prima zi de biciclista

aprilie 7th, 2011

Decoratii de biciclista de duminica aveam deja. Tot anul trecut am cochetat in weekend cu plimbari lejere. Puneam fusta sa falfaie in vant, strangeam niste prieteni si porneam prin parc.

Insa de-acum ma pot numi pe drept cuvant biciclista oficiala a orasului asta nebun, Bucuresti. Dimineata am incalecat pe-o sa si dusa am fost spre job. Am judecat obiectiv cele doua pericole, caini si masini. Am cantarit faptele cu un cantar profesionist instalat la mine in cap.

Am ales raul care mi s-a parut a fi mai mic. Cainii care se reped dupa mine si bicicleta mi se par asa de ingrozitori incat m-am refugiat cu drag in bratele masinilor isterice. Sunt acum la cheremul soferilor rau voitori.

Si asa, cu bucile stranse si emanand transpiratie din abundenta pe buza mea superioara, am pornit pe o artera. Daca vrei sa o alinti, ii spui intens circulata dar este o gluma. De fapt este un mic iad. Si totusi cruciada mea personala a mers inca de la inceput struna. Foarte putine obstacole mi s-au pus in cale si m-au determinat sa descalec.

E drept ca dintr-o masina mi s-a strigat sa merg mai pe dreapta. Desi eu, cu sufletul cat o maslina de oaie de atata incordare, tineam 1.8 cm de bordura. A mai fost un camionagiu de pe o basculanta care avea chef sa basculeze ceva. Asa ca m-a claxonat prelung, ca o chemare de imperechere de primavara.

Dar ce conteaza. Gheata biciclismului meu personal s-a spart. Astazi am circulat ecologic si autonom. Sunt foarte fericita. Am mirosit copaceii infloriti mai cu spor. M-am bucurat de soarele care m-a scarpinat in cap. E un mare pas inainte. Sa las eu masina acasa si sa evoluez doar pe 2 roti e ceea ce as numi o revolutie personala.

Biciclesc deci exist.

cireasa cazuta pe jos

martie 24th, 2011

Zilele astea sunt putin cazuta pe jos. M-am impiedicat tocmai cand mergeam mai bine, in buestru, si n-a mai fost chip sa ma ridic.

Acum astept energii pozitive si adeziuni si dovezi de iubire care sa ma treaca puntea. Pentru toate astea puteti scrie pe adresa redactiei sau in comentarii, mai jos. Pentru altele, puteti scrie unde vreti voi si credeti ca e bine.

In timpul asta, poate ca unora li se pare ca functionez normal. Ei bine nu, e doar prefacatorie si uz de fals.

Sunt la cote de avarie. Indeplinesc cu demnitate functiile sociale cu care sunt investita. Ma concentrez tare la cele de care nu e chip sa scap. Dar imediat apoi trag transperantele peste mine. Ma separ de restul lumii. Ma retrag in livada mea unde sed si cuget, cu al meu corn varat in perna.

De regula trec prin viata la viteza mea de croaziera, care este ametitoare, fara prea multe probleme existentiale. Iar acum, acum au navalit peste mine toate. Teoretic, nu mi intampla nimic. Practic, energia a iesit de sub pielita subtire de cireasa printr-o tevusca si s-a dus intr-o lume mai buna.

Sigur, am crescut destul incat sa stiu ca o sa treaca. Dar ce pedeapsa pentru un fruct asa de dornic de soare sa vada doar ceata si niscaiva nori. Poate ca trebuie sa respir aer proaspat si sa ies din casa. Poate ca sa alerg o vreme, ca Forrest Gump.  Hai odata cireaso, ridica-te. Astept provincia.

ma duc sa iau lumina

aprilie 2nd, 2010

Pleaca cireasa departe-departe dar nu foarte-foarte. Pleaca sa ia lumina de la capatul tarii, din taramul cozonacilor si oamenilor draguti si dealurilor cu iarba. Dar si al urmasilor rezultati din semintia lui Stefan cel Mare si al scrijelelor si al ciulamalei de hribi si al manastirilor rasare.

Pleaca cireasa in bucovina, sa ia lumina. De la manastirea Humorului o sa capete ea lumina, adica unul dintre locurile care ii plac cel mai mult pe acest pamant. Mintea mea zburda de bucuria revederii. Am lasat nordul tarii in iarna grea ultima data cand m-am furisat acolo. Acum vreau sa vad macar niste frunzulite de bon ton.

