Sigur ati observat ca in oras sunt niste spatii comerciale parca blestemate.
Unele care si-au schimbat proprietarii si obiectul activitatii precum un om decent ciorapii. Foarte des si cu zero rezultate. Ciorapii mereu se murdaresc, locurile alea mereu dau chix.
Cine stie din ce motive unele spatii sunt parca blestemate. Orice ai intreptinde acolo si oricat suflet si alte resurse ai pune, afacerile esueaza rand pe rand.
Probabil ca este vorba despre modul in care circula energiile acolo. Nu ma prea pricep dar se pare ca in locurile astea care au si vad dar si deschidere buna la strada asta se intampla. Vibratii rele care circula ca mici fantome, dupa bunul plac, speriind vanatul.
Nefiind o cireasa de afaceri, pot doar sa ma mir la aceste intamplari comerciale. Mai rau imi pare de apartamentele care sufera de aceeasi meteahna imposibil de reparat. Niste locuinte care functioneaza pe post de halte emotionale pentru actorii participanti la cuplu, care incearca sa-si faca un rost intr-insele.
Din destinatie finala pentru doi, ele transforma mereu situatia in arsice. Apartamentele astea se incordeaza, se dau peste cap si in loc sa se transforme in ceva bun si fermecat, imping lucrurile catre situatii absurde, de tipul gara pentru doi.
Stiu cel putin un asemenea asezamant care seamana nefericire. Este plasat intr-un bloc nou, acceptat de curand in harta administrativa a sectorului 1. Adica ceea ce am numi o partida de apartament. Cand il vezi, nu banui de ce e capabil.
Geometria spatiului pare ok. Vecinii de asemenea. Chiar si orientarea catre oarece puncte cardinale sanatoase. Apartamentul nu scoate o vorba si isi invita in el, rand pe rand, jucariile.
Asa ca cine intra acolo lasa in urma orice speranta. Partenerii intra cu surasul pe buze si motivatii pulsande prin suflete. Si nu trece mult timp si apartamentul le macina sufletele si le amesteca praful astfel rezultat cu deznadejde, nostalgie, depresie si adeseori nebunie temporara.
Barbat si femeie lasa zilnic sange intr-un mic lighenas aflat la intrare. Lasa sange zilnic in cantitati mari pana cand nu le mai ramane nimic. Si abia cand sunt galbeni la fata si cu obrajii supti se incumeta sa-si spuna am dat tot-tot-tot, Nu mai am nimic-nimic-nimic. Trebuie sa plec-plec-plec.
Apoi, barbat si femeie, mai inca storc 3-4 picaturi finale, care ies cu dureri interminabile. Si inchid usa cu grija, ca sa nu atraga atentia oricui se uita asupra unui sfarsit nedemn.
Si mi-e ciuda ca, macar acolo unde stiu eu sigur ca se intampla asa, nu exista o inscriptie gen atentie! apartament cu bulina! unde bulina sa semnalizeze un altfel de cutremur. Unul profund, interior, care darama tot.
