cireasa de oras si vacile nocturne

iunie 2nd, 2010

Zic eu ca locuiesc intr-o livada. Dar pana la urma modelul cu care sunt obisnuita sunt blocuri si case si strazi pavate cu ceva.

Prin urmare cand cireasa a fost stramutata in decorul deltei, au avut loc ceva probleme de adaptare. Mici dar importante. Sa ma explic. Credeti sau nu, pe aceste taramuri se mai lasa uneori si noaptea.

Si cireasa este cazata in satul asta luxos si destul de incapator pentru a adaposti ceata de razasi a lui Stefan cel Mare, cu cai cu tot, si cu bucatarese si servitori. Cireasa e cazata la un capat iar restaurantul in care urmeaza sa serveasca o cina probabil delicioasa, la celelalt.

Ca sa poata ajunge de la A la B, cireasa este nevoita sa iasa pe ulita satului, cea dinspre apa. Lucru teribil de distractiv ziua. De-o parte e delta, de cealalta parte satul de vacanta. De care drumul este totusi separat printr-un gard si mici baltoace pline ochi cu dobitoace.

Iese cireasa mirosind a parfum si pieptanata cu grija, sa se indrepte spre cina. Afara, bezna tipica satului. Nu intuneric indoielnic, ca la oras, cu cerul luminat de reclamele urbei plus un strop de lumina de la semafoare, plus luminatul stradal nocturn si o geana e lumina de la firmele luminoase ale non-stopurilor.

In sat e bezna adanca. In delta, bezna e insotita de sunete si mai active decat cele din timpul zilei. Plus, si aici voiam sa ajung, delta noaptea e plina de buchete de vaci. De ce se intampla asta, nu-mi pot da seama.

Cred ca pe vacutele sfantugheorghene nu le trage nimeni de sani seara. Sau poate ca dupa scurtul preludiu care se lasa cu lapte cald pentru mame si copii, vacile fug pe ulita, sa se racoareasca de la atata senzualitate om-animal.

Speculez, cine poate sti de ce vacile nu se duc seara acasa. Cert e ca ele stau pe ulita asta pe unde trebuie sa treaca cireasa si molfaie iarba. Pasarile mici fac picpicpic, pasarile medii fac fifiiiiififiiiiii, pasarile mari fac bubububu bubububuuu.

Bezna e asa de adanca incat cireasa vede vacile doar cand prea tarziu. Apar brusc, huidume in noapte, si cireasa e acum la o distanta vulnerabila. Sunt multe si dispuse strategic pe mica pitica ulita de-o parte si de alta. Cireasa suna instant pe prietenul imaginar I. si il intreaba daca vacile ataca oamenii. El zice ca nu.

Dar ce s-a intamplat, cireasa. Pai uite, e plin de vaci, e noapte, sunt singura, si ele se uita la mine. Adica cum se uita, le vezi ochii. Nu, adica una mananca ceva de pe jos si alta are capul cu botul si cu coarnele indreptate fix spre mine. E horror. Cireaso, nu fi fraiera. Treci repede.

Mi-e frica, I. Mai bine nu mananc de seara si ma intorc repede decat sa trec printre atatea vaci nocturne. In timpul asta, noroc ca apare un om. Inchid cu I., ma iau dupa om si ajung la masa. Pfiii, ce-am mai scapat. Dar ce sa vezi. Cina ia sfarsit si cireasa vrea sa doarma somn dulce, leganat de hulubii deltei.

Ia-o, cireaso, inapoi pe ulita neagra. Ma uit in jur, cu speranta ca poate unii dintre oameni vor si ei acasa. Nu. Restul colegilor de delta petrec, nici gand sa plece. Cireasa nu e prietena cu nimeni incat sa-i explice. Stii, amice, mor de frica de vaci. Si ele sunt aici peste tot. N-ai vrea sa ma duci acasa? Dureaza doar un pic si pentru mine ar insemna mult.

Asa ca isi ia coada intre picioare si porneste iar pe drumul vacilor amenintaroare, nocturne. Poate mi se pare. Poate nu. Sunt acum si mai multe, dispuse si mai primejdios pentru trecerea unei cirese prin ele. Il sun pe I. si discut cu el o strategie de succes care sa ma faca sa ajung in camera teafara si nemuscata de vaci.

