Da, a fost o vreme si nu e chiar departe. Cand prietenele ma invidiau. Si isi puneau pe rezolutia de anul viitor, scrijelit cu sange neinceput, sa ia curaj de la cireasa.
Mai cireasa, dar ce coloana vertebrala din fier betooon armat ai tu, cand vine vorba de relatii. Asta imi auzeau urechile, de exemplu, din partea taranilor de la tarabe. Cand eram de gasit prin piata, facand targuieli.
Cireaso, dar ai sange, nene, imi ziceau si casieritele de la supermarket. Si doamnele cu coc de la circa financiara. Am vrea toate sa nastem copii fermi ca tine. Cu taria de a rupe relatiile care merg sontac-sontac.
Iar mama de cireasa era mandra. Arata cu mine poze la serviciu. Uite, ea e. Ea e cea care face ce va spun. E neinduratoare. Sfinte Sisoe, ce bine am crescut-o. Cata intelepciune pe dumneaei. Si uite cat este de mica.
Iar barbatii…barbatii, acesti beneficiari directi ai actiunilor mele. Simteau ghioaga ce sta sa se pravale. Daca le trece prin minte cumva sa faca vreo miscare de impacaciune. Dupa ce am pus un punct onorabil amorului ce sta sa moara.
Domnul meu, cand s-a hotarat cireasa sa rupa pisica, s-a zis. Nici ca mai revine asupra deciziei indelung cumpanite. In doua cuvinte: cireasa, dura din fire, n-are lecuire. Asa mai povesteau matusile vecinelor de pe la bloc.
Cu mandrie povestea chiar si ea, cui nu stia inca, ce smechera e. Cum atunci cand lucrurile nu mai merg unse, inchide usile cu zdronc, pac, bum, bang. Si cum nici ca le mai deschide vreodata.
Pentru ca, vezi tu. Ea le incuie cu o cheie de la care nu exista copii. Si pe care o arunca intr-un lac malos. Unde nici ce mai vestiti scafandri. Sa zicem cei angajati pentru relicvele Titanicului. Nu ar mai dibui-o in vecii vecilor amin.
Dar uite cum vigilenta ei e acum tare ca fularul. Ceva s-a rasucit in maruntaiele ciresei. Si in special in departamentul ala responsabil cu pomparea sangelui prin corpul dumisale.
Si niste usi au ramas intredeschise. Cat sa iasa si intre pe acolo tot felul de personaje suparatoare. Care o ingrijoreaza cateodata in asa masura incat ii tulbura somnul altfel bun.
Treaba e ca m-am pricopsit in viata mea cu mancariciul fostelor iubiri. Asta nu e chiar ceva concert. Sa pun sa pun mana/gura. Ci e mai degraba un bazait de tantar cand ai vrea sa dormi.
Cu deosebirea ca tantarul cu pricina este unul cunoscut bine. Care ma uimeste cu un miros cunoscut. Sau cu o vorba de duh mestesugita, pe care stii ca numai eu o inteleg. Tantarul bazaie pe tonalitati familiare, nepericuloase. Dar numai bine cat sa-mi strice tihna.
Ce de metafore. Mancariciul a inceput doar acum un an. La scurt timp dupa eradicarea dulcelui flagel SMPE (sau mangafaua, cum ii mai zic trecute doamne si domnite). Dar mancariciul sparge barierele temportale. Si functioneaza profund retroactiv.
Si nu rezista nici chiar portile de cetate. Cele prea grele ca sa fie adevarat ca se deschid. Tantarii vin, bazaie, pleaca. Vin bazaie, pleaca. Vin, bazaie, pleaca. Cireasa doarme cu greutate. Si mai e si plina de ciupituri.
Ar fi ok daca tantarii ar fi de fapt albine. Fiinte harnice care macar produc miere. Si de vor sa intepe, accepta sa isi dea viata pentru asta. E corect asa. Dar tantarii…tantarii sunt doar niste gaze care lovesc sub centura. Cand oamenii dorm.
Ce mai tura vura. Cand esti ciupit, te mananca. Cand te mananca, te scarpini. Cand te scarpini , se umfla. Si cam atat.
Jos mancariciul fostelor iubiri. Si pe cine-am omorat, sa fie eu obligata sa ma scarpin.
