orice om ar trebui

octombrie 26th, 2009

bucurie

Orice om ar trebui, si cireasa in special, sa mai treaca pe la spitalul de urgenta din cand in cand.

Si nu ca sa vada capra vecinului moarta-n papusoi. Ci doar asa, ca sa aprecieze la justa valoare darurile pe care viata i le face cu frecventa zilnica, neobosita.

Trec zilnic pe langa spitalul de urgenta Floreasca, in drum spre redactie. Si cand ma intorc acasa, mai trec o data. In principiu, daca e sa ma oblige cineva sa descriu cum e acolo, as zice astfel. E un loc de unde se aud mereu sirene.

Vad des clanuri de tigani care isi fac un fel de tabara in jurul masinilor. Dorm acolo, mananca acolo, tin consilii de familie. Se injura, se porcaie, urla unii la altii. Cred ca tiganii au cele mai multe accidente. Nu stiu de ce asa. Dar e evident.

Tot aici sunt mereu masini parcate aiurea. Lasate cas, in mijlocul drumului, cu avariile puse. Cat sa te lase sa iti inchipui cum tocmai au scuipat in graba pe cineva vatamat rau. Care avea nevoie de ingrijire urgenta.

Asta ma face sa intorc capul preventiv. Prefer sa nu ma uit. Imi ajung problemele mele. Nu prea mai vreau sa le vad pe ale altora.

In plus, nici n-am fost vreodata genul care sa se grabeasca la locul unui accident. Sa prinda cel mai bun loc tip belvedere pentru a privi in tihna ramasitele pulsande ale omului intins pe jos. Detest sa vad carne la ananghie.

Dar injectia mea care mi se varsa in sange de doua ori pe zi imi poarta la impuse pasii pana aici. Intrau in curte pasind mic si sovaielnic.

Un car de televiziune e uneori parcat la intrare, preventiv. Doar-doar o livra in curand carne proaspata. Numai buna de filmat. Sau macar vreun reprezentant al industriei de divertisment.

Actor sau cantaret vestit. Care a facut lumea sa rada pe la revelioane dar e in varsta acum. A facut accident vascular cerebral. Si e neputincios. Telespectatorii trebuie sa-l vada asa si sa dea verdicte. Va reusi? Nu, nu credem. E condamnat.

Curtea si holul sunt pline de oameni ingrijorati. Care au venit sa petreaca bolnavi cu alte afectiuni decat o unghie incarnata. Sau sa le aduca supa si medicamente si pijama curata.

Si curtea e plina si cu salvari care aprovizioneaza cu mereu cu oameni noi. Masina asta de tocat oase si zgarciuri si inimi si temeri.

Aici dau nas in nas cu lucrurile care de obicei lipsesc din viata mea. Oameni obositi, proaspat iesiti din incaierari. Si care poarta fara convingere plagi prin injunghiere. Femei care-si petrec barbatii batausi si plin de sange.

Batrani care nu mai inteleg nimic si sunt trasi si impinsi de brancardieri sau vreun nepot grabit. Oameni arsi, oameni cazuti de la etaj, oameni luati de acasa in pijama, oameni suparati, oameni care nu inteleg cum de-au ajuns asa.

E buna cate o vizita regulata la spitalul de urgenta. Din doua motive. Unu, ca devii recunoscator pentru modul in care iti traiesc viata. Si caruta cu noroc care te fereste in fiecare clipa sa nu ajungi aici.

Si doi, pentru ca ti se mai taie putin din lungul nasului, daca il ai. Cobori cu picioarele pe pamant si intelegi din ce e facuta viata celor mai multi dintre noi.

La spitalul de urgenta fiecare om se lupta sa stea in viata. Si nu castiga niciodata toti. Ce bucurie sa poti sta pe canapea acasa. Cu toate membrele la tine.