arestul, un fapt normal

iunie 26th, 2010

Asa mi-a declarat matusa mea cea grasa, acum 2 zile. Cea supranumita si oracolul din titan pentru ca e foarte inteleapta si le zice bine.

Bineinteles, dadeam din buze despre ultima stire din showbizz-ul politic. Diaconescu e la racoare pe aceasta arsita mare. Cum eu nu prea ma pricep la mare lucru cand vine vorba de treburi de-astea, pentru care exista sutu, o ascultam cu nesat.

Si ea zice chestia asta. Arestul e un fapt normal, de-aia s-a inventat. Si brusc asta mi-a declansat o revelatia grandioasa. As putea-o numi revelatia saptamanii, in urma unui top in care s-au luptat aprig, pe viata si pe moarte, inca niste idei cu adevarat importante.

Mi-am dat seama cu prilejul asta ca da, este un adevar absolut. Si ideea asta se poate aplica la toate lucrurile care ni se par curioase sau cu care nu reusim in ruptul capului sa ne obisnuim. Pentru ca exista anumite servicii pentru comunitate despre care preferam sa uitam ca ni se incurca printre picioare.

Brutarii exista pentru ca avem nevoie de paine mai mereu. Miez pentru trup si coaja pentru suflet sau viceversa, dupa caz. Ceainarii exista pentru ca ne place sa bem ceai cel putin 3 patrimi din an, in timp ce soptim ultimele stiri personale. Cizmar exista pentru ca ni se rup cizmele in timpul bataliilor urbane.

Si atunci e normal ca arestul exista pentru cand suntem foarte rai. Sau presupus foarte rai, ca sa fiu corecta.

Ba chiar avem noroc ca nu ne tine cineva sub lupa in fiecare zi i ca nu s-au montat aresturi pe fiecare scara de bloc. Ca altfel am merge toti la arest, de mai multe ori intr-o zi. Putin dimineata, probabil ca macar o ora intre mese si apoi inca o data seara tarziu.

E normal sa existe si spitale pentru ca ne mai imbolnavim si noi. Desi ideea asta ne indispune si de-aia refuzam sa integram informatia in cosul rutinei noastre zilnice.

E pana la urma un lucru obisnuit sa existe si morgi si cimitire pentru ca noi mai si murim. Desi incercam toti sa uitam asta si sa ne scoatem din geografia mintii locatia exacta a stabilimentului final.

Esti tare, matusa asta grasa a mea. O sa ma uit altfel putin la chestii acum.

Deci da, aproape ca e un fapt normal de viata ca Dan Diaconescu sa mearga la arest. A fost rau sau presupus rau. Si ala este locul specializat pentru cand esti asa. Hihi. Ca si cum te-ai duce la ghiseul de bilete ratb cand vrei sa iei tramvaiul, ca ai obosit.

nu stiam ca mai stiu sa rosesc

decembrie 27th, 2008

resampled_tomato

Credeam ca roseata de prin obrajii domnitelor e de multa vreme uitata prin cartile de istorie. Iar roseata mea, ce sa mai vorbim. Ca e plecata cu pluta in Zanzibar.

Ca suntem asa de harjaiti in a ne da totul pe goarna. Si in a exhibitiona fiecare sentiment/amanunt intim/bucata de carne. Incat roseata moare in fasa. Si nu mai are timp sa impanzeasca obrazul de femeie care simte chestii.

Asa ca am vietuit mereu linistita. Ca in orice situatie delicata m-ar pune soarta. Asa napasta nu pot sa patesc. Si ce sa vezi.

Imi place cineva dar nu pot sa-i spun. Si ma rog, ca atatea lucruri pe care nu pot sa le schimb. Imi vad de treaba mea si ma prefac ca totul e ok. Ca nu-mi vine sa-l tarai de par in vizuina. Si sa-i explic ca trebuie sa-i port copiii acum, pe loc.

Oricum, daca nu intelege si singur asta, dintr-o ochire, e cam degeaba. Nu? Asa ca eu stau cu sentimentele la flacara mica, de veche. Si le mai trag un pumn in gura cand le vad ca se umfla prosteste ca si coca de la un cozonac facut in casa.

Si ieri mi s-a intamplat. Ne-am intalnit din intamplare, ca ne stim. Si mi-a zis ceva mai funny-sexy-prietenos, asa. Si am simtit intai caldura.

Adica senzatia nemaisimtita de cand eram mica. Si ziceau cand ajungeau la c in catalog. Cireaso, la tabla. Sau de cand imi cerea cineva prietenia.

Am stiut ca m-am facut ca para focului la fata. Dar mi-a fost imposibil sa o fac sa plece, pe roseara adica. Si am stat asa, cu aburi iesind din sfaraindele bucute. Vadit jenata de mi se intampla, vreun minut.

M-am facut ca trebuie sa beau apa. Ca sa imi ascund mirajul in pahar. Roseara rezista. Apoi am scapat ceva pe jos si m-am pus in 4 labe sa caut. El se uita. Roseata rezista. Apoi mi-am legat sireturile mai bine. Roseata rezista.

Ce rusinica mi-a fost. Dar am fost totusi multumita de ceva. Ca mai pot sa pun pe display, adica pe fata mea. Si dovezi ca sunt cumva normala. Si ca mai stiu sa simt lucruri simple si placute, proprii femeilor de cand e lumea.

Am fost foarte multumita ca stiu sa rosesc. Si mi-a placut si faptul ca am rosit pentru el. Adica motivarea potrivita pentru aparitia rosului intens din obrajii de cireasa.