haremul de senzatii

iulie 7th, 2009

joy

Nu stiu cum am trait pana de curand, fara sa vad oportunitatile care ma inconjoara.

Mi-e neclar ca un abur cu ce ma ocupam pana acum ceva vreme. Dar va sigur ca ele, senzatiile, se asmut acum catre mine precum o haita de lupi catre un om lipit de foc, intr-o padure noaptea.

De curand mi s-a deschis un robinet nou. Din care curge fara stavila, cu bulbuci de cataracta, o suma de senzatii cu gust de ciocolata fina cu menta.

Am atins o culme pe care o vede nimeni. Dar care mie mi se pare ca a schimbat definitiv relieful cartierului in care dorm noaptea.

Oare vecinii mei de dedesubt tot mai cred ca locuiesc la etajul 1? Ei nu vad ca tot blocul sta suspendat la aceeasi inaltime maginifica a lui Kilimanjaro? Ce oameni ciudati. Nici macar n-au batut la usa, sa vada cum am facut asta. Sau macar daca sunt ok.

A fost o noapte ca toate noptile de linistita. Singurul vacarm e cel facut de greierii uratei. Care isi frecau ale lor picioruse paroase, dornici sa se imperechereze. Ce, credeti ca numai voi?

Dimineata deja aveam in corp organe noi. Dornice sa inghita fiecare senzatie cu pofta si sa plesneasca apoi multumite din limba. Culmea e ca ma simteam ca un fulg. M-am repezit pe cantar si aveam dreptate: arata mai putin cu 3.4 kg.

Nu mai am acum 5 simturi, ci 18 sau 19. As vrea sa pot spune cu precizie cate. Dar sunt coplesita, dati-mi putin ragaz. Si va rog din inima nu ma salvati. E tare bine aici, unde am ajuns. Planuiesc sa raman o vreme.

Abia in ultima vreme am invatat sa strang cu grija si preocupare constanta, ca un harciog bine crescut, tot ce am bun prin jur. Stiu sa-mi procur ce-mi trebuie ca sa traiesc nu bine, ci perfect.

Si uite-ma. Daca intind o mana-n sus, din gresela, in timp ce explic ceva, impung un nor pufos. Daca ma ridic putin pe varfuri, pot sa gadil soarele de sa se prapadeasca de ras.

Stiu ca un harem de suflete pereche nu este social acceptat. Cum sunt obedienta si vrau sa ma vorbeasca lumea de bine, nici nu nazuiesc. Am un prieten imaginar, I., si deja sunt multumita.

Dar un harem de senzatii de tot felul n-am auzit sa fie impotriva legii. Prin urmare imi permit sa gazduiesc sub piele bucurie cata incape.

Ea vine ori in flacoane mici, care miros frumos dupa ce le scot dopul si ma dau. Fie in bucati mari, ca de branza telemea. Ce stralucesc atunci cand ma incordez si suflu asupra lor putin.

V-ati prins? Imi curge lapte dintr-un ochi si din celalalt miere. Cand se innoada in barbie, lacrimile mele dulci ar putea hrani popoare intregi. Daca s-ar gasi cineva intreprinzator sa le colecteze eficient.

E tarziu. Imi pun ceva pe mine pe zbor spre casa. Haremul de senzatii ma trage de haine.

pandind la cafeaua iluzorie a mafiotului de petrica

iunie 29th, 2009

petrica

La parterul cladirii in care gandesc si-mi traiesc viata, crosetand vise si cuvinte si fapte cateva ore bune in fiecare zi data de la Dumnezeu exceptand weekendurile, tine un magazin Petrica.

Petrica este un domn bogat, care are un motor smecher cu care sunt sigura ca agata gagici ca la balamuc. Sa nu va uitati ca Petrica e mic de statura. Atitudinea face toti banii. Petrica devine acest pitic urias cand stai de vorba cu el.

Cine stie cu ce se ocupa Petrica. El are magazinul de la parter, dar nu cred ca un spatiu din centrul capitalei Romaniei se poate tine cu atatia clienti cati vad eu ca mai calca pe acolo. Insa Petrica are hobby-uri, mi-a spus-o chiar el.

