hora in 5 pasi simpli

octombrie 25th, 2011

Cine-ar fi zis ca la un moment dat ma apuc sa horesc din pasiune. Eu sigur nu.

Am fost la o nunta in weekend si m-am uitat cu uimire cum picioarele mele au luat-o razna si sufletul hop si el in ciorba, baldabac. Mi s-a mai intamplat mie accidental sa fiu parte din vreo hora. Dar nu s-a mai intamplat sa-mi si fie pe plac lucrul asta. Si nici nu m-am priceput vreun pic, vreodata, la ea. In consecinta, directia de instruire in directia asta a fost mereu spre zero.

Acum insa mi se pare ca sunt acest specialist de succes in hora. Si simt mancarimea de a povesti despre ea, vazuta de o cireasa de metropola. Doamnelor, domnilor, hora nu este ceva simplu. Stiind asta, in prima hora am intrat taraita de par de cineva. Abia la sfarsitul celor vreo 20 de minute am inteles ce trebuie sa fac, moment in care mi-a scapat un oh de surpriza.

La a doua hora m-am dus singura, cu barbia in sus, plina de trufie. Mi se parea ca o am la degetul mic. Cand colo, am descoperit ca, daca pic in ispita de a ma uita la picioarele celorlalti, brusc nu mai stiu sa fac. Am mai descoperit si ca undeva cineva mereu incepe sa tina alt pas, in contratimp cu ce fac eu si cei de-o hora cu mine. Si totusi hora functioneaza chiar si asa, ca un organism viu si de nestapanit.

La hora cu numarul trei nu mai aveam nicio indoiala legata de abilitatile mele horistice. A inceput sa-mi si placa nevoie mare. Si totusi am descoperit brusc la ce folosesc mainile. Pe care inainte le lasasem captive si manipulate in mainile vecinilor de hora. Dar din care nu-mi venise neam sa dau la randul meu, cu folos.

Hora cu numarul 4 a durat 40 de minute si a adus, pe langa niste broboane de sudoare, stiinta de a hori prin saritura. Un giumbusluc rezervat doar emeritilor horei, dupa cum m-am prins eu cu aceasta ocazie. Odata capatata aceasta abilitate, am sarit de numa, generand in felul asta si mai multa transpiratie. Dar si extaz.

Insa doar la cea de-a cincea hora am observat cu uimire ca nu eram gata. Abia acum mi-a venit, pe langa miscarea corecta din cele patru madulare si implementarea micii sarituri de profesionist care ma distra in asa masura, sa ma relaxez.

Asta s-a petrecut cand am ridicat privirea si am ramas cu ea asa, sus, uimita. Ce chestie, nimeni nu se uita ca cireasa, la picioare. Colegii de hora se uitau insufletiti unii la altii in timp ce horeau de sa le mearga fulgii.

Si gata. Vreau doar sa va informez ca, daca vreti sa fiti parte dintr-o hora ca la carte, trebuie multa munca fizica dar si daruire emotionala. Cum eu le-am avut pe amandoua, tadaa.

cireasa si trufandalele

octombrie 19th, 2011

A alergat cireasa toata vara asta ca apucata.

De trei-patru-cinci ori pe saptamana a gonit pe strazi si prin parcuri. Pentru buci ferme a alergat si pentru abdomen cu forma placuta la privit si textura elastica la pipait. Dar si pentru exterminarea demonilor ce se mai cuibaresc la ea in suflet a alergat.

Pentru apusuri de soare cu gust de cicoare prizate pe malul lacului a alergat. Pentru miros de iarba taiata proaspat, pamant reavan, flori incinse de soare si copii frumosi de spionat prin caruturi. Si pentru somn fara vise si inca pentru cateva motive serioase.

A alergat cu atat de mult spor incat nici macar acum nu se poate opri din sprint. A venit toamna catre cireasa si ea nu si nu. Alearga de-i sar capacele. Alearga ca pentru viata ei. Alearga de-i sfaraie calcaiele. O singura problema ar fi.

Barbatii din parc arata prea bine pentru a putea alerga eu in liniste. Incerc sa ma concentrez spre a pune in buna oranduiala un pas dupa celalalt. Hai cireaso ca poti. Trebuie sa poti. Nu ne putem face de ras azi. Dar cum sa imi tin cumpatul cand pe sub nasul meu trec numai trufandale.

Mi se perinda pe sub nas de fiecare data ba snitele din piept de pui, ba felii de tort de ciocolata. Nu, nu cred ca mi se pare. Ba bomboane rafaello, ba crenvursti. Intelegeti ce zic. Barbatii-delicatese sunt numai buni de apucat si fugit cu ei in gura in lumea larga. Ochii vad, gura cere.