I. nu intelege gradul de periculozitate si crede ca ma alint. Pana la urma intelege. Ma intreaba lucruri precise, ingineresti. Cate vaci sunt, cat de subtire e poteca. La ce distanta ma gasesc de dansele. Spun tot si astept solutii. In timpul asta ma uit tinta la vaci, sa nu ma atace pe la spate.

I. evalueaza situatia si ma sfatuieste sa fug strecurandu-ma printre ele. Pai mai I., sunt puse cap in cap, strajuind poteca. Daca se unesc taman cand trec eu si ma sfarama la mijloc. Fugi, cireaso, o sa fie bine. Asa am facut, caci altfel ar fi trebuir sa dorm la restaurant sau sa chefuiesc pana in zori.

Ajung gafaind in camera. Inchid repede dupa mine luxoasa poarta si ce vad. Un semn care imi arata ca aveam dreptate. In delta sunt vaci libere, periculoase si agresive, care risca sa-i faca pe cei mai putini pregatiti, precum o cireasa, una cu pamantul. Este semnul din imagine. Judecati si singuri.

pentru ce atata zbucium

ianuarie 18th, 2010

mofluz

In Austria, orice-ar fi, se pleaca la 4 dimineata. Am fost cu tot felul de grupuri, in combinatii de n luate cate k. Orice ar insemna asta.

Toti barbatii soferi au aceeasi meteahna. Vor musai sa plece spre Tirol la 4 dimineata. N-am inteles niciodata de ce oamenii mari vor sa plece la ski doar la ora asta sinistra. De ce oare nu se poate pleca la 9. Dupa ce devii pe de-a-ntregul om, si nu o bruta in stare de orice.

Nici cu muncitorii nu prea inteleg eu cum sta treaba. De ce incep ei, mai ales mahmuri fiind, munca la 7? De ce pleaca ei apoi de pe frontul de lor de lucru cand toti ceilalti oameni trag din greu si ziua e abia la inceput. Nu stiu.

In felul asta nu reusesc decat sa enerveze pe toata lumea, amarnic, cu bocaniturile lor cand somnul e dulceag. Si taman cand ai vrea sa-i vezi la treaba, ca sa ai senzatia ca universul merge in directia necesara, i-ai de unde nu-s.

Si in spitale se intampla la fel. Daca vrei sa-i povestesti unui doctor nefericirile tale te cheama la 7 dimineata. Atunci e el cel mai dispus sa asculte ce te doare. Si il doare-n fund ca tu n-ai acelasi bioritm.

Si infirmierele si asistentele si tot soborul asta de oameni inregimentati in sistemul de insanatosire. Toti parca sunt batuti cu leuca. Vai de bietii bolnavi care stau cazati in spital.

La ora 6, putin dupa ce-au cantat cocosii, cand orice om, d-apai un bolnav, are somnul cel mai inocent, li se aprinde brutal lumina in cap. Ca sa curme, de invidioase ce sunt pe somnul amaratilor din paturi, biata odihna beauty sleep.

De ce, de ce sa nu inceapa totul la 9? De ce sa ne pice tuturor ochii in gura si sa mai fim si subumani de oboseala. Dupa ce ca avem probleme de sanatate. Nu e drept.

A, acum mi-am adus aminte. Ca si la tara umbla vorba ca animalele trebuie hranite in zori de zi, numaidecat. Crede cineva ca gainile n-ar vrea sa doarma mai mult, pe cracuta aia a lor, daca ar fi lasate?

Sau vacile, vacile ce vina au. Toata lumea da vina pe ele. Cum ca sunt 100% responsabile pe ora asta de trezire imposibila. Si taranii spun asta, la unison. Desi nu pot sa pricep cum de sunt asa de solidari fara net si macar o petitie online pe facebook care sa-i uneasca.

Vacile sunt niste fapturi razgaiate si absurde. Si daca nu le dam de mancare cand se ingana ziua cu noaptea, ele se rascoala. Eu nu cumpar asa ceva.