Cireasa merge acolo nu doar sa ia lumina de cea mai buna calitate. Ci ea se va si spovedi, pentru prima data in viata. Si are, slava Domnului, ce sa-i spuna domnului parinte, cand s-or vedea. Parinte, sa-mi spui mata cat timp ai. Parca vad ca o sa fie o coada mare de cuviosi un pic pacatosi in spate si o sa ma grabesti.

Si o sa ma obligi in felul asta nedrept sa spun doar ce-am gresit pana la 19 ani. Stai asa si nu te grabi, avem treaba, nu gluma. Cireasa nu a calatorit degeaba vreo 7 ore pana aici. Vrea sa-ti spuna povesti, unele chiar cu happy end.

Cireasa mai merge ca sa se catere cu masina cu tot pe dealurile care o sa rada la soare, crede ea. Sa revada si sa se remire si sa se rebucure de cateva manastiri unde, cand ea ajunge, gaseste plutind o pace desavarsita. Din care inhaleaza cireasa cat poate acolo, pe loc, si cere si la pachet, sa-i ajunga cat de cat.

Ca sa aiba cireasa energie sa faca toate astea, urmeaza sa infulece cantitati de mancare greu de imaginat. Si nu orice, numai trufandale de prin partea locului, bine pregatite. Stie de pe acum ce i se pregateste si uite-o cum tropaie marunt in fata frigiderului aflat la prea mare distanta, inca.

Postul a fost lung. Pofta a fost mare. Capacitatea ciresei de a inghiti tot ce-si doreste, imensa. Bye-bye avocado, rosii, masline, paine, linte, zacusca, pastai si zeama cu bors, pentru o vreme. Ati fost prieteni de nadejde, nu zic nu. Dar sa fac loc unor vechi alimente de baza.

Bine ati venit, domnule unt, inapoi. Va asteptam cu drag. Dar va rog luati loc si oferiti-va mie. Sa ne imbratisam. Ah. Good morning oua rosii ciocnite cu oameni buni si prieteni. Branzica telemea, te ador. Lapte cu cozo, mor de dor. Smantana, frumoaso, stai sa te intind pe paine. Somon afumat, pe unde mi-ai umblat.

Deci are treaba cireasa. Mai cu cele sfinte, mai cu cele turistice, mai cu odihna, mai cu burtanul. Si daca tace un pic, vreo doua zile, sa nu credeti ca a dat bir cu fugitii. Doar se bucura de liniste, in stil humorean. Ceea ce va doresc, enorm, din inima, si dumneavoastra.

cireasa zum-zum

aprilie 5th, 2009

dragoste

Se ia cireasa. Se aduna prietenii ei. Se imbarca in masina.

Se cumpara bucate si cofeturi, mai mult decat trebuie. Se dau 14 telefoane pentru organizare si 22 de sms-uri. Se ajunge in padurea Cernica.

Se plateste tiganului de la intrare, acelasi de acum cine mai stie cati ani. Pe care probabil ca o sa-l fac odata una cu pamantul. O dijma ca sa deschida bariera si sa lase caravana prieteniei. 15 lei 4 autovehicule, ieftin ca braga.

Se patrunde in aurul verde, totodata si plaman al planetei albastre.

Se isca niscaiva ciondaneli organizatorice legate de locul perfect unde ar trebui sa adastam. Am crescut mari, ne-am complicat vietile si mintile indeajuns.

Unii avem animale de companie si sacose prea grele. Altii motoare prea frumoase sa le lasi singure in codru.

O parte dintre noi, mai ales partea femeiasca. Crede in existenta poienitei perfecte, cu iarba grasoasa si luminisuri transcendentale. Cineva se mira ca nu se aude susurul unui izvor.

Altii, de exemplu cireasa. Avem pur si simplu pareri exhaustive despre unde trebuie sa ne facem tabara. Si ne enervam ca ceilalti nu vad magia noastra de specialisti in ale picnicului.

Reusim sa lasam de la noi. Si sa ajungem la o unitate stilistica in decizie. Fiecare putin dezamagit ca ceilalti sunt asa de inflexibili. Dar totusi multumit ca se intampla.

Se ia cireasa. Se pune culcata pe o paturica rosie la soare. Si i se da vin rosu din belsug. Vin care ramane pe pahar, daca misti paharul. Ce mai jucarie pentru ochi si gatlej. Se da drumul la picnic. Avem chiar si unt.

In jur zumzaie prieteni buni, zum-zum. Padurea zumzaie si ea, zum-zum. Prietenii vorbesc mereu si glasurile lor fac zum-zum.