Ori eu trebuie sa raman lucida si sa-mi vad de alergatura mea acolo. Greu e sa faci sport in timp ce mananci pe saturate. Cireasa gurmanda din fire n-are lecuire. Si acum sa alerg. Sau sa mananc. Sau amandoua.

cireasa si atacul clonelor

octombrie 14th, 2011

Titlul este menit sa va induca in eroare. Despre ce o sa scriu de fapt este cum am atacat eu, si nu vreo clona, un barbat in public.

Eram la un eveniment monden, unul mare de tot, unul intamplat acum nu prea multa vreme. Si vad eu in multime un barbat cu care mai vorbisem doar o data. Dar asa de tare m-a bucurat data aia, incat acum, vazandu-l cum se fataie prin fata mea ca o tinta vie, am lasat tot si m-am dus ata.

Nemaiputand suporta pofta, tot ce voiam este sa-l salut. Poate sa-l si pup pe obraz, fara limba. Sa dau putin navala peste el, invaluindu-l in parfum si ceva zambete de care am din belsug. Sa ma lipesc cu pieptul meu opulent de pieptul lui numai bun, in speranta unei prietenii trainice, daca va fi sa fie.

Stiam ca are o prietena. Prietena lui imi e cunostinta si mie, ba chiar am baut pasamite si o cafea in tovarasia ei. Pe atunci nu stiam ca are asa un iubit grozav, de pus la orice rana, fie ea si una grava. Daca as fi stiut, nu mai sedeam la masa cu ea nepasatoare. Poate ca o pofteam la un turnir. Eu sunt genul castigator.

Asa. Si-mi stabilesc eu tinta. Si incep sa ma indrept catre ea, increzatoare si cu barbia putin mai ridicata decat ar fi normal. Stai ca-ti arat eu tie cine este cireasa invingatoare. Si imi iau eu avant poate putin cam tare. Urma sa ma mai domolesc cand ajungeam langa el dar aici intervine neprevazutul.

Ma impiedic eu de o cuta de mocheta si nu mai pot pune frana. Si reusesc sa nu cad pe jos gramada la picioarele lui. Dar ma infig in barbatul cu pricina mult mai violent decat s-ar fi cuvenit. Mai ales ca el era inconjurat de foarte multa lume, cu care socializa linistit, nefiind la curent cu intentiile mele marsave.

Cum buzele erau gata pregatite si tuguiate pentru un sarut cast, aproape ca i-am facut o gaura in obraz. M-am napustit peste el cu totul si cu totul. El s-a mirat putin de asemenea invazie dar a fost demn si nici nu s-a aparat prea tare. Ba chiar mi se pare ca am detectat si putina licarire in ochi. Aici intervine insa iar neprevazutul numarul doi.

Langa el se iteste prietena lui, cunoscuta bine si mie. Care se uita cu ochi mari de caprioara cum m-am aruncat inflacarata peste iubitul ei. Vazand eu ce deznodamant nepotrivit si simtind o mare rusine, nu prea am avut timp sa tes o strategie iscusita.

Singura idee care mi-a trecut prin cap a fost sa sar si pe ea cu un entuziasm nu chiar egal dar oricum totusi exagerat rau de tot. Si sa vedeti cum m-am napustit si la ea si am strans-o la piept cu ardoare. Am sperat eu ca in felul asta mai reduc din ravagii.

M-am gandit ca in loc sa strige dupa mine cireasa nemernica, ea o sa povesteasca lumii altceva. Tot rau dar parca mai bine. Cum ca cireasa are felul asta neplacut de a saluta. Adica isi fac vant si sare pe om cu gura pregatita sa se lipeasca de carnea de pe fata bietului om pe care abia de-l cunoaste.

Dar daca a cumparat interesul meu mascat pentru barbatul ei si s-a incalzit la scuza mea palida, asta nu mai stiu. Si sper sa nu aflu pe bune niciodata.

perioada fecunda cere fecundare

septembrie 14th, 2011

Stiti cu legea atractiei. Sigur stiti.

Ca va place sau ca o dispretuiti, tot ati auzit de ea. Ca anume dezordinea atrage dezordine, iubirea iubire, lucrurile pozitive alti frati intru pozitivenie. Iar teama vine la pachet, curier zelos, cu taman-de ce-ti-era-frica-n-ai-scapat.

Ei, asa si eu si ale mele. Taman cand e cireasa mai ocupata si nu-si mai vede lungul nasului de cate chestii sunt inghesuite pe platousul ei zilnic, mai primeste niste vouchere semnate in alb. Activeaza-le si hai sa ne apucam de treaba, cireaso, daca poftesti.

Este incredibil. Un carusel de emotii si activitati. Tot ce am de facut este sa indes in economia cosului zilnic tot ce vreau. Sa ma dau pe toti caluseii. Sa imblanzesc toate viperele. Sa gust cu toate furculitele. Apoi in mod sigur o sa capat si mai mult, tot mai mult.

