religia baha’i mi-a schimbat seara

octombrie 21st, 2009

bahai

Si a transformat seara mea dintr-una potential linistita, cu gust de canapea, intr-una plina de spasme dureroase si disperare.

Culmea e ca religia baha’i are ca slogan pacea. Dar azi ea a contribuit direct la iscarea unui razboi la mine in corp. Invadand apoi si capul de cireasa. Si, rand pe rand, toate actiunile care i-au urmat.

Ajung la centrul medical faimos unde imi fac de doua ori pe zi niste injectii in venele mele mici. Am instalata in incheietura mainii drepte ceea ce in limbaj medical se cheama o branulica.

Adica un ac de fier care sta acolo permanent, intepat in mine. Asa ii spun asistentele dupa ce masoara cireasa cu privirea. Si vad cat e de pitica. Cred ca daca ar purta-o un barbat vajnic, s-a chema sec branula.

Gasesc luminile stinse si pe nimeni acasa. La implorarile mele pisicesti de a ma lua de mana buna zdravana si a ma duce la cineva care sa-mi faca injectia, chiar si pe intuneric, portarul care asculta 3 sud est sau ceva similar imi zice trist ca el nu e calificat.

-Dar stiam ca se inchide la 9 centrul si eu am de facut antibiotic si unde sa ma duc eu acum, domnule? E noapte si e ora la care musai sa-mi capat doza.

-Cireaso, astazi este o importanta sarbatoare Baha’i. Seful nostru a inchis, drept recunostinta, clinica mai devreme.

-Domnule, eu am o doza.

-Cireaso, du-te la farmacie si implora o farmacista. Sau fa ce crezi tu. Esti frumusica si o sa te descurci.

Geamurile cladirii impunatoare se inchid. Paznicul dispare precipitat in spatele perdelelor grele de muselina scumpa. Un actor grabit care si-a spus replica si a plecat uimit.

Imi iau codita la spinare si ma duc la un alt centru medical. E deschis toata noaptea si ma arunc pe usa inchisa. Trag de ea ca un melc fara de casa ce cauta febril aparare. Apare un domn dragut.

-Ce-i cireaso cu tine la ora asta?

-Pai domnule, eu am branula asta. Si stiti, azi este o sarbatoare mare baha’i. O sa ziceti ca ce-are sula cu prefectura. Pai are, domnule. Nu are cine sa-mi vare in vena licoarea asta.

-Hai ca ti-o var eu, cireaso.

-Super, domnule. Si domnul amesteca praful cu lichidul si incepe sa imi bage amestecul cu o seringa mare in mana.

Mica paranteza. Branulica asta cica functioneaza in felul urmator. Merge vreo 4-5 zile sa stea infipta in om/fruct. A mea are 2 zile. Dupa care se astupa si trebuie pusa alta.

Semnul ca nu se poate folosi este o durere mare. Dar a nu se confunda cu o durere mica. Care apare si la inceputul fiecarei injectii. Ca asa e normal.

-Te doare, cireaso? Spune domnul cu halat alb si privire blanda, de persoana care a depus juramantul lui Hipocrat.

-Da, domnule.

-Rau?

-Cumplit, domnule. Imi zambeste cald si mai baga niste zeama.

Cireasa incepe sa vada doar prin doua rotocoale mici. Restul devine ca o pacla deasa. Nu mai cunoastem drumul catre casa. Transpiratia ii apare pe buza ei superioara si pe frunte. Durerea este atroce. Dar domnul o priveste cu multa grija. Ea se simte datoare sa reziste.

-Doare, cireso?

-Domnule, cum sa va explic. S-ar putea sa lesin. Imi fuge pamantul de sub picioare. Durerea este mai mare decat orice am simtit vreodata. Pot sa ma intind cat sunt de scurta?

Domnul zambeste si conduce cireasa la pat. Am grija sa-mi pun picioarele pe partea de plastic destinata special lor. Nu vreau sa fac murdar. Domnul asta a fost dragut si m-a primit noaptea sa ma ajute. Incerc din rasputeri sa stau constienta.

-Doare cireaso?

-Domnule…

-Cireaso, mai e un pic. Uite, branula merge, nu s-a umflat pe de laturi. Stai cuminte, asa.

Pasamite domnul doctor crede ca cireasa este genul ala de pussy. Care cum vede un ac se pierde cu firea si da sa se scurga pe podea. El nu stie ca cireasa e taman invers. Lucru pe care insa il afla curand.

