare, ce e de facut. Sa ramanem cantonati in betoane, cand soarele e flacara pe cer. Sau sa luam ce putem.

pentru rezervari, reveniti in toamna

mai 10th, 2011

Ma gandesc daca o fi sau nu o fi normal sa stiu in ce ape ma scald in fiecare weekend de acum si pana in mijloc de septembrie.

Asta nu s-a intamplat pentru ca cireasa e un maniac depresiv al planificarii. Ci uite-asa, pur si simplu. Actiunile si activitatile s-au luat de mana, au format cuminti un sir si au inceput sa defileze in trap saltat si sunet de fanfara prin fata balconului. Ele nu s-au lasat pana nu le-am alocat o data fixa pentru implementare.

Si in continuare, un weekend la primarie, un weekend la scoala de fete.

Vine TIFF, cu ale lui filme potrivite. Oare cate filme romanesti si nordice or fi in program. Mmmmm, ce placere. Ard in flacari de nerabdarea mancatului de filme pe paine cu unt. Am prieteni cu mine si in aceasta intreprindere glorioasa. Cinefili de nadejde, care cu greu parasesc sala de cinema pentru a iesi in soarele Clujului.

Apoi un weekend in care purcedem in tinuturile reci dar frumoase ale dentistei cu cei mai mari sani si cei mai adanci ochi negri. Ni se pregatesc de pe acum, stim deja, manastiri, curti de tara si oameni draguti de tot, ciuperci cu smantana si alte activitati conexe.

Si rezervatia Rusenski Lom da din coate sa prinda loc in fata. Bulgarii prieteni s-au strecurat in programul meu cu indaratnicie. Nu-i chip sa-i mai scot de acolo. Unde-i branza, nu-i tocmeala. Vreau sa aburc pe carari de padure. Sa poposesc in sate pitite printre munti. Sa ma ingan cu iarba, scoborand de pe o bicicleta.

Sigur, marea isi ia tributul ei. Nici nu prea mi-a trecut prin dibla sa petrec timpul altfel decat asa. Stand intinsa la soare dar sub umbrela mica dar umbroasa. Cu o cafea mare in mana si o carte in cealalta mana. Necitind de fapt nimic si doar uitand-ma la valuri. Si racaind cu degetele mici de la picioare in nisipul curat murdar.

Asa imi petrec cele mai multe dintre weekendurile verii asteia atat de mult asteptate. Sezand pe litoralul nostru mult injurat dar care mie mi se pare seducator. Apa cu nisip aduce magia, pana la urma. Oriunde s-ar afla ea. Si daca e la 4 ore distanta, ce bine. Vreau sa fac baie in pepene rosu, in timp ce mi se canta o muzica buna.

Chiar si inceptul de septembrie vine cu o invitatie a la turca bre. Musai primul weekend, caci apoi incepe treaba nihal, zeita turca, si nu ne mai poate primi si omeni. Urfa si adana kebab, ploaie de stele pe bosfor, cafelute la nisip, rauri de fresh de portocale si zile rumenite.

Deci toate weekendurile sunt sub semnul unei calatorii anume. Cireasa este fully booked dar departe de a vrea sa fie aroganta. Pentru a stabili programe si activitati viitoare, va rugam reveniti in toamna. Sunt curioasa sa stiu ce e de facut dupa 15 septembrie.

cireasa marina

aprilie 11th, 2011

Daca va uitati in josul blogului meu, jos-jos de tot, o sa descoperiti o baltoaca mica. Asta se intampla pentru ca cireasa este o fiinta profund marina.

E asa de marina cireasa incat a facut rezervari pentru 1 Mai la mare acum vreo doua luni. Ca sa fie sigura ca nimeni altcineva nu o sa cotropeasca precum un corp strain camera din turn. Odata rezolvate micile detalii administrative, sa ne odihnim putintel.

Pentru acest special eveniment vin se insotesc cu cireasa oaspeti veniti tocmai de la viena. Mare pacat ca nu au putut veni si americanul de la sofia si madrilezul din tara capsunilor. Ce mai distractie o punem la cale.

De pe acum miroase cireasa aerul curat si plin de vant de mai. Mmmmm, mai e putin si ma dau lui. Simte ea chemarea senzuala a vodcii imblanzite cu ceva suc de portocale. Tropaie la ideea de a o revedea pe fetita, cel mai paros caine mic. Si vrea sa treaca buricele degetelor peste nisipul curat si nou.

Vreau sa gasesc ciorbele de peste aliniate ca la un semn si cu patrunjel proaspat presarat ca un praf de minune deasupra. Cineva sa aiba grija ca saramura mea de chefal sa fie proaspata si servita cu mamaliguta din belsug si sos uite. Ingrasati scoicile, parguiti dudele, puneti de cafele cu lapte, macar o duzina.

Umpleti oameni buni campurile cu maci. Pastrati loc de parcare acolo unde stiti ca-mi place sa ma opresc, pe straduta, suita pe iarba. Incalziti camera cu o aeroterma incat sa nu se zgribuleasca pielita subtire de cireasa. Stabilimentul turcesc sa pregateasca shuberek, limonada si iaurt gras, cafele la nisip si alte cofeturi. Venim.

Rabdarea mea a atins cote de avarie. Cireasa marina cere reunirea cu taramurile mult iubite. Sa se alinieze toti pestisorii, sa cante magarii, sa rasune muzica potrivita. Se deschide sezonul de cireseala la malul marii. Ascultati zvonul de petrecere.

reconcilierea ciresei cu cireasa

februarie 2nd, 2011

A fost o vreme, recenta de altfel, cand era sa fac infarct de trei ori pe zi, in fiecare zi. In perioada aia am avut o viata tare periculoasa, acum imi e clar. Era acum un an. Uite.

