Plecasem din oraselul Yangshuo, eram pe raul Li. Asta inseamna ca suntem in China aproape de granita cu Vietnamul, in provincia Guangxi.
Barcagiul nostru se opreste si ne scuipa cu forta pe malul tivit cu bambusi. Suntem in dreptul unui sat chinez plasmuit doar din cateva ulite. Ploua cu galeata, cine are chef de plimbare. Dar na, e la impuse. Intelege-te cu barcagiul daca poti. Ne porunceste sa petrecem o ora in locul cu pricina.
Cireasa are pantaloni de cauciuc, bluza de cauciuc, gluga de cauciuc, cizme de cauciuc, suflet de vata de zahar. Isi lasa ea colegii de calatorie la carciuma de pe mal si o porneste prin satuc. Trece tematoare de multe vaci. Se uita curioasa prin curti si soproane. Atunci apare batranul.
Are orice varsta intre 118 si 178 de ani. Ii face cu degetul ciresei sa vina dupa el. Pentru ca are o fata buna de om cumsecade, lucru care se desluseste in limbajul universal, cireasa il urmeaza. Batranul merge greu pe ulita si se opreste la rastimpuri sa vada daca dupa el mai vine cireasa. Da, vine. Ajunge acasa si, vazand ezitarea mea, face inca o data cu degetul a chemare.
Intru in casa. Este o singura camera inalta de tot. Pe perete este tabloul unui conducator chinez. Un pat simplu. Pe jos e pamant. E racoare. Nu pot sa ma abtin si ma apropii de lucruri, sa vad cum arata o casa de satean chinez. Imi aduc aminte ca nu sunt singura si ma uit la batran. Imi face semn ca e in regula, sa nu-mi fac griji desarte.
Apoi imi face semne sa-l urmez in curte. Apuca din pomul care picura ploaie si miresme fructe necunoscute. Mananca el, imi da si mie. Imi transmite cumva sa sunt tare bune. Inghit si eu cateva, cu pofta. Apoi dispare in casa si se intoarce cu o traista cusuta. Abia atunci deslusesc sensul comercial al intamplarii. Iau traista, platesc niste yeni, cati vreau eu, imi da el de inteles.
Plec de-acolo cu inima zburdand. Cand oamenii vor sa vorbeasca, n-are niciodata importanta ca e vorba de un chinez de 118-178 de ani si o cireasa romanca. Comunicarea are loc. Ma alatur colegilor de drum si mancam impreuna, pe malul celui mai rapitor rau din viata mea, niste bucate maiastre. Cireasa merge la baia publica fara usa. Parca te mai uiti. Apoi este chemata pe barca.
Se intreaba daca batranul in varsta acum de 120-180 de ani mai exista. Si daca da, daca mai poate sa mai agate turistii care pica precum mustele in zilele ploioase de pe raul Li.