Unul dintre ele este cafeneaua fara firma la strada, deschisa la ore de neinteles, pentru clienti selectati de insusi Petrica, dupa principii care imi scapa. Cafeneaua este inclusa in magazin si in ea nu bea cafea nimeni niciodata. Eu nu stiu cum am reusit de m-am calificat, ce bine.

Cand motorul este parcat in fata si apar cateva Audi in spate, stiu ca Petrica e la aparat. Tolanit adica pe pernele tip lounge ale localului, care este chiar dragut. Petrica are gust, asta se vede de la o posta.

Cireasa e prea bine constienta ca daca Petrica ar fi putin mai tinerel, ar scapa vreo doua oftaturi in directia lui. Petrica emana putere de la o posta, si poarta camasi albe, jeansi, conversi si chelie. Este de constitutie astenica, un tantar.

Pe langa bani, putere, magazin, cafenea si motor, Petrica mai are si cafea, pe care o da la rastimpuri ciresei, contra uimitoarei sume de 5 lei. Cafea buna, expresso lung, agrementat cu lapte din belsug.

Petrica a invatat inca de la prima cafea ca cireasa foloseste zahar maro si mai mult lapte decat incape intr-o gaoace din aia mica. Prin urmare, cand ii intinde ceasca neagra pe dinafara ca cerul gurii lui (Petrica), ii da si intreaga cutie cu lapte. Sa-si adauge distinsa cireasa cat ii trebuie. Mare boier, mare caracter Petrica.

Petrica ii explica ciresei in timp ce da de manivela aparatului de cafea ca locul asta este folosit indeosebi pentru petreceri in cerc restrans. Si ca de-aia ii face el, Petrica, cafeaua ciresei.

Barmanul vine abia pe inserat, cand pare ca acolo se intampla tot felul de lucruri de divertisment. Petrica e destul de stresat sa nu fie considerat un facator de cafele, dar poate sa stea fara grija. Cireasa s-a prins ca el e un mafiot, si nu un chelner.

Cireasa bea zilnic destula cafea, pe care o aduce intr-o sticluta cu dumneaei la serviciu. Dar cand aceasta se termina, singura speranta e Petrica. Care vine rar la pravalie, dar macar vine cateodata.

Prin urmare, cireasa racaie la usa lui Petrica in fiecare zi in care croseteaza cuvinte si vise. Face asta cu speranta ca el a terminat cu lucrarile gangsteristice si a venit in sfarsit sa-si dea drumul la hobby si ei la cafea.

De multe ori, usa e incuiata si cireasa ramane cu buza umflata. Unde esti Petrica. Alteori, Petrica e in incinta, dar cireasa se apropie tiptil si il aude cum discuta afaceri presante pe terasa, tolanit pe perne, cu ton lejer de bogatas.

Atunci ea se departeaza in graba, inchizand usa fara zgomot, ca sa nu-l distraga pe Petrica de la discurs. Si revine ea mai tarziu, cand banuie ca business-ul va fi luat sfarsit si Petrica a mai inchis o afacere de succes. Bravo, Petrica.

Cireasa intelege ca Petrica e ocupat si ca e bogat si ca face cafea doar intamplator si cand are chef. Dar nu are alta solutie decat sa incerce necontenit, pana la loc comanda. Pentru ca visele si cuvintele nu se pot croseta fara aroma cafelei proaspete.

A, inca ceva. Incercand sa se inteleaga pe sine, cireasa a facut un test si a descoperit ca putea sa fie Petrica cat ar fi vrut el de tanar, caci cireasa nu i s-ar fi potrivit defel. Pentru ca ea, saracuta, nu are stofa de nevasta de mafiot.

Voi, alte fructe, aveti? Daca da, ar trebui sa-l cunoasteti pe Petrica. Face o cafea…

Cat la suta esti sotie de mafiot?
Lasa-te de meserie, iti cauzeaza.

Traiul langa un mafiot pare un lucru seducator. Stim ca daca ai reusi sa induri toate rigorile acestui job description ai fi scutita de grija zilei de maine. Dar pe de alta parte, nu are rost sa te minti, draga mea. Nu esti facuta sa fii sotie de mafiot. Tu esti un spirit rebel iar rabdarea nu este punctul tau forte. Degeaba incerci, o sa mori cu el de gat. Iesi din cosa nostra si gaseste-ti un specialist in IT sau un inspector de personal intr-o corporatie mare. El va aduce un venit mic dar fix si n-o sa te dezamageasca niciodata. Singurele lui evenimente obligatorii sunt pranzurile de duminica, luate cu tine si cu mama lui.

doi nepoti sunt mai buni decat unul singur

martie 17th, 2009

nepoti

Am doi nepoti nou-nouti, de culoare roz. Sunt identici, poarta ochi albastri si nasuri minuscule ca niste butoane pe care iti vine sa tot apesi. Au in gat foame de titani.