Cum ieseam din casa, cum imi ieseau clabucii nebuniei la gura. Mi-am dat seama ca asa nu se mai poate. Aveam doua variante. Ori sa fac un plan bun si sa plec repede, sa ma salvez. Ori sa raman si sa ma impac cu viata mea in tara asta intr-un mod armonios, tot ca sa ma salvez. Cum n-am gasit niciun plan de isprava, mintea mea a inceput speriata, fara sa ma mai consulte, operatiunea cu numarul 2. Acum sunt bine.

Aproape 6 luni m-am bagat in continuu in sedinta, la mine in livada, si am facut cercetari & verificari. Am vrut sa inteleg pe deplin ce mi se intampla si sa iau decizii in cunostiinta de cauza. Rezultatele sunt urmatoarele.

Da, tara asta e nebuna complet. Da, i se trage din mai multe motive, ce mai conteaza. Da, contextul asta in car traiesc are 1001 defecte. Da, orasul asta este complet sufocat de propria-i existenta. Da, e mult haos si destula mitocanie. Dar am trecut in revista ce trufandale am eu aici. Lucruri de pret la care ar trebui sa renunt spre a merge intr-o tara sanatoasa, aratoasa, cu infrastructura fara gres, istorie convenabila si oameni civilizati.

A pus cireasa intr-un taler buchetul imens de oameni legati prin sange si valori comune pe care ii are in jur in tara asta nebuna. Tot in talerul asta a pus ea si meseria legata de cuvinte pe care o are si care o gadila pe cireasa placut la subrat dimineata.

In acelasi taler a asezat cerul albastru 9 luni pe an, marea cea mare in fiecare weekend vara si campiile pline de patimi la apus si cu miros frumos tot timpul anului. Si a mai condimentat cireasa talerul cu viata romaneasca cu atatea si atatea aventuri urbane si rurale. Si-a dat seama ca tara asta e un bun sediu central pentru tot felul de haiducii, cum are dumneaei permanent pofta sa intreprinda.

In talerul o viata noua a asezat cu grija un mediu ordonat, oameni imbracati frumos, lucruri care merg bine si unse, piatete cu porumbei si cafenele, cultura mainstream, lipsa caini pe strada, circulati civilizata si pistele de biciclete.

Pentru moment, talgerul romanesc atarna mai greu. Pentru moment, cireasa s-a reconciliat cu cireasa si nu insista sa se arunce peste granita in orice conditii. Ce-o mai fi, s-o mai povesti.

turnir pentru un ochelarist

august 26th, 2010

A cherry si cu mine am tras o concluzie. Ochelaristii cu aer ingenuu si ani putini sunt cei mai sexy barbati ai verii 2010.

La inceput nu i-am luat in seama. Mergeau ochelaristii pe langa noi liberi ca pasarile cerului. Noi nu ii luam in considerare si le lasam libera trecere, fara taxa un sarut. Pana intr-o seara, la malul marii, cand am fost lovite dimpreuna cu leuca la tampla.

E de facut aici un mic preludiu. A cherry si cu mine nu apreciam acelasi soi de barbat. Ea apreciaza genul de barbat Mark, sotul lui Sandy Bell. Iar mie imi place de nu se poate Rahan. Aici detalii. Iar personajul colectiv barbat alege mereu ori o cireasa, ori alta cireasa. Sa ne faca ochi dulci amandurora nu s-a mai vazut. Si totusi…

Am ochit Ochelaristul cu pricina in tandem. Si, ca un facut, el pe amandoua ne-a placut din prima. Acum, eu si a cherry stim sa jucam fair play. Fara suparare, am zis ca e momentul Ochelaristului. Sa zica el ce si cum. Dupa ce aflam pe care o place el mai tare, cealalta se retrage decent.

Dar sa vezi pozna. Ochelaristul se uita la noi ca buchet si nu-i chip sa ne dam seama ce floare il atrage mai dihai. Vazand asa, am hotarat sa nu mai dansam umar la umar. Ne-am despartit, cum am vazut la paradele aviatice, in formatie stea. O cireasa intr-o parte, alta cireasa in alta parte.

Zero rezultat, ochelaristul nu s-a mai uitat deloc o vreme. Am decis atunci cu a cherry sa organizam un concurs de abilitati. Modelul concursului: turnir in toata regula. Sa castige cea mai buna, in lupta dreapta, ne-am zis.

Ne-am pus harnasamente, ne-am luat doi cai odihniti si ne-am tot incontrat. Am incercat sa ne sabiem in fata unei multimi de cheflii. Strans in fata stabilimentului stuf, publicul nostru este dornic sa vada un strop de sange.

Ochelaristul nimic. Danseaza cu zulufii lui in vant, pe jumatate gol. Partea lui de sus, cea care se vede, este magnifica. Muschii oblici se vad crocanti. Pectoralii sunt frumosi de la natura. Umerii sunt lati, pielea fina bine intinsa pe carnea tanara. Partea lui care nu se vede pare si mai frumoasa. Ca asa sunt toate partile care nu se vad.

Obosim, se trage cortina, ne promitem sa reluam a doua zi. Si uite-ne pe plaja, cu aceeasi pofta in cuget si-n simtire si turnirul tinut in plin soare. A cherry vede cum Ochelaristul mirific intra in apa. Si pentru ca incercase apa si era rece, imi arunca peste umar. Cireaso, acum e momentul sa il incercuiesti fara mine, daca ai pofta.

Ma uit putin, imi fac niste socoteli. Pun in balanta placerea de a jughini Ochelaristul si, pe celalalt taler, demintatea si responsabilitatea mea ca om. Vad luminita de la capatului tunelului si ii dau lui a cherry o replica mortala. Nu, ca eu nu-mi bag calul in apa.