Ce sa mai zicem de gazele ce zboara in timp ce soarele amuzat se uita la ele. Fetelor, bucurati-va. Aveti doar o zi la dispozitie.

Mintea ciresei o ia razna. Ratiunea pleaca undeva, cu treaba. Si ramane sa faca fata situatiei simtirea. Cireasa se cufunda in pahar. Se cufunda in iarba si in flori.

Zum-zum face universul, zum-zum face si samburele ei. Scos de pe net si trimis in pielea goala direct in primavara.

la ce a fost buna iarna asta

martie 2nd, 2009

200018052-001

Si la ce e buna iarna in general?

La asta m-am gandit eu in momentele de respiro din weekend. Intre bererile din Que Pasa si martisoarele plus turta dulce plus mierea de salcam de la MTR.

Intre crapul proaspat prajit de la mama de cireasa de pe masa, imbaiat in lamaie. Si respiratia rapida, ca puii animalelor. Auzita noaptea pe la 4. Afara latrau cainii din zona de nord, caini nobili.

Intre piesa Regele Lear. Incredibil de lunga, cea mai lunga la care am fost vreodata. Si covorul dus la matusa mea. Nu, nu aia grasa, alta. Urmeaza un post special despre ea si unchiul Sicu.

Si uite ce parere am. Ca iarna asta a fost buna:

1. La refacerea ficatului meu greu incercat timp de un an jumate. Dupa ce am jucat tzontzoroiul direct pe el timp de 6-7 anotipuri, l-au lasat nervii. Si s-a cerut la vatra. Acum am un nou ficat, intr-o noua prezentare.

2. Pentru niste sarbatori placute. Exact ca in cliseele primite sms de la cunostinte: petrecute alaturi de cei dragi mie.

Am mancat minunatii pregatite cu grija de cucoane prietenoase si inrudite cu mine. Daca nu prin sange, macar prin simtire si cuget. La ce cugeta femeile care fac sarmale si cozonac in casa? Vreau si eu sa cuget la fel, macar o zi pe saptamana.

3. La trairea ultimelor momente placute in domeniul maguricea. Care a fost ras oficial astazi, acum, de pe fata pamantului. Eu personal am stins lumina.

Urmeaza, zice municipalitatea, a se face acolo un iaz cu pesti exotici portocalii. Pe marginea caruia sunt planificate sa pasca zebre si iaci si inorogi. Ca totul sa iasa ok si la standarde europene, probabil o sa mai inglobeze cateva strazi adiacente.

4. O iarna necesara pentru citirea unor carti grele. Ca numai iarna te poti inhama la asa ceva. Este vorba de exemplu despre Cartea neagra, de Orhan Pamuk. Una din cele mai grele carti ever. Parerea mea. Si Mi se spune Capucin, de Daniil Harms. Brrrr.

5. Buna iarna si pentru extrem de multa munca inspre a-mi atinge telul. Dezvoltarea rapida si eficienta a ciresei. Adica m-am straduit tare cu scrisul si alte activitati si nu a fost in zadar. Stiri in curand, odata ce primavara va fi bine instalata.

6. Iarna e pentru vacanta de ski mirobolanta din Kaprun. Unde am skiat ca disperata, ca si cum nu mai urma sa urmeze inca vreo iarna cu zapada asa buna. Vacanta m-a multumit pana in ultimele cute de pielite subtire de cireasa.

Si gata. Nu am cum sa mai inventez nimic. A fost, am folosit-o, sa plece. Si inca degraba. Nici nu mai am rabdare s-o astept sa-si stranga lucrurile. Sa plece asa, goala pe strada. Sa-i fie si ei frig, sa fie vanata de frig.

Nu mai gasesc niciun motiv pentru care trebuie sa mai indur. Am inceput sa ma imbrac penibil de subtire. Tremur mereu, cu parerea ca in modul asta se milostiveste cineva. Si aduce naibii odata frunzele inapoi.

Pasarile au inceput sa cante. Le aud dimineata. Dar cu ciocul anchilozat, asa. Canta pentru ca le-au lasat nervii, pe vrabiutele astea nevrotice. Frigul e un personaj in carne si oase, de culoare gri. Daca-l vedeti, dati si voi cu pietre-n el. Ca eu am obosit.

La ce-a fost buna iarna voastra? Si la ce e buna iarna in general. Tare v-as ruga sa impartasiti cu mine. O cireasa de vara pana-n seara care nu mai poate indura mult.