Sutienul negru de dantela a plecat intr-o zi cu ninsoare.

Si-a deschis singur mosul si baba cu care era prins ca-n cleste la spate. S-a desprins usor de pe mine si dus a fost. Sprijinindu-se doar intr-un picior, a topait afara din campul meu vizual. Apoi afara din viata mea si cine mai stie pe unde o fi ajuns. Cred ca si acum mai merge tinand cupa plecata prin viscol, regretand ce a facut.

M-am dus la singurul loc in care mi-a dat prin cap sa-mi reclam sutienul fugar. La sala de sport. Am povestit unor urechi destul de nepasatoare ca eu cred ca acolo s-a produs disparitia. Am povestit ca il vreau inapoi viu sau mort. Am pus atata patos in cuvinte incat am uitat de mine si de mediul inconjurator.

Si incercand sa-mi recuperez sutienul negru de dantela, am lasat rucsacul jos din mana si ce-a mai fost nu mai stiu. Cert e ca am ajuns acasa fara sutienul negru de dantela dar si fara rucsac. El continea un sutien alb de dantela, un sutien bej pentru orice eventualitate, pantaloni de trenning, doua bustiere si o pereche de ciorapi portocalii cu dungi.

Prin asta inteleg eu ca sutienul negru de dantela este foarte influent si s-a apucat sa convinga si alte sutiene din dotare sa-l urmeze. El cere reintregirea familiei si isi pune mintea cu mine intr-un razboi absurd, din care toti avem numai de pierdut.

Eu nu pot sa fiu de acord cu asa ceva. Nu ma tin baierile pungii sa las sutienele sa plece de nebune si eu sa fac rost de altele. Unde mai pui ca sutienul negru de dantela era printre cele mai bune. Sanii erau tare multumiti cand se lafaiau in el.

Dragul meu, te poti intoarce oricand inapoi. Stergem cu buratele purtarea ta nedemna si o luam de la capat.

Uite la ce ma gandeam, sa-mi fie cu iertare. Ca natura s-a ingrijit asa de bine de culorile pe care le-a numit pentru fiecare capitol in parte.

Sunt foarte multumita. Copacii sunt verzi sau cu puf galben ca de pui cand e anotimpul si cazul. Cerul e albastru ca ochii austriecilor. Sau poate, cine stie, lucrurile stau taman pe dos. Adica austriecii au imprumutat mici bucati de cer si si le-au lipit pe fata. Culorile pamanturilor merg de minune cu cele alese pentru copaci si cer. Si tot asa. E brici.

La un singur subiect nu s-a putut hotari natura, draguta, sa aloce o singura culoare. O inteleg. Subiectul e tare si fierbinte. Tot ea a facut in asa fel incat sexul masculin sa nu vina intr-o singura culoare. Ci sa imbrace una dintre cele patru nuantele aparte, atat de placute ochiului. Daca ne apucam sa vorbim si despre textura, ma apuca zorile.

In functie de noroc, poti capata un sex bej, mov, roz sau negru. Si cand zic negru nu ma refer la negru-negru, ci la sexul brun unui barbat alb. Sa fie clar, eu una sunt pentru oricare dintre ultimele doua categorii nuante. Dar nu fac nazuri.

Incerc sa nu fiu rasista si sa nu refuz un sex doar pe criterii de culoare a pielii. Pentru mine important e ce gandeste el. Ce valori are. Care sunt criteriile lui in viata. Si daca stie carte.

Am inteles ca, atunci cand un barbat isi da lenjeria de corp jos de tot, este ca atunci cand desfaci un kinder cu surprize. N-o sa stii niciodata ce vei capata dar stii ca o sa fie bine. Sexul unui barbat pare sa sfideze nuanta pe care o are restul pielii apartinatorului si are vointa proprie. Astfel, sexul unui barbat oaches poate fi surprinzator de roz. Si tot asa.

Sigur, nu vorbesc din experienta. Am vazut si eu filme, am citit carti. Pe asta ma bazez si pe povestirile prietenilor. Se mai indura cate unul sa ma tina la curent.

Acum va las, a fost doar un gand. E placut sa incepi ziua cu el in minte sau chiar aievea.

Ca un facut, Barbat nu se afla absolut in fiece minut in viata ciresei, la dispozitia dumisale. Ai zice ca se afla dar uite ca mai are si el treburi-chestii-socoteli. Absent motivat sau nu prea, ce mai conteaza. El mai si lipseste, asta e de tinut minte.

Ma refer la Barbat ca la acest personaj mereu principal, caruia-i ofer cu placere rolul asta. Barbat ca multime, Barbat ca personaj colectiv. Barbat inceput si sfarsit, Barbat alb-negru, yin-yang, pat si patason, tusea si junghiul, hihi. Si totusi acel Barbat anume, singur si special, Barbatul meu.

Ei bine, lipsa Barbatului nu o fereste insa pe cireasa de impregnarea spontana cu senzualitate profunda. Si cand asta se intampla, este o actiune cu implicatii imediate. Ce daca el lipseste momentan. Ea este cuprinsa de pofte carnale numai bune pentru a fi satisfacute numaidecat. Si atunci, asta e, apelam la aparatura din dotare.

Avem un dormitor, avem o seara libera, avem muzica buna si un pahar de vin. E cald in casa, avem si chef. Bineinteles ca nu mai stau pe ganduri. Ma retrag eu cu mine in budoar si acolo avem parte de o dragoste salbatica. O dragoste satisfacatoare si de calitate superioara, cum numai cireasa stie sa-si faca cu mana ei dreapta.

