Am numarul lui de pe net, gasit acum cativa ani intr-o cautare isterica, de tip random.

Il sun cu regularitate si ma plang lui in fiecare iarna, ca am asa si pe dincolo. Il chem la mine sa vada cu ochiul personal. El ma refuza cu aceeasi regularitate. Eu nu ma las. Il vreau si va fi al meu, a fost deviza mea in toti anii astia. Si il caut din nou, ca o musca agasanta.

Este vorba despre instalatorul de centrale, specialist in marca de nisa pe care o posed. Este domnul Dumbrava. Un om pe care am ales sa-l consider ca fiind unul dintre partenerii mei la bine si la greu. Desi el da semne clare ca nu prea isi doreste acelasi lucru. Ba chiar si-a schimbat si jobul din cauza asta. Incercand sa fuga de responsabilitatile ce i le aloca cireasa.

L-am intalnit pe vremea cand am ramas femeie singura, la casa mea. Stapana a unei centrale buclucase si a unei neindemanari tehnice sore cu nebunia. Tin si acum minte, cu nostalgie, zilele friguroase de iarna cand centrala se oprea. Iar eu plangeam siroaie de lacrimi amare. Parandu-mi-se ca am platit scump libertatea de femeie divortata. Si ca lumea e nedreapta cu un fruct.

Dupa o serie de telefoane soldate cu esec, domnul Dumbrava mi-a pus niste intrebari. Si, milostiv totusi din fire, m-a invatat prin telefon cum sa procedez. Cireaso, dai matale de robinetelul ala pana presiunea ajunge la 1.2 bari. Apoi dai reset si o sa fie bine. Metoda lui a functionat in timp. Si sunt chiar prietena acum, de nevoie, cu robinetelul.

Dar, vai. Napasta loveste cireasa si metoda cu robinetelul nu razbeste. Acum e ceva mult mai rau. Cireasa suna ca de obicei, pe domnul Dumbrava. El nu stie cine e ea. O uita mereu. Cu speranta ca si ea pe el. Ntz. Ntz. Domnule Dumbrava, sunt o clienta mai veche (minciunica). Am necazuri, as putea sa trec in nefiinta.

Ma iscodeste el, ce marca, ce model, ce an. Dar fara chef. Apoi zice, ca si cum ne stim de ieri de azi, vedeti ca aveti un robinetel acolo. Eu i-o tai. Domnule Dumbrava, nu mai merge cu robinetelul. Va rog haideti sa vedeti despre ce-i vorba. El ca hrr, ca mrr. Ca de obicei. Am mai fost la dumneavoastra? Daaaa, raspund agasata (minciunica). Pana la urma ajung sa-i smulg promisiunea ca vine.

Si in sfarsit il cunosc. Dupa 5 ani de alergaturi. Dupa 5 ani de ghidare prin telefon. Dupa 5 ani in care eu am dat totul si el nimic. Am inteles de ce am insistat asa. Domnul Dumbrava e cool. Are bocanci misto in picioare si geaca smechera, ca si cum ar pleca mintenas la munte sa faca trekking si hiking.

E capabil sa vorbeasca la telefon in timp ce repara. Si pare un meserias teribil de priceput. E drept ca pana acum nu a facut mare lucru. Si ca cireasa se smochineste, pe minut ce trece, in frig. Dar e clar ca domnul Dumbrava nu are cum sa se exonereze de prezenta lui in viata mea. Mai ales acum, ca ne-am cunoscut. Si relatia dintre noi a devenit brusc mult mai stransa.

Azi l-am sunat de doua ori. Si ghici ce fac primul lucru maine dimineata. Domnule Dumbrava, nu va faceti iluzii. Eu sunt cireasa.