caut 4 televizoare

octombrie 28th, 2010

Functia mea de blogger, ca nu ma pricep sa-i zic altfel, ca doar n-o fi o meserie sau un fel de mancare exotic, vine cu diverse propuneri.

Ba ma duc la un festival de film in Cluj, orasul preferat. Ba ma prelumblu cu mainile la spate printr-o fabrica de lapte curata ca o bomboniera, incercand sa prind mecanismele caii laptelui. Ba mai castig un premiu, in intampinarea caruia vin cu o palarie curioasa. Buun. Sa-mi fie de bine.

Pentru ca m-am tuns scurt, foarte scurt, cel mai scurt, si sunt acum o bloggerita care seamana cu baietelul cuiva, am fost din nou invitata undeva. Pe motive de freza dar si ceva in plus. Poate o combinatie de tenacitate cu inima si cu alte ingrediente cheie pe care trebuie ca le am ca sa pot ajuta.

Am fost invitata la sectia de copii si adolescenti de la Institutul Oncologic. Sa mi se explice cum sta situatia si sa vad cu ce pot ajuta. Nu stiu altii cum sunt. Dar eu nu puteam sa ma duc la vizionare de filme in orasul de inima si sa beau lapte in excursie si sa urc pe scena sa ridic un premiu dar sa zic ca aici nu vreau sa merg, ca-mi dauneaza.

Asociatia Pavel m-a invitat. Niste femei care sunt cazate intr-o camaruta in spital si incearca sa le abata copiilor si tinerilor si parintilor lor mintea de la boala cea mai rea. Oameni incredibil de buni si de pozitivi. Sa stii sa ramai nealterat in valea plangerii si sa cauti mereu solutii pentru problemele extreme ale altora nu e putin lucru.

Am mers cu inima purice, ingrozita de aura disperata care inconjoara acel lacas. Eu si alte 4 femei tunse la fel de scurt: Minxieee, Oana Bratila, Oana Portase si Lori Modoran. Spre bucuria mea, m-au tinut capacele mai tare decat credeam. Ni s-a prezentat situatia exhaustiv. Stiu prea multe despre lucrul asta acum. Si simt ca o sa aflu lucruri si mai coplesitoare in cele ce urmeaza, pe masura ce ma apropii.

Stiu suficient incat sa vreau sa le duc saptamana asta 4 televizoare. Trebuie sa le duc 4 televizoare in stare de functionare si cred ca voi trebuie sa ma ajutati. Nu au alta distractie si nici macar pe-asta nu si-o pot onora.

Asta fac pentru inceput, strang 4 televizoare. Caci apoi am multa treaba acolo. Revin pe tema, acum sa rezolv primul task. So?

Later edit: am deja un televizor, venit din comunitate. Pot. Putem.

Later edit: mai am un televizor, tot de la voi. Pot Putem. Mai am 2.

Later edit: am facut rost de toate. Multumesc enorm.

cireasa si mirarea vacantelor nereusite

septembrie 15th, 2010

Cireasa are furnici pe talpi din nascare. Pentru a se verifica informatia e suficient sa se surfeze tumultosul ei trecut de turist. China-Buzau-Belgia-Cluj-Vama-Vama-Vama-Austria-Austria-Austria-Istanbul-Istanbul_Istanbul-Londra-Brasov-si-asa-mai-departe.

Hai sa mergem! sunt cuvintele ei cheie. Ea adora sa le adreseze oamenilor care ii plac si ii stau cu placere pe-aproape in momentele de libertate.

Dupa ce i se mai potoleste putin flama, cireasa (se) intreaba ce destinatie alegem de data asta din marea de produse. Urmeaza o clasificare a dorintelor. Sunt avansate anumite locuri in rang, ajung la coada altele. Se dau spagi, se folosesc nepotisme. Se prefigureaza ceea ce urmeaza sa se intampla. Dulce moment.

Priceputa planificatoare de vacante, cireasa are pofte de gravida in ceea ce priveste turismul. Si ce bucuroasa este dansa cand gaseste musterii cu care sa intoarca pe toate partile ale lumii cotloane. Strange mereu langa ea oameni buni. Care par sa impartaseasca magia fugii organizate si aceleasi idealuri de distractie in grup.

Absolut toti oamenii care au chef sa o insoteasca pe cireasa in calatorii sunt de isprava. Verificati cu verificatorul de vacante, viitorii parteneri de drum par foarte potriviti. Chimia e la cote maxime, valorile apar comune, interesele de cooperare in voiaj sunt imense, bugetele asemanatoare. Vacanta are toate motivele sa porneasca la cheie.

