iunie 17th, 2011
Se ia cireasa, se transpune intr-un decor complet diferit de cel mioritic. davitblog awaspinter topkabar awasgila
Intai se duce ea la Paris, pentru o pregatire sumara de vacanta. Viseaza sa stea la coada pentru un falafel in cartierul evreiesc. Si sa hapaie niste cafele in Montmartre, intr-un balamuc de catei de buzunar, cucoane cochete si pictori sariti de pe fix.
Apoi se imbarca cireasa pe un avion care merge mult, mult de tot. Destinatia este pentru cateva ore Kuala Lumpur, un oras deja bantuit de catre ea. De data asta vreau sa vad aici pavilionul cu 6.000 de fluturi si gradina cu 5.000 de orhidee. Da, am destul loc pe card. Si da, sunt pregatita cu mancare pentru maimutele rele si batrane care dau tarcoale pe trotuar, la intrare.
Dar destinatia este Bali. Insula care frizeaza paradisul si cheama fara odihna pe cireasa ademenind-o cu degetul aratator. Merge cireasa acolo la o nunta ce se anunta ca-n povesti, pe malul marii. Dar dupa ce joaca doi pasi la stanga binisor si alti doi pasi in dreapta lor, cireasa se apuca a depana fire de poveste.
Cireasa va sta mai putin pe litoralul plin ochi al insulei si va cotrobai mai mult prin maruntaiele ei expuse gingas privitorului. Va da roata teraselor de orez, va amusina frunzele si florile care ii atin calea. Va musca cu sete din tot ce macar pare comestibil. Fructe putin stiute, oameni crocanti, fructe.
Va pune rucsac in spate si va urca 10 ore pe muntele buclucas de inalt. Va urca pe mobra si va trece in viteza relativa dar cu zgomot asurzitor printre sate si frunzeturi. Se va imbuiba cu tot ce i se va propune. Va cobori dealurile cu bicicleta, va poci cuvinte indoneziene spre a castiga bunavointa localnicilor.
In final se va racori si zbengui in diversele stioalne din drumurile zilnice. Va rama cu buna stiinta, precum porcii dupa trufe de pret, pentru a gasi cele mai ascunse cotloane de viata balineza. Cireasa are rasuflarea taiata de emotia intalnirii cu departarea.
Dar se va intoarce totusi, daca ramane in toate mintile, sa povesteasca despre toate astea. Ne vedem luni, 11 iulie, la cafea.
Tags: bali, fericire, paradis, pofta de viata, ubud, vacanta
Posted in Uncategorized | 5 Comments »
iunie 5th, 2011
Asteapta cireasa momentul asta magic de un an incheiat. Cu 43% mai multa saliva in gura il asteapta. Si cu al ei piept palpitand de atata pofta cinematografica nesatisfacuta cum se cade in tot acest timp.
Pleaca cireasa la TIFF cu surle si trambite. Pleaca si cu o pleiada de prieteni dornici, ca si ea, sa inghita filme taripe paine. Are la dispozitie ea 220 de titluri calde si 5 zile mari lungi si late.
Din aceasta tamaduitoare oferta ce vine pe platouasul clujean de la TIFF, mi-am propus sa vad 5 filme in fiecare zi. Asta inseamna un 10% din totalul de proiectii. Asta inseamna si ca doar putin timp o sa ramana pentru alte activitati zilnic imperioase.
O sa mananc mai putin (vai mie). Presimt ca o gramada dintre mese o sa fie luate din-o punga, pe furis si in intuneric, incercand sa fasai cat mai putin si sa apuc cat mai mult per imbucatura.
O sa dorm pe sponci, visand continuari fericite pentru filmele vazute in timpul zilei. O sa consum timp masurat la secunda cu prietenii prin localurile clujene de petrecanie.
Chiar si pipi voi incerca sa prestez cu masura si cu repezitorul. Totul pentru filme. Asta este deviza ciresei clujene hulpave, puse pe prapad cinematografic.
Sala de cinema o sa-mi fie cel mai bun prieten. Stiu deja cum se ajunge in pasul piticulului si cu ochii inchisi, daca am chef, de la un cinema clujean la altul.
In fiecare dimineata o sa iau ziarul cald inca de la tipar, cu recomandarile zilei. Apoi o sa-mi infund al meu trup dintr-un fotoliu in altul si o sa stau cu ochii deschisi pana peste poate.
Sunt plecata la TIFF, sa pescuiesc filme bune. Ne vedem marti, 14 iunie, la micul dejun.
Tags: cinema, cluj, iubire, tiff 2011, vacanta
Posted in Respir in Romaneea | 4 Comments »
mai 29th, 2011
Flori si lemne
Calut cu gaini
Copacul perfect
Tot el
Crina, vacuta hamesita
Oile placide s-au asternut la ierbat
Fetite roz pe fundal verde
Picioarele mele au foc pe talpi
Traiesc ca sa mananc
Picioarele fericite
Viitoare mere
Soarele prin frunze
Peste proaspat
Pisica cu ochii de iarba
Calul meu preferat
Fuioare de ploaie cu soare
Verde is the name of my game
Voronetul pur si simplu
Tags: cai, copacul fericirii, pofta, tara, vacanta, verde, voronet
Posted in Respir in Romaneea | 2 Comments »
mai 23rd, 2011
Cireasa se cere in Asia din nou. In acest sens a facut dumneaei o cerere universului intreg. A racait la usi semideschise si uite ca i-a fost aprobata.
