alimente cu vointa proprie

noiembrie 10th, 2008

6a00d8341c65ff53ef00e553ccd

ma duc la billa. si ma intorc emotionata. cand am in plasa cafea, ulei, lapte sau compot.

pentru ca sunt alimente independente. care duc mereu lupta de gherila. ca sa-mi faca mie viata mai grea.

perversa de cafea

imi incep diminetile cu o batalie. de cele mai multe ori pierduta. desi zau ca ma preocup si ma implic. pentru ca imi plac succesele. chiar si cele casnice.

de fiecare data cand tai motzul pungii de cafea sub vid. pe langa un fasssss. zboara intotdeauna. fara putinta de greseala. cativa bobi mici de cafea. vreo 48. si se imprastie pe blatul alb ca neaua. si intra sub plita de aragaz. si cativa, doar cativa. cei mai buni, zic eu. ajung pe covor.

oricate precautiuni as lua. e absolut la fel. fasssss. si cativa bobi in jurul locului unde a avut loc taierea.

mai e ceva. eu de fiecare data cred ca acum in sfarsit m-am desteptat. si sunt optimista. si cred ca gata, acum stiu cum sa tin foarfeca. si cum sa manuiesc pachetul. ca sa nu mai zboare. ti-ai gasit.

perversiunile legate de cafea nu sunt gata. o data la 2-3 dimineti. o dau in foc. pentru ca pun cafeaua si mai pun pe foc. dar ea refuza sa se umfle imediat. si atunci eu ma intorc putin cu spatele, la tastatura. si ma fura caterinca.

si iar aud. fasssssss. si stiu. ca zatul e de acum intins pe toata plita. incercand sa-l sterg. el se intinde ca o plaga. pe blatul alb ca neaua. apoi intra sub plita. sub plita! deci era pe plita si acum intra suuuub plita!

cuceritorul de ulei

aici istoria e scurta. dar dureroasa. daca ma pune pacatul sa vars un pic de ulei undeva. cat ai zice peste. el impanzeste tot ce are in jur. se ajuta de orice material. husa de la scaun. fata de masa. hartie. plastic. ca sa ajunga peste tot. si sa fie greu sau imposibil de indepartat.

viteza cu care acapareaza tot ce prinde. este rezultatul a mii de exercitii. venite de la mii de gospodine sleampete. care cu mintile duse cine stie unde. au lasat sa le curga pe undeva. candva. niste ulei.

durul de lapte

laptele arata diafan. dar in el se ascunde un razboinic de temut. cu tactici de lupta blande dar ferme. si cu vointa de otel.

se intampla asa. beau lapte dintr-un pahar. si uit ca am baut. adica daca beau apa dintr-un pahar. il las pe unde am baut. si pentru ca laptele arata asa de pur, imaculat si inocent. nu pot sa ma concentrez.

si ramane mereu. oricat as bea de temeinic. un pic pe fund. care nepus imediat sub apa. se pietrifica. si poate ramane asa pe veci. nu mai e chip sa desfaci dara de lapte de pe un pahar. ma obisnuiesc cu ideea ca am pahar cum model dadaist.

lipiciosul de compot

un strop de compot cat un nasture. ajuns pe parchet. e inceputul sfarsitului. daca nu ma prind unde s-a intamplat. o sa-l iau pe papuci si sa-l duc in cele mai indepartate unghere ale casei. facand plici-plici.

nu mai ajunge sa curat papucii. micul strop de compot cu vigoarea unui lac. s-a intins acum. si totul e pierdut. voi face plici-plici. pana spal pe jos.

cand scapr dar ma prind. si incerc sa eradichez flagelul cu o carpa umeda. nu e totusi niciodata de ajuns. voi face plici plici oricum. doar ca un timp mai redus. doar cateva ore dintr-o zi. un caz norocos.

si voi simtiti la fel? mai exista si alte alimente perverse. care mi-au scapat?

vreau afectiune si loc in tramvai

septembrie 4th, 2008

manos_compasion

o luna de vara cu mana zidita in constructie de piatra alba. ca ana lui manole. nu, nu vreau sa fac o paralela cu mitul creatorului chinuit de creatie care razbate din opera.

si chinuit si de nevasta, cred. cu care probabil nu se intelegea prea bine si aveau mizerii casnice. ca altfel nu-mi inchipui ca ar fi mazilit-o.

mai ales ca ea s-a rugat mult sa fie crutata. probabil ca a si promis tot felul de lucruri. atunci, pe ultima suta. ca nu o sa mai fie pisaloaga. ca o sa gateasca mai bine. ca nu o sa mai dea banii pe pantofi si sutiene. bla bla bla.

ma rog. sa revin. azi e ultima zi de ghips.

sigur ca vreau sa-mi scot ghipsul. dar, va dati seama, eu m-am obisnuit asa. a fost a 12-a parte dintr-un an. si am avut si avantaje. au fost si momente frumoase. am inima putin grea. ca la orice despartire.

de cate ori am urcat in tramvai (nu pot sa conduc), am obtinut loc de stat jos. pentru un motiv simplu. stiti ca e un abtibild lipit sub geam, pe locurile alea din fata. pe el sunt 3 situatii stilizate.

un batran garbovit cu baston. aici nu ma calific inca, sunt young and the restless. o femeie gravida/una cu un copil in brate. nici aici nu merge. as vrea eu. si un ciung. ati ghicit. eu.

asa ca lumea, cum ma urc, se uita la mine. se uita la abtibildul cu ciungul. si apoi se scoala plictisita, dar cu simtul datoriei in sange.

eu, desi nu necesit sa stau jos, sunt mereu flatata de gestul asta. si ma cocotz imparateste langa abtibild. uitandu-ma triumfatoare dar totusi cu ochi de caprioara ranita la labuta.

apoi, am observat ca reusesc sa capat extrem de multa afectiune fiind ciunga. aproape mai multa afectiune decat pot duce. si nici nu stiti cat pot eu sa duc. lumea ma mangaie pe cap, imi vorbeste mai frumos, ma saruta cu limba de atata compasiune.

chiar si cand vreau sa ridic un ac cu labuta buna, sunt oprita. sar 3 persoane si cara acul pentru mine. cineva ma spala cu drag pe cap. ce lux. cineva ma piaptana cu grija. adorabil.

si m-am gandit, de fapt nu eu, ca ar fi tare bine sa-mi fac o macheta de mana in gips. pe care sa mi-o montez cat ai clipi. cand am nevoie de portie dubla de afectiune si ajutor. cu frisca deasupra.

nu-i asa rau sa treci prin viata un pic ciunga.