Si totusi, cand vacanta se intampla, dezastrul loveste nemilos. Ceva incepe sa mearga prost. Dar numai dupa ce-am plecat incat nu pot da inapoi. Intai incetinel, de cireasa nu poate sa puna degetul pe problema. Ca o boare. Apoi gaura neagra intre partenerii de vacanta se mareste ca o plaga.

De cele mai multe ori nu mai e nimic de facut. Iti vine sa-i crapi capul tovarasului de calatorie, cu o sapa metaforica. Motivele sunt de la cele mai mici pana la cele mai mari. De unde totul ducea la consens, acum dezbinare si disarmonie sunt cuvintele cheie si cele care seamana nebunie.

Dorintele calatorilor se itesc complet diferite, bioritmurile defazate si caderea la o intelegere devine imposibila.

A avut cireasa cateva astfel de experiente recente. Dar nu e doar atat. A inceput cireasa sa colectioneze altfel de povestiri cu sad end de la tot mai multi oameni dragi. Mereu aceeasi problema. Mereu fara rezolvare. Oamenii pleaca la drum prieteni buni si ajung inapoi dusmani inveterati.

Tu crezi ca mergi in vacanta, ce bine. Si de fapt te imbarci pe un vulcan cu eruptie la termen. Si esti prins undeva departe, intr-un loc de obicei mirific, alaturi de niste oameni cu care nu te mai intelegi de vorba buna. Nici sa fugi de ei nu poti. Dar nici sa-i suporti nu-ti da mana. Situatia degenereaza rapid si apasator.

Si uite cum am prins frica de situatiile astea care sunt, vezi bine, imposibil de prevazut. Si imi vine sa fac vacante doar cu un grup mic de oameni cu care am mai calatorit deja. Si sa las experimentele deoparte, desi par tentante si cu iz de izbanda.

Vi s-a intampla si voua la fel, cred. Si daca da, oare ce e de facut.

vulpea buna mult aduce

decembrie 1st, 2009

inima

Vulpea este Lia, roscata din blogosfera care are o inima cat casa si isi striga cu folos al ei rebel yell.

Ea a lansat proiectul oameni darnici, in cadrul caruia face lucruri unul si-unul. Si nu se lasa pana nu ajuta oameni multi, cat poate ea de tare.

Vreau sa va rog sa aruncati un ochi pe ce face ea acum. Ne si va roaga pe toti sa cumparati pana pe 13 decembrie mici nimicuri de facut cadou unor copii, vedeti aici exact ce si cum.

Si dupa ce faceti asta, sa va intalniti cu ea, vulpea, care o sa stea de veghe la universitate timp de trei zile, 14, 15, 16 decembrie. Si va strange de la voi toate lucrurile intr-un loc.

Vulpea buna mult aduce. Si asa putem sa facem si noi, tot mult.

despre mancare caineasca si omeneasca

noiembrie 23rd, 2009

mancare

De ani de zile ne piseaza la cap reclamele pentru caini cu un mesaj precis, acelasi. Sa nu le mai dam animalelor mancare de oameni* (vezi in subsol).

La televizor ne-au aratat ani de zile o gramada de catei balonati si grasi. Sau lipsiti de voiosie caineasca si deprimati din cauza dietei. Si tristi ca stapanii nu empatizeaza si nu le inteleg nevoile pana la urma simple.

Bun, am cedat. Razboiul a fost castigat. Niciun caine care se respecta nu mai mananca ciorba de carne cu niste coltuci de paine inotand prin ea. Sau oase de ros, de la masa stapanilor.

Duse sunt meniurile cainilor de altadata, cum am vazut cand eram mica. Si asta desi cainilor parea ca le place teribil. Va amintiti, nu? Si nu e ca mureau pe capete. Dar ma rog, nu e treaba mea.

Acum toti cainii mananca niste bobite uscate cu un miros pestilential. Au diverse forme si marimi: de os, de fundita sau forme incerte. Dar aceeasi culoare cacanie, neplacuta. Sper din inima ca le place cainilor. Si ca acestia nu o mananca doar ca sa nu cada in inanitie.

Ce mi se pare mai curios, este ca si oamenii au inceput sa-si schimbe dieta. Si lucrurile par a se indrepta demential tot catre actuala mancare pentru caini**. Tot reclamele au inceput sa indrume oamenii sa manance produse din ce in ce mai uscate.

