*Acest post nu este o antireclama. Imi place BMW-ul teribil. Deci nu ma zburlesc ca o cireasa-vulpe care nu ajunge la strugurii acestei masini. Daca o sa am bani in plus, imi iau si eu tot un BMW. Buna marca! Buna tarzan.

Bun, cu asta am rezolvat-o.

**Acest post nu este nici macar original. S-a zis de atatea ori despre conducatorii bolnavi ai marcii asteia. Ca sunt asa si sunt si pe dincolo. Incat nici macar nu pot sa iau frisca de pe tortul unei revelatii. Aduse numaidecat acum la lumina. De catre mine, pentru umanitate.

Acest post imi iese din gura intredeschisa ca o anatema. Pe care nu ma pot opri sa n-o adresez cerurilor. In speranta ca Zeus, mare amator de fulgere personalizate, va actiona. Si va trimite fiecaruia dintre soferii astia un fulger desfigurator-dureros-mutilant si in final mortal.

Exista, cred, 3 categorii de conducatori de BMW. Unii buni si normali si castigatori. Mari amatori de lucruri de calitate. In cautare de tehnologie cu destula personalitate.

Domnilor, va rog din inima. Si in numele umanitatii asteia la care ne chinuim toti sa va inmultiti. Repede. Altfel suntem mancati. Cred ca stiti si singuri ce vine din spate. Hai sa nu ne sinucidem prin neprocreere asistata.

Exista apoi categoria de tarani cu bani si cu lant gros si cu gagica bambueza. Care are si ea tot BMW, dar un model inferior. Doar e gaina si trebuie sa-si stie pozitia ierarhica. Dar si pozitia lui preferata.

Femeia barbatului cu BMW din categoria doi trebuie sa se supuna. Chiar daca / mai ales cand a avut noroc si i s-a pus o mana in cap. De catre zeul ei potent. O mana care s-o ghidoneze in viata in miscari de du-te vino.

Taranii astia elucubranti au tricouri mulate. Care plesnesc pe suncile de bere si manerele dragostei de sine. Tarani care sunt imbracati ca la circ. Parca angajati de primarie sa ne amuze in serile fara concerte bune.

Si care, cand se dau jos de la volan, tin mainile departate de corp. Ca si cum de atata muschi si bogatie, nici corpul nu ii mai incape. Tarani care se misca, cu masina cu tot, anume ca sa arate ca nu le pasa.

Ei au ajuns in varful lantului trofic, parerea lor. (Dar la profunzimea unui lichen de padure, parerea mea).

Si ultima, dar nu cea de pe urma categorie. Conducatorii de BMW mai neimpanati financiar. Care conduc modele mai vechi, dar tunate si cu geamuri fumurii. Pentru ascunderea identitatii fantomatice. Care au de obicei toba fisurata, pentru efect de scena.

Incrancenati si negri de frustrare in cerul gurii, baietii simpli cu BMW fac viata tuturor tare complicata. Taie fata, se arunca in tine, te strivesc, te inghesuie, te injura, te dispretuiesc. Te si omoara, daca vor.

Am avut inca o data ieri dovada vie ca viata mea si a altora e o gluma a sortii. Atata timp cat exista pe lume astel de rebuturi/scapari sinistre ale sistemului om. Sistem care de altfel imi place tare.

Soferii astia parca au baut cucuta. Sunt un fel de cavaleri ai intunericului, dar fara o misiune anume. Ei doar insista sa improaste cu dispret si ura pe tot ce misca. Sa arate ca sunt mai tari. Sunt tari ca un smoc de vata hidrofila soferii astia.

O astfel de masina, din categoria 3, cu un sofer sinistru la volan. N-a dat prioritate unui bulevard intre. Un bulevard mare de tot. Si pentru ca niste polo-uri si niste dacii si niste matizuri si niste alte masini normale au vociferat, s-a oprit asa.

A blocat tot o vreme, cat a avut nevoie ca sa-si panseze orgoliul ranit. Si a ranjit catre noi toti, batand cu sceptrul furiei lui in caldaram. Rege al dezordinii pe tronul lui facut din ura de clasa.

Atat.

Sa-i dam bmw-ului ce-i al bmw-ului. Mult respect pentru asa o masina buna si frumoasa si desteapta. Dar sa-i dam conducatorului de bmw ce-i al conducatorului de bmw. Multa m adica.

Stiu de la inceput ca o sa aruncati cu pietre metaforice in cireasa.