Mai sunt 3 saptamani mari si late pana cand ma preling pe o plaja balineza. Da, era una dintre destinatiile de pe rezolutie. M-am facut luntre si punte si am prins un loc in paradisul asta nefiscal. De unde la inceput nu voia nimeni sa vina cu mine, acum am doi maiastri tovarasi de calatorie.
Despre aventura asta nu stiu mare lucru. Doar ca primul loc in care voi sta este Ubud. Un orasel printre orezariile cele mai de seama din bali. Si ca ale mele gazde indoneziene zambesc si tin mereu un platou cu fructe exotice in intampinarea celor care le calca pragul.
A, mai e ceva. Vecinul nostru de orezarii este un domn cu dreaduri care face yoga si este canadian. El o sa ne arate putin cu ce se mananca insula asta fabuloasa. Macar la inceput, cand vom lesina probabil de uimire si vom cadea intre plantele exotice si un vulcan.
Caci da, cu asta urmeaza sa ne indeletnicim cat ai pocni din peste sau ai clipi din degete. Avem la dispozitie un vulcan numai bun de cocotat pe el, chiar daca asta dureaza ore in sir. Si apoi un palc de insule ca niste alunite. Toate pazite de bancuri de pestisori pe care ii vom studia profesionist, bucata cu bucata.
O sa luam la bani marunti vegetatia luxoasa. Banuiesc eu ca vom gasi acolo flori cat capul de om, flori care miros ca niste cisterne cu parfum. Mancarea cica este pentru zeite. Orezuri si sosuri si legume perpelite in suc propriu dar si la figurat. Nici ca o sa ma mai dau jos din castronul cu banane prajite.
Cireasa balineza mai are trei saptamani de visat pe uscat. Apoi visele devin realitate si paradisul chiar culcusul ciresei pe termen scurt. Mor de pofta si pofta moare dupa mine. Bali, pregateste-te, ca vin. Si pune ceva pe tine, ca nu sunt singura.
Tags: bali, bucatarie, indonezia, insule, nebunie, paradis, placere, pofta, vacanta, vegetatie, vis, vulcan
Posted in Mintea mea sorcova | 8 Comments »
ianuarie 24th, 2011
Se da premisa. Trei femei se hotarasc sa cucereasca alpii. Poftim pozna.
Au pentru asta la dispozitie o saptamana si deci trebuie sa isi aleaga cu iscusinta o bucatica de poveste austriaca. Pentru ca barbatii lipsesc cu desavarsire din aceasta aventura, ele se straduiesc sa se organizeze cat mai bine. Se straduie sa imite cat mai aproape de adevar logistica vazuta atunci cand sexurile de preferinta tari erau capii de coloana.
In acest context, cireasa isi aduce aminte, scrutand negura vremurilor, ca inginerul fara inima alegea mereu o statiune de ski in care exista un ghetar. Asta pentru situatiunea in care, schiorul prevazator nu gaseste partiile tapetate cu zapada suficienta. Pe asemenea de urgie, zdup pe ghetar. Baga la cutie cireasa aceasta recomandare si nu-i mai da drumul. E incantata ca este asa de profesionista in alegerea unui loc pentru o vacanta de neuitat.
Zis si facut pune cireasa mana streasina la ochi si alege o statiune cu un falnic ghetar. A mai fost dumneaei aici, acum un numar impresionant de ani. I-a placut valea, i-a placut ghetarul si a zis ca de ce sa faca experimente. Sa mergem mai bine la sigur, in regiunea Styria. Si-a convins colocatarele de masina si vacanta si pe-aci ti-e drumul.
Deci cireasa, a cherry si poneiul pornesc in marea lor aventura. Reusesc ele sa depaseasca ceata deasa pe timp de noapte. Se lupta apoi cu pompita de sters parbrizul care nu vrea sa elibereze de buna voie smac pentru a se face lumina. Descopera calatoarele cu ochi fugitiv timisoara si fac popas peste noapte intr-o pensiune cu pat incapator.
Ajung in statiunea cu ghetarul, se instaleaza cu un catel si toti purceii din dotare la fata locului. Incep sa skieze pe cei 4 munti ce le inconjoara cu ale lor frunti dalbe. Se gudura pe creste ca niste copii, se dau de-a dura, fac tumbe cu sau fara voia lor. Si in ultimele zile se gandesc totusi sa verifice domnule ghetarul asta, sa vada cum mai arata el.
Beau femeile beri de sete napraznica, precum barbatii. Stau la soare lenes, ca pisicile. Incearca sa adune cat mai multi kilometri zilnici de alunecare, ca niste schiori profesionisti ce se afla. Si cand sa se indrepte spre ghetar, ia-l de unde nu-i si pune-ti pofta-n cui. Ghetarul era in inventar si revizie generala pentru o vreme.
Deci tragem urmatoarele invataminte si povete. A invatat cireasa de la inginerul fara inima ca la ski musai sa mergi langa un ghetar, pentru backup. Pana aici totul bine. Dar n-a invatat nici de la el si nici de la alt purtator de sex vanjos sa verifice printr-o serie facila de clickuri daca ghetarul e inca acolo, in picioare, netopit. Sau daca e deschis si daca nu cumva a fost mutat, pentru eficienta, intr-o regiune mai profitabila. Sau daca nu au dat turcii peste el.
Asa aleg femeile un ghetar.
Tags: austria, ghetar, pricepere, ski, soare, sofer, styria, vacanta
Posted in Mintea mea sorcova | 3 Comments »