Mai am pe langa astia doi de care zic acum inca 6 nepoti. Dar bag seama ca fapturile astea proaspete. Care ridica numarul nepotilor mei la 8. Ma impresioneaza mai tare decat m-am asteptat.

Varul meu, pe care l-am gasit astazi tinand la sanul lui cupa B pe unul dintre baieti. Zice ca abia acum intelege ce vrea sa zica zicala aia. Ce puii mei. Il inteleg perfect.

Cand ai gemeni, una dintre probleme este ca pe bune ca nu stii. Care-i unul si care-i altul. Parintii sustin fata de mine si alte rubedenii. Ca sigur ca au inceput sa-i cunoasca. Si ca nu e nicio problema.

Dar am vazut groaza din ochii varului meu. La ideea cu care a venit careva din familie. Ca am putea face o gluma proasta. Si le-am schimba costumasele intre ei.

Unul are o zgarietura pe fata. Celalalt nu. Se pare ca parintii stiu exact numele celui cu zgarietura, fara sa ezite. Si asa se prind ca e el.

Pentru ca imi place sa ma implic si pentru ca imi pasa. Le-am propus ca imediat ce pare ca ii trece celui insemnat zgarietura. Sa il zgarie putin din nou, in acelasi loc. Ca sa poate sa il bungheasca repede. Nu stiu daca de complezenta. Sau pentru ca au vrut sa inchida discutia. Au zis ca e superidee.

Nepotii mei in varsta de 3 saptamani. Au fiecare unghiile lungi doar la cate o mana. Si scurte la alta. Asta pentru ca parintii cu cearcane. Atat au apucat sa faca atunci cand au ajuns la capitolul cosmetizare gemeni. Apoi s-au luat cu altele.

P si M sunt ca doi pui de pasari mici. Sunt cuminti si cand rad la mine. Desi e destul de aleatoriu. Nu stii niciodata daca chiar au vrut asta. Mi se pare ca port soarele pe post de palarie.

Am doi nepoti cu puf in cap si puta. Care adorm ascultand radio. Si care prind cu degetele lor cu unghii roz bonbon cat o gamalie. Mana ce ii hraneste. Si se tin vitejeste de ea.

Am doi nepoti cum nu s-a mai pomenit. Si ce puii mei. Imi vine sa zic un adevar absolut. Doi nepoti sunt mult mai buni decat unul singur.

ce-are designul cu iaurtul

martie 14th, 2009

dusul

Dintre multele obiecte functionale din viata omului, designerii au ales scaunul. Pentru a-si exprima trairile artistice despre viata.

Cand sunt veseli, designerii fac un scaun exuberant. Cand sunt tristi, fac alt scaun, mai dark. Cand au sentimente amestecate, fac un scaun cu care nici ei nu mai stiu ce au vrut sa zica.

Exista scaune care au lasat generatii intregi de studenti cu gura cascata pana la prasele. OMG. OMG! Cred totusi ca cei prinsi sub extaz. Nu patesc asta din cauza ca se uita. La cele mai comode scaune de pe fatada pamantului. Pentru ca pe scaunele de design se poate sta.

Dar te simti mai mereu ciudat. Cam ca atunci cand cineva te indeamna insistent. Sa mananci un minunat iepuras realizat din martipan cu atata maiestrie. Asa bine facut incat parca uite, tocmai da din boticul sumetit a primejdie, cu mustetile-i zburlite. Si vrea sa fuga peste camp, laolalta cu alti iepurasi vii.

Dar cum exista si scaunele normale si placute, nu fac mutre. Cine vrea sa traiasca on the edge in propria lui sufragerie. E treaba lui. Jos palaria pentru tenacitate si dragostea pe care o au unii pentru arta. Atat de mare incat sa-si rateze mare parte din sezuturile dintr-o viata.