O sa capat tot. Inca niste calusei de calarit cu parul in vant. Inca niste vipere carora sa le soptesc vorbe dulci in ureche pana le fac sa-mi manance din scobitura de la gat. Inca niste furculite intinse catre mine, doar cat sa iau o imbucatura zdravana.

O perioada in care ma ocupi cu nimic aduce mai nimic. O perioada fecunda insa cheama fecundarea. Cireasa are foarte multa treaba in livada. E multa lume acolo, e ticsit. Stam toti in picioare ca sa avem loc. Unii ii tin pe ceilalti in poala sau calare pe umeri sau lipiti de piept. Ziua tine de obicei si toata noaptea.

Am acum mult din orice. Si taman asta face ca primesc in continuu si mai si. Mi se ofera cufere intregi, cisterne, buchete, ore lungi, colete. Oameni, evenimente, activitati, locuri, de toate.

Cireasa multumeste frumos pentru asa abundenta. Dar recunoaste ca nu are destule perechi de picioare pentru incalecat toti caluseii, destui ochi cu care sa priveasca gales la vipere si nici destule guri cu care sa guste tot ce i se prezinta sub nas.

Daca vreti fecundare, plonjati intr-o viata fecunda. Curand nu o sa mai stiti pe unde sa scoateti camesa.

strategie de (sur)prins biciclistul din icoanei

septembrie 1st, 2011

Am vazut un biciclist la stop, langa cladire. Tu pe un tarm, eu pe altul / La mijloc ne leaga cerul albastru.

M-am holbat eu ce m-am holbat la el, caci arata foarte bine. Biciclisti sunt cata gaza cata frunza cata barba. Dar biciclisti cu proportii grozave intre umeri, fund si alte coordonate corporale, nu. Biciclistul asta era admirabil.

Inalt, cu umeri lati, cu parul nici lung nici scurt. Parea nici calare nici pe jos, nici bine imbracat, nici prea dezbracat. Taman cum trebuie. Pana la urma, strivit de laserele din privirea mea care nu se mai putea dezlipi, s-a uitat si el. N-a mai avut incotro. Dar nu pot sa mint si sa spun ca mi-a aratat un interes viu. Poate mai degraba unul mort in fasa.

Vazand asa, am incalecat pe-o sa si m-am indepartat, demna nevoie mare. Am si eu mandria mea.

Doar ca ieri, a doua zi dupa incidentul biciclistic neperformant, luam pranzul in parc. Uitasem intreaga tarasenie caci daca se petrece ceva ce nu-mi place, fac imediat curat in urma mea. Eram tot pe langa cladire, cu inca doua colege. Eu cu tocanita mea micul paris, ele cu pepene, cozonac, sandvisuri bine gandite. Aveam chiar si furculite de metal.

Ne simteam grozav. Pasarelele ciripeau. Le-am propus sa ne dam in caluti, respectiv masinute. O treime dintre noi n-a vrut, asta e. Tot era foarte bine. Cand, vaj-vaj-vaj si vaj-vaj-vaj, trece vitezomanul de biciclistul cu pricina. Mi-a fost suficient sa vad un umar si cateva suvite de par ca sa ma prind ca e acelasi personaj.

Fiti amabil…imi vine sa ingaim, luptandu-ma cu penultimul cartof imbibat in marar si bulion. Ti-ai gasit. Poate stiti vorba aia, cand musca venise, calul plecase. Adica nu mai era cazul, nu aveam cui sa-i mai adresez vreo cerere. Si atunci, potentata de celelalte doua participante la pranz, am pus la cale o strategie pentru eventuale viitoare intalniri de gradul asta.

Cum zaresc biciclistul, sa ma intind repede de-a curmezisul drumului sau. Sa nu tin seama de locul in care ne intalnim. Fie zebra, fie parc, fie un lac cu crocodili infometati sau pista de incercari a unor piloti de curse, eu sa ma pun de-a latul si sa play almost dead.

Daca se poate sa icnesc niste sunete ciudate din gat, si mai bine. Sau oricum sa intreprind ceva ciudat, incat sa-l fac sa se opreasca. Apoi mai vedem noi. Important e sa nu mai goneasca asa pe langa cireasa. Ca si cum ea nici n-ar exista. Odata ce ma cunosti, nu mai poti sta chiar indiferent, se stie.

Acestea ziind fise, as putea sa investesc in relatia mea cu biciclistul pe care incerc sa-l (sur)prind. Si sa-mi petrec pauza de pranz in picioare, o ora. Intre zebra unde l-am vazut prima data si parcul unde l-am ochit in zbor a doua oara. Ce-o sa mai radem si ce-o sa ne mai distram. Sau as putea sa invat inca o limba straina. Sau sa plantez un copac. Sau.