Eu cred ca orice dobitoace pot fi dresate sa traiasca dupa stilul de viata al utilizatorului. Si pentru ca treaba asta nu a fost implementata la scara mare si nu s-a facut o evaluare pe termen scurt, mediu si lung, sa vad cine are tupeu sa ma contrazica.

Dar asa suntem noi, alarmisti, si luam totul in tragic. Eu cred ca cine se scoala de dimineata ajunge departe, e drept. Doar ca la fel de departe ca ala de se scoala normal. Cu singura diferenta importanta ca e mult mai obosit.

Propun sa stam serios de vorba cu soferii ce pleaca spre Tirol, muncitorii, doctorii, gainile si vacile. Si sa gasim o solutie buna pentru toata lumea.

cireasa si coarnele

septembrie 4th, 2008

horns copy

m-am lungit putin dupa-masa pe canapea. pe o patura moale si flocoasa. cred ca am atipit.

cand sa ma scol, ce sa vezi. n-am putut sa-mi misc capul. trag ce trag. capul fixat de perna cu superglu. restul corpului ok. liber in miscari. hmmm.

o sun pe mama, pe a cherry si pe inca cineva. studiaza toti problema. si imi zic ca mi s-au incalcit…mi s-au incalcit…in parul de la patura. si se inverzesc la fata. lucreaza toti la 6 maini ceva acolo deasupra capului, eu n-am cum sa vad ce. simt cum ma trag de par doar.

dar vad eu ca se uita la mine ciudat. e clar ca mai e ceva. pe langa faptul ca nu pot sa parasesc canapeaua, adica. reusesc pana la urma, dupa multe operatii manuale. si strategii. si sfatuieli.

multumita ca am scapat din stransoare si pot sa beau si eu cafea, ma plimb prin casa. sub privirile lor stupefiate. trec prin fata oglinzii generoase din hol. si atunci inteleg.

din parul blond de cireasa imi ies 2 coarne imense, stralucitoare. sunt facute din material usor, aluminiu poate. si montate cu mare precizie. zici ca le-am avut dintotdeauna. asta trebuie sa fie si motivul pentru care nu am simtit cand le-am capatat.

mare maiestrie. la ce s-a ajuns in ziua de azi. daca vreti sa stiti, nici macar nu-mi shade rau cu ele. mereu misc din cap ca sa dau volum parului. sa se incadreze cat mai bine.

mie intotdeauna mi-au placut accesoriile de purtat pe cap. ba o palarie. ba o cordeluta. ba o clama cu libelula.

coarne nu incercasem pana acum. am un look foarte avangardist. sa vedeti cum, in no time, toata lumea cool din oras o sa poarte. dar eu am fost prima care sa ma afisez cu ele nonsalanta. si primul venit e intotdeauna mai cu motz. pe el il tine mintea lumea. am si eu orgoliile mele, ce vreti.

le lustruiesc acum de 3 ori pe zi. ca sa fie cat mai vizibile. mie nu-mi plac jumatatile de masura. ori am coarne si le port cu mandrie, in vazul lumii. ori nu. ce mama naibii.

am noroc ca sunt usor de intretinut. sunt foarte, dar va spun, sunt foarte bine facute. am incercat sa obtin exclusivitate de la fabricant. dar stiti cum e. pana la urma un numar restrans de persoane tot au reusit sa-l convinga. pick me, pick me.

na, e de inteles. nu-i port pica. si daca n-am reusit sa fiu unica, am zis macar sa-mi cunosc concornutele. si sa facem un fan club. lucrez la asta. noooot.

sunt facute cica sa reziste pana la inceputul iernii. ca dupa aia nu mai au nici un haz. daca le ascund sub caciula. si nici nu planuiesc sa inghet de frig de dragul unui look shocant. plus ca vine Craciunui, rudele n-ar intelege nimic. ei sunt mai old school, asa.

e, gata. am coarne mari si stralucitoare. si ce nu pot schimba trebuie sa accept.

stiti bancul ala cu bula. tata, tata, vreau la gradina zoologica. lasa bula. ca cine vrea sa te vada, vine si acasa.

voi ati purtat vreodata coarne? sau sunt unica?