Sa vorbim putin despre el, acest miros, ca merita. E mirosul libertatii, al apei curate cu sare in ea, al algelor vii, al nisipului neintinat, al vantului care canta rock si al soaptelor de zeci de prieteni care sunt stransi la un loc.
Asta si multe altele compun mirosul ei, mirosul vamii. Pe care l-am simtit si acum doua saptamani, cand n-am mai putut si m-am dus buluc peste ea. Si pe care eram ferm pregatita sa-l adulmec si acum. Oh, sunt asaaa de pregatita sa las mirosul vamii sa ma ia brate, cu toate ale ei bune si rele.
Da, stiu ca de 1 mai la mare sunt si pui de rockeri si punkeri care inca nu s-au prins ca sa fii treaz e misto si prin urmare se imbata pana cand cad in subuman si vomita in timp de merg si isi dau ocazional sangele pe nasurile lor mici si tinere, de atata adrenalina jalnic gestionata.
O sa treaca ceva vreme pana o sa se prinda hoardele astea ce misto e sa vii de 1 Mai la mare si sa ramai cu hainele si parul curat. O sa reuseasca sa agate chiar si gagici. Unele care au facut un dus in ultimele 8 ore.
Am stiut si ca o sa fie frig desi soarele o sa arunce peste noi cu raze din belsug. A batut vantul prea tare, ne-a fost greu sa gasim toti mancare, pentru ca nu s-au deschis toate chioscurile cu prajeala proaspata. Stiam ca o sa ne plangem ca vama a fost asfaltata si ca anul asta parca au venit mai multi tarani ca niciodata.
Si totusi am stiu si ca nimic din toate astea n-o sa-mi strice cheful. Am avut cu mine o echipa de elita: prietenul imaginar I., a cherry si dentista cu cei mai mari sani si cei mai adanci ochi negri. Si dupa ce ca sunt incadrata in trupa asta de soc, am mai gasit acolo alti prieteni tari de tot.
Am baut cu masura, pana am prins licurici in ochi. Am dansat pe mese, am reusit sa gasim loc. E bine de spus ca n-am mai vazut atatia oameni in vama niciodata, in cei 33 de ani. Un fel de exod. Am pus pe noi haine mai mult calduroase decat cele mai sexy si mai flu-flu. Am mancat salata de icre si hamsii prajite cu mujdei. O da, la Dinamo.
Daca asta nu e viata, atunci care e? Am avut cu mine si o carte buna, si un hanorac cu fluturi si gluga pentru vantul de langa malul marii. Am luat cu mine si costum de baie (sunt o optimista fara cusur) si prosop de plaja si slapi. Le-am folosit, o zi intreaga am stat la soare doar in bikini si un sutien neincapator. Ce lux sa inghiti atata soare.
Mereu ma emotionez la prima intalnire cu vama. Si sa stiti ca nici ea nu ramane chiar indiferenta. Mi-a oferit un golf cu apa doar un pic inspumata, cat sa ma intarate. Si oameni misto, cu chef de petrecanie. Ovidiu a ajuns deja si s-a straduit sa imi pregateasca cea mai cea cafea de pe litoral.
Bilantul: imi arde fata si nu doar mie. Sutele de masini pe langa care am trecut la intoarcere erau pline ochi cu oamenii foarte rosii la fata.
Este unul dintre cazurile fericite, cu happy ending american. Caut amusinand mirosul vamii si l-am si gasit. E bine la mare. Ne intoarcem curand. In doua saptamani.