Toata operatiunea dureaza cateva minute bune. Se termina si ultimul stroip de ser. Eu, nici vie, nici moarta. Nici calare, nici pe jos. Nici imbracata, nici dezbracata. Nici flamanda, nici indestulata. Ca in povesti, dar in cele horror.

Si atunci doctorul descopera cartoful nou care se facuse la incheietura mea delicata. Isi da seama ce a facut. Si anume ca a bagat tot lichidul pe langa vena, intr-un demers din categoria degeaba.

Si realizeaza si ca a facut asta provocand valuri de durere. Asa se torturau pe vremuri oamenii rai. Se uita cu mila la cireasa podidita de lacrimi si spaima.

-Of, cireaso. De ce nu ai facut si tu mai tare au? M-as fi prins ca nu se duce unde trebuie.

-Am spus domnule. Am spus ca ma doare cumplit. Si ca sunt foarte aproape sa lesin.

-Da, cireaso, da am crezut ca te fandosesti tu asa.

-Nu, domnule. Un fleac. M-ati ciuruit. Nu credeam ca doare-asa.

Si pleaca cireasa, ca un soldat prea viteaz. Care il lasa pe inamic, din exces de zel, sa ii cresteze pielea cu o baioneta boanta. Indurand totul cu mare eroism. Destul de demna pleaca cireasa.

Ajunge la masina. Isi lasa geanta pe scaunul din dreapta. Si incepe sa raureasca din ochii ei doua cursuri de apa cu barajul ridicat in amonte. Apa sarata iese prin baierile masini si se constituie intr-un suvoi involburat. Pe care se aseaza imediat lebede neagre care canta mut.

Despre religia baha’i numai de bine. Chiar m-am uitat pe net, ca sa vad din cauza carei doctrine religioase n-am putut eu sa-mi fac injectia cum trebuie. Doar ca mi-a schimbat total seara. Si mai avea putin si imi schimba si viata.

feriti-ma de magarus

decembrie 10th, 2008

donkey copy

*preludiu: sper ca v-am spus de suficient de multe ori. ca nu cred deloc ca barbatii sunt porci sau magari. dimpotriva. incat sa nu luati cele de mai jos. drept o declaratie de misoginism. ci doar una de uimire putin trista.

v-am spus vreodata ca pe cel mai iubit dintre pamanteni l-am intalnit la un blind date? e drept ca recomandarea. bai, voi 2 ar trebui musai sa va intalniti! a venit din partea altcuiva. un om cu scaun la cap.

e, si asa stand lucrurile. unde am vazut eu ca fericirea poate sa intervina si pe cale oarba. nu zic nu modului asta de a cunoaste noi oameni. potentiali suflete pereche pentru o cireasa. suntem ok pana aici? oare sunt eu normala ca tot incerc?

ok. suntem in vara lui cine mai tine minte. acum vreo 3 ani. eu singura cuc. si nefericita cu viata mea. nu ca acum. netul, cu o sumedenie de posibilitati. oferite ca niste dropsuri lucioase de lamaie. catre ciresa care sunt eu acum.

intalnesc virtual un om. imi place. ii plac. pana aici totul suna bine. vorbim noi vreme indelungata. ca doar net-ul stiti ca e inselator. si totusi decidem ca da. sa incercam. hai la cafea. hai.

a se intelege ca cireasa. totusi mai mult timida de aceasta intalnire decat dornica. pentru ca, in ciuda deschiderii. am oarece probleme cand ma mut. de la un ecran la un om in carne si oase si sange. deci nici vorba sa-l fi pushed prea tare. matur si vaccinat, a luat decizia ca vrea.

stabilim data. stabilim ora. imi tremura barbia de emotie. cu 2 ore inainte el zice. imi cer scuze, nu mai pot veni. si atat. cum nu apucasem sa-mi faca inima budibum-budibum. ma mir de asa comportament. dar o dau la spate.

gandindu-ma ca omul. s-o fi impacat cu cineva. sau a aflat la pranz ca pleaca seara de urgenta in australia. sau a capatat o mostenire. dar conditia a fost sa plimbe un caine in ficare zi. exact la ora aia. si i-a fost penibil sa-mi explice asa intelegere mercantila.

se intampla tot timpul astfel de lucruri. mi-am vazut de treaba mea. dar am ramas cu o senzatie de mancarici. pentru ca imi placuse carevasazica.