Si rezultatul concret este ca oamenii pun dimineata in lighenasul cainilor bobite inchise la culoare. Si apoi pun si la ei in burdihan la pranz nu mancare de oameni. Ci cu uscaturi sau bobite sau baghete sau fulgi sau o combinatie din toate astea.

De fapt, dieta oamenilor difera de cea a cainilor prin faptul ca uscaturile de om sunt bej sau galbene. Deci de culoare mai deschisa decat a cainilor. Iar mirosul este unul usor diferit. Dar nu extraordinar de diferit, daca ne gandim putin.

Cum de lucrurile au luat intorsatura asta, stau si ma mir.

Ma gandesc ca ar fi caraghios sa suferim mutatiile astea, oameni si caini, doar de dragul izbanzii in vanzari a unor industrii: cea de mancare pentru cainii actuali si cea de mancare pentru oamenii actuali.

Si oricum, cainii nu se pot apara. Ce le dam noi sa manance, aia e. De prieteni ce sunt cu omul, trebuie sa se supuna. Dar omul? El ar trebui sa fie capabil sa aleaga. Si totusi, el se indreapta ca un robot spre punguta lui, cu uscaturile lui.

Oare merge lumea in directia buna?

*Unde mancarea de oameni este formata din ciorbe curgatoare si mancaruri cu sos umed si salate unsuroase sau friptane sfarainde de grasime si garnituri colorate si deserturi moi cu ciocolata.

**Unde actuala mancare pentru caini este exclusiv uscata si pare sa inglobeze toate minunile lumii, de la vanat pana la peste si vitamine si oase si alte trufandale pentru cainii care stiu ce vor si sunt caini de succes.

oda unui elev necunoscut

noiembrie 18th, 2009

erou

Exista un om, mic de ani dar mare la inima, care imi face mie viata mai frumoasa si mai usoara. Si mie si lamaiei aici, internetic, de fata.

Am aflat ca il cheama adrian. El stie cum ma cheama, stie ca sunt cireasa. Pentru ca, atunci cand a venit sa ne cunoastem si eu munceam nevoie mare, el mi-a adus un cadou mic. Ceva cu cirese.

Nici macar nu cred ca i-am multumit atunci. Cine stie ce amareli aveam in cuget si-n simtire. Nelegate de el dar oricum. Suficient de mari incat sa fie legate de oricine imi aparea in fata ochilor.

Multumesc, adrian, pentru sucul de cirese. A fost foarte bun.

Omul asta mic a vazut ca lamaie si cu mine ne descurcam greu cu al nostru copil de suflet DaSiPrimeste. Ca nu mai prididim de restul treburilor ce avem. Si prin urmare ne-a scris din senin, fara sa ne stie. Si ne-a propus sa ne ajute el.

Nu-mi dau seama exact daca prin hai sa va ajut, el s-a gandit cum o sa functioneze practic treaba. Si anume ca noi o sa lasam bucuroase mai tot greul pe umerii lui.

Pentru cine nu stie exact despre ce e vorba, dasiprimeste este un copil online facut de mine si lamaie la sfarsitul lunii ianuarie. Un loc unde oamenii care au lucruri pe care nu le mai folosesc le daruiesc altora, fara bani. Un spatiu virtual care musteste de omenie reala.

Ca eu si lamaie avem, cine stie, pacatele noastre, si vrem sa dam comunitatii ceva bun inapoi, se stie. Dar Adrian este elev. Cate rele sa fi facut el incat sa vrea sa ispaseasca? Si totusi zi de zi el face si desface treaba multa pe dasiprimeste.

Pentru ca este asa de implicat. Si pentru ca este asa de tanar si totusi ii pasa. Si pentru ca face totul din pura dragoste de semeni, fara sa aiba absolut niciun beneficiu, in timpuri cand asa de putina lume mai face asta. Vreau sa ii dedic aceasta mica oda.

Prea multe despre el nu stiu. Doar ca in loc sa stea aiurea pe net. Cum e aproape normal sa faca un elev. El sta pe net cu folos. Ajutand oameni sa se puna in contact. Si sa isi faca multe cadouri trebuincioase in vremuri asa grele, de criza.

Adrian, multumesc frumos ca ne ajuti. Sa stii ca apreciam extraordinar de tare tot ce faci. Chiar daca nu prea iti spunem lucrul asta cat de des s-ar cadea.