Zis si facut. Insa, tot ca un facut, sunt dati in care Barbat apare brusc in schema, dupa autosatisfacere. Si cireasa este pusa in incurcatura. Sigur ca Barbat are pe vino-ncoace si o tenteaza pe cireasa cu deasupra de masura. Dar corpul, corpul ei fizic isi spune cuvantul. Cireasa e deja satisfacuta trupeste si asta o se bate cap in cap cu pofta ei potentiala.

Se uita cireasa pofticios la Barbat, apoi se gandeste jenata la ce tocmai a comis. Nu-i nimic, adjudeca ea. Lasa, ca unde merge mia, merge si inc-o mie. Ba chiar doua, trei. Asa ca isi sufleca ea manecile pana la brau si nu spune nu noului gen de sexualitate, cea impartasita, care o invadeaza.

Si atunci apare situatia asta bizara. Fac sex si cu mine dar sex si cu el. Din dormitor scapa cine poate.

Uite ca m-am erijat fara sa vreau in bibliotecara. Una fara educatie de resort si chiar si fara experienta.

Insa cireasa este o bibliotecara entuziasta, macar atat. Si asta o ajuta sa presteze aceasta munca fara o remuneratie lunara. Cireasa se alege doar cu placerea de a imparti cu prietenii din livada lecturi bine targetate. Si cu discutii insufletite despre cartile inghitite pe nerasuflate, dupa ce acestia le-au citit la randul lor.

Parte din jobul asta asumat vine din dragostea mea pentru carti. Care e coplesitoare, e imensa, e atotcuprinzatoare. Imi place si cum miros cartile. Ma distreaza si sa pipai cartile, sa ma plimb cu buricele degetelor pe cotor si coperta si pe unde mai pot. Sa mai zic ca imi place sa inmoi un deget in gura inainte de a da pagina.

Sigur, mai presus de toate ador sa aspir continutul cartilor bune. Cealalte parte din job vine din cliseul senzual potrivit caruia bibliotecarele sunt tare sexy. Din toate acestea a reiesit natural dorinta mea de a-mi face un stoc onorabil de carti. Un stoc in continua miscare. Biblioteca mea are trei sucursale, in locuri cheie din metropola.

Sediul central este in livada din nord, si contine 4 puncte de lucru. Acolo am o biblioteca mare, conventionala, si o biblioteca mica, ce contine cartile preferate. Inca un punct de lucru este in fara usii de la intrare, unde sunt stivuite cateva carti ce trebuie livrate cititorilor mei preferati. Inca un stol de carti, tot muc si sfarc, stau in sala de asteptare de pe masa din bucatarie. Apoi vor migra catre usa de la intrare, imediat ce se face loc. Nu mai prididesc.

Dar am o sucursala si pe biroul meu instalat confortabil in cladire. Aici deservesc cititorii pasionati intre 10-11 si pana pe la 17-18. Am pauza de pranz dar toata lumea stie asta si nu vine atunci sa ma traga de maneca. A treia sucursala este mobila si instalata in sageata albastra. Am acolo carti pentru cititorii care locuiesc mai departe.

Lucrurile merg struna, in sensul ca rulajul de carti la biblioteca ciresei este imens. Stocul se improspateaza saptamanal. Vin carti, pleaca alte carti. Vin cele dintai inapoi si se inghesuie alaturi de altele noi pentru mine, dragi deja altora. Ce mai balamuc.

Singura mea problema este ca nu am un soft specializat care sa ma ajute sa tin sirul cartilor sau macar niste fise sau macar un caiet dictando unde sa am notate intrarile/iesirile. Deci sunt o bibliotecara paguboasa. Daca oamenii imi aduc cartile inapoi, ok. Daca nu, nu. Eu nu o sa-i pot trage la raspundere, caci uit.

Si desi desfasor activitatea de bibliotecara in regim de mantuiala, am totusi satisfactii uriase de pe urma acestei indeletniciri. Contactati biblioteca ciresei. Nu veti regreta.

Am fost si m-am eliberat.

Am amanat asta cat s-a putut fara sa fiu banuita de maladii comportamentale. Folosindu-ma de diverse tertipuri, am reusit sa prelungesc durata tratamentului de la 6 luni la un 1 an. Dar mi-a fost ciudat sa le explic medicilor ca eu mai vreau sa tin in gura aparatul, din motive romantice.

Asa ca tocmai am fost intr-un loc specializat pentru descarcerarea gurii mele. La o privire superficiala, ati zice hurraaay. Bravo cireaso. Caci dupa un an de fiare mestesugit instalate spre a-mi tine gura intr-un cleste, a venit liberarea. Gura mea e libera sa umble sloboda din nou.

Poate ca ar fi fost cazul sa dau o petrecere de inaugurare a gurii in noua formula. In loc de asta insa, trebuie sa recunosc ca a fost jale pe vale in livada. Odata cu fiarele care au parasit gura, a plecat si un somoiog de lacrimi nostalgice. Ei, barbatii sunt de vina. Eu sunt ok.

Sunt superba, e drept. Dar oh, acel jenesecua pe care-l avea intreaga mea faptura datorita fiarelor care imi brazdau gura s-a dus. Ma tem. S-ar putea ca acele cohorte de barbati care au cazut sagetati de farmecul meu sa-si vada de acum inainte de viata lor.

Aparatul mi-a garantat timp de 1 an de zile cu 32%-43% sex appeal, de la caz la caz. N-am mai avut atat de mult succes de pe vremea mainii rupte. Pe atunci barbatii imi faceau ochi dulci pe motiv ca sunt beteaga. Acum naiba stie exact de ce. Cert e ca rar e ceva mai sexy ca un aparat in gura unei femei minione, tunsa scurt si divortata.

Dar ce-a fost a fost. Acum trebuie sa indur viata fara aparat dentar. Sper sa ma descurc, inca pasesc nesigur si la rastimpuri fug plangand in vizuina. E greu sa nu pari vulnerabila.