si stiu exact ce mi-a placut. mi s-a parut ca e un om normal. mai rar asa ceva. si e foarte sexy. mai sexy decat puterea, bogatia. mai sexy chiar decat nasul coroiat. normalitatea rulz.

faceti va rog swich. suntem in decembrie 2008. am cont pe tagged din greseala. nu-l folosesc niciodata. desi ma spameaza mereu cu mailuri. read this. do that. ele zac acolo in casuta. pana ce imi fac timp sa le sterg.

imi apare pentru o secunda in coltul ecranului de la laptop-ul de culoarea zaharului. un dreptunghi care imi spune. xyz just joined tagged. numele rigns a huge and sensitive bell.

si cum pana atunci tagged nu ma informase despre nimeni. cum ca a joined. zic asta este. e soarta. e un semn. e predestinat. e roz. e fluture care zboara. e ploaie care tropaie pe casa cand inauntru e uscat si bine. trag repede peste ochii orgoliului meu ranit in trecut. niste obloane cat casa. si scriu un mesaj scurt.

sunt cutareasca. daca iti aduci aminte. si daca ai placerea. pur si simplu mi s-a parut ca bla-bla. si bla-bla. nu va speriati. nu i-am zis astea cu ploaia si cu fluturele. dar cumva era subinteles.

el pare ca se bucura. si ca isi aduce aminte. eu par catre el ca am uitat de ce n-a fost sa fie data trecuta. ca sa-l ajut. sa nu-i pun bete in roatele fara geometrie. si ne apucam iar sa toarcem la un fir de lana deja toarsa. trec 2 zile de crosetat fluturi si ploaie.

si zicem sa ne intalnim. n-am zis eu. va jur. a zis el. cum cine? magarusul. dar recunosc ca m-am veselit. cireasa dornica sa fie bine. si crezanda ca omul asta care emana normalitate. chiar si prin net. chiar a trebuit atunci sa plimbe pudelul matusii seara. si n-a mai avut cum sa-mi explice.

eu, ca un facut. exista totusi un Dumnezeu al cireselor. care vrea sa le pazeasca. imi uit mobilul acasa, ca niciodata. el ma suna pe mobilul care statea pe masina de spalat, acasa. de 2 ori. (asta am observat mai tarziu). si uite cum nu reusim sa ne vedem la pranz.

eu ma precipit la birou. povestesc lamaiei. povestesc calatoarei. ma dau de ceasul mortii. si ma intreb. sa fie asta un semn? ca n-ar trebui sa ma intalnesc cu magarusul?

din birou se ridica un murmur. hai mai draga cireasa. nu exista asemenea semne. nu trebuie sa crezi in ele. un singur lucru e un semn. cand un barbat e un magarus si face magarusenii. restul, astea, cu telefoane uitate acasa, e bullshit.

reusim sa reluam legatura pe net. explic ca uite asa si pe dincolo. magarusul e rezonabil si intelege. ne dam din nou intalnire. magarusul propune. va jur, nu eu. ca sa fie seara, in aceeazi zi.

eu explic ca nu am telefon si vin direct. deci sa stabilim acum toate detaliile. buuun. reusesc totusi sa-mi iau tel in fuga de acasa (dar el nu stie). si ma duc. ajung la 8:28 in loc de 8:30. si incep sa inghet.

primesc exact la 8:30 urmatorul mesaj. il stiti deja, nu? imi cer scuze, nu pot sa ajung.

eu ma uit la mesaj ca curca-n lemne. si ma apuca intai rasul. cireaso, te rad si curcile. apoi niste nervi sora cu nebunia. nu ca mi s-a refuzat un sulflet pereche. ca evident sufletele noastre sunt facute. din materiale complet diferite.

al meu de carne si fluturi si ploaie. al lui dintr-un aliaj nou, ciudat. nici nu prea vreau sa stiu compozitia. mi-e ca mi se face rau. si ma ia salvarea.

dar nervi pentru ca cineva poate sa faca asa ceva. adica intr-o lume in care nimeni nu preseaza pe nimeni la intalniri. si in care poti sa te eschivezi asa de bine si de mult. mai ales cand e vorba de inselatorul net.

tu, magarus profesionist si de cariera. iti dai intalnire. si nu vii? esti cumva bolnav? cere ajutor. s-au inventat tot felul de lucruri lately. poate exista un smac, ceva. si pentru sufletul tau facut din carpe. si si pentru intentiile tale, turturi in luna lui cuptor.