Metaforice pentru ca imi sunteti prieteni. Pentru ca altfel ar fi cazul sa ma feresc de ghivece care imi cad intamplator in cap pe strada.

Dar si de oua stricate rau si rosii moi, pentru gatit. Cu care m-ati fugari pe strada de acum inainte, daca nu v-as fi cat de cat simpatica. Stiu.

O sa va mirati ca sunt asa de obtuza. O sa va simtiti amagiti de asa cireasa retrograda. Care abia acum se dezvaluie in toata splendoarea atitudinii ei antiprogres.

Aveati pretentii mai mari de la mine. Stiu. Dar ce sa fac. Asta e materialul clientului, cu asta defilam.

Si toate astea pentru declaratia pe care ma risc sa o fac in cele ce urmeaza. Pentru cireasa, intrarea in UE nu inseamna mai nimic bun. Ciulind codita, am strans suficiente informatii incat sa inteleg ca economico-politic e bine asa. Sa fii in UE.

Si cred ca tara mea e pe drumul cel bun. Iar copii de cireasa si alti copii o sa poata face facultatea la Verona, unde e foarte misto. Dar pentru mine personal nu s-a intamplat nimic care sa ma bucure.

Cand zic asta, toata lumea sare cu lipsa viza. Deci calatoresc mai usor. Dar va jur ca si inainte calatoream. N-am patit niciodata sa nu mi se dea o viza. Si nici nu mi se parea injositor sa arat acte in plus la vama sau sa stau la o coada separata.

Dar acum, s-a ispravit. Hai sa va spun de unde-mi vine frustrarea. Incepand de saptamana trecuta, taranii nu mai au voie sa vanda branza neambalata. Nu stiu altii cum sunt. Dar pentru mine vestea asta e tare proasta. Mai proasta decat lipsa calatoriei libere prin Europa.

Fara branza telemea nu sunt nimic. Fara branza telemea nu pot sa ma exprim in plenitudinea sentimentelor mele. Daca branza telemea de calitate nu e, nimic nu e. Si acum un functionar in costume de la UE care n-a gustat in viata lui telemea, ma priveaza de ea.

Eu tot o sa ma duc la taran, salivand de pofta. Si o sa cer branza telemea de oaie, grasa si nu foarte sarata. Si mai ales sa fie veche, nu o sufar pe aia noua. Stop joc. O sa-mi dea sa gust ceva, dintr-o branza pusa la vedere, pe o tava.

Si apoi o sa-mi arate niste pachete trase in tipla si o sa ma intrebe pe care il doresc. Si apoi o sa-mi intinda un pachet sigilat in care poate fi orice. Sa ne intelegem ca eu nu-l banui deloc pe taran ca ar vrea sa ma insele. Si sa-mi dea branza nasoala.

Dar branza e foarte diferita de la bucata la bucata. Asa a fost mereu. Asta era si rostul si farmecul calatoriei gustative printre atatea branze. Pana sa intalnesti branza suflet-pereche.

De acum inainte, eu o sa gust ceva, orice, in amintirea vremurilor trecute. Iar apoi o sa plec acasa cu o branza generica, asa. Nu o sa mai fiu in veci stapana branzei mele, cea de toate zilele.

Si simt ca asta e doar inceputul. Ca o sa trebuiasca sa mananc numai castraveti perfect drepti, cu phi-ul de o anumita valoare fixa. Masurati de un comisar cu nod la cravata.

Si ca painea la cuptor de la Comarnic, in drum spre munte, o sa fie complet interzisa si inca foarte repede. Pe motiv ca arsura face rau organismului fragil al locuitorului din UE.

Stiu asta pentru ca italienii au trebuit sa se lupte foarte tare ca sa poata face in continuare pizza in cuptor cu lemne. Si tare mi-e ca noi o sa fim capabili sa ne luptam asa de tare pentru painea noastra pe vatra.

Si cate si mai cate. Tot ce mi-e mie drag. Mierea aurie, cu faguri imbibati de dulceata. Si de fapt orice de acum inainte o sa vada lumina zilei numai daca este ambalat temeinic. Si scapa de cenzura lui UE. Si asta ma intristeaza grozav.

Si mi se pare o piedica in fata libertatilor mele individuale. De-asta sunt amara si imi vine sa fac oferta asta. Cu care oricum nu mai am pe cine impresiona.

Dau libera circulatie pe branza telemea calumea. Si pe toate celelalte produse care vin dimpreuna cu ea, de cand e lumea pe pamant.