daca veneam fara de tel. asa cum magarusul stia ca o sa vin. inghetam ca o cireasa proasta. mult mai multe minute. pana sa ma hotarasc sa o trec la ghinioane. si sa plec. ce soi de magarus sa fii. ca sa faci ceva asa de penibil?

deci se vede treaba ca de una singura. fac o treaba tare proasta. cand e vorba de blinde date-uri. si pentru ca magarusii nu poarta insigne pe care scrie asta. si nici nu au tatuat pe fruntea lor fierbinte de la febra.

tot ce pot sa fac. este sa devin un pic mai cinica. cu privire la existenta oamenilor normali. si sa strig cat ma tin bojocii. feriti-ma de magarus.

cireasa si urgenta medicala

noiembrie 5th, 2008

purple-nurple copy

ma urc pe aparat. incep sa dau din picioare ca de obicei. cam in sila. dar nimic nu pare sa anunte atacul.

ma uit in piscina, jos. lumea inoata. o femeie are casca. urasc castile astea de par. chiar daca la rastimpuri mi se mai incurca printre degetele subitiri de cireasa. cate un fir de par al altcuiva. in timp ce inot. tot nu vreau sa poarte lumea casca.

aoleu, iar a venit ala cu tubul de snorkling. si ochelari creati sa vada corali si anemone si arici. nu fundul unei piscine. un gras cu lant gros la gat.

ma rog. ma uit la minute. la calorii. la animal planet. la un canis care face giumbuslucuri. la un leu de mare in dificultate. salvat de animal detectives. ce sa mai, ma plictisesc.

iar trebuie sa-mi inchipui, ca sa pot termina antrenamentul. ca salvarea planetei atarna de vointa mea. ca daca reusesc sa stau pe cross trainer 40 de minute, suntem salvati. iar de nu, pamantul va fi distrus. eu incerc sa stau, ce sa zic. om vedea. eu mereu incerc.

langa mine, se aseaza pe alt cross trainer. un domn brunet. cu nas coroiat si pielea maslinie. ma mai uit si la el. sa mai treaca vremea. e misto. dar eu am venit aici sa lucrez. nu ma pierd cu firea de la atat. in plus, el nu pare interesat.

coroiatul incepe sa dea din picioare energic. are tricou lacost roz, cu crocodil. de fapt asta e ultimul lucru pe care mi-l aduc aminte. crocodilul mic cu gura mare deschisa. ranjind la mine aburi de parfum vrajit.

colegul emana asa niste miasme potrivite pentru narile de cireasa. boarea ma ia repede pe la spate. incat cad cu pleosnet. si cu incetinitorul. de pe aparat gramada pe parchet.

curios, dar uite ca nu ma doare nimic. sunt doar paralizata asa. si de fapt destul de fericita. miroase asa de frumos. imi misc ochii in cap catre coroiat. el da din picioare nepasator. nici n-a vazut ce-am patit.

vine salvarea. nino-nino. dar cad si ei retezati. de la mirosul otravitor de bun de tot. vin alte salvari cu lucratori cu masti. isi ridica de la pamant colegii cazuti. si se retrag in graba. nino-nino.

eu raman iar singura. ma rog, nu chiar. cu coroiatul nepasator. mi-e bine. el da acolo mai departe din picioarele alea viguroase. il doare-n basca.

imi trec prin fata ochilor. cele mai bune momente. in fragmente scurte si dese. uite aici mancam tort de ciocolata de la capsa. aici calaream in galop pe scrum. calul alocat mie. aici stateam pe iarba cu flori langa manastirea humorului.

sunt ca frodo. cand l-a prins paianjenul ala urias de pe munte. in drum spre mordor. sunt verde la fata. dar vie. sunt cazuta pe spate. cu codita data in laturi. din samburele de cireasa se aude. simt chiar si eu. o bataie slaba. ca niste aripi de fluture de vata.

aburii care ies din coroiat sunt mov. cu cat se misca mai mult. cu atat scoate mai multe miroase. crocodilul a deschis gura cat o sura. ma simt asa de bine.

stau asa vreo 40-45 de minute. nu stiu exact. pana cand coroiatul se desprinde de aparat. isi ia nasul mortal la spinare. si bluza roz. si iese din sala. delicios de nepasator.

atunci ma scol. casc. ma intind. ma scutur. imi aranjez putin parul ravasit. ma sui pe aparat. si continui trainingul. mai tineti minte cum se sfarseau compunerile noastre de cand eram mici?

ce bine e la sala!