Dar ce vina am eu. O biata cireasa consumatoare de lactate. Si nevoita sa aiba cantitatea necesara de calciu in oscioarele-i delicate. Sa fiu taraita in razboiul pervers pentru design. Al producatorilor din aceasta breasla aparent pasnica.

Care de fapt se lupta intre ei zi si noapte. Incercand sa vina cu cele mai absurde modalitati. De a crea membrana aia dintre dop si produs. Membrana care te priveaza pe tine om. Si pe mine cireasa. De a ajunge la lichidul dorit.

Dau grosolanul dop deoparte. Si privelistea e de-o fragilitate sora cu nebunia. Un mustiuc mic, cat o puta de furnica. De care trebuie sa apuc vitejeste. Si urmarind explicatiile savante din imaginea alaturata. Sa invart circular.

Cand raman cu mustiucul in mana. Fara sa fi reusit sa ajung la esenta. Ma incearca o senzatie de gol interior. Ca atunci cand, desi alerg, pierd tramvaiul 5. Care vine cel mai rar dintre toate tramvaiele civilizatiei contemporane.

Altele imi propun sa imi var degetul aratator. Sub o breteluta subtiiiiire din plastic. Si sa apas cumva intr-o parte. Dar sa si trag din alta simultan. Am extrem de putin timp sa aplic miscarea corecta. Si stiu ca nu exista o a doua sansa. Orice fac gresit, breteluta se smulge.

Un capat ramane fixat, altul spanzura in aer. Dar odata ajunsa in punctul asta, pot sa uit. Nu se mai poate face nimic. Si raman prostita. Uitandu-ma in gol. Cu foamea respectiv setea dand petrecere in maruntaie.

Trebuie atunci sa iau un cutit si sa lovesc ca o bezmetica. Ca in celebra scena a lui Hitchcock, de crima la dus. Sa ma umplu in felul asta de iaurt si de spume. Asta cand am arma trebuincioasa. Dar ce fac cand sunt in tren? Ca eu sunt des in tren.

O mentiune speciala as mai vrea sa fac sucului de mere. Acolo e alta competitie. Intre alti mari actori, cu alte mari mize. Am vreo doua optiuni.

Ori sa indes cu degetul meu mare protectia de plastic inauntrul sticlei de carton. Mereu rezulta un deget mare plin de suc. Si il si raschetez pe deget de marginea dura. O senzatie tare neplacuta.

Sau pot sa asez sucul pe blatul de la bucatarie. Sa trag de langa el obiectele din jur. Sa am grija sa nu fie prea pe buza, ca atunci e in pericol covorul. Si abia apoi trag de un carligut. Care nu se lasa luat de acolo decat cu improscarea unui splash sanatos de lichid.

De ce, de ce trebuie sa facem asa? De ce ne mananca pe noi ambitia asta. Suntem pana la urma doar niste producatori de suc. Care avem drept unica treaba. Sa alegem cu grija cele mai proaspete si destepte portocale. La care nu adaugam absolut nimic chimic. Dar le facem sa sada extrem de natural in cutie. Ca si cum acolo au crescut.

De ce, de ce noi, niste producatori de lapte. Care trebuie doar sa avem ca scop in viata. Tripla pasteurizare si partiala sau totala degresare in procente fixe a laptelui.

De sa facem design pe nervii ciresei si pe hainele ei si pe covorul ei si pe viata ei. De ce nu punem o tipla simpla la gura recipientului. De ce nu lasam designul pentru scaune? De ce.

alimente cu vointa proprie

noiembrie 10th, 2008

6a00d8341c65ff53ef00e553ccd

ma duc la billa. si ma intorc emotionata. cand am in plasa cafea, ulei, lapte sau compot.

pentru ca sunt alimente independente. care duc mereu lupta de gherila. ca sa-mi faca mie viata mai grea.

perversa de cafea

imi incep diminetile cu o batalie. de cele mai multe ori pierduta. desi zau ca ma preocup si ma implic. pentru ca imi plac succesele. chiar si cele casnice.

de fiecare data cand tai motzul pungii de cafea sub vid. pe langa un fasssss. zboara intotdeauna. fara putinta de greseala. cativa bobi mici de cafea. vreo 48. si se imprastie pe blatul alb ca neaua. si intra sub plita de aragaz. si cativa, doar cativa. cei mai buni, zic eu. ajung pe covor.

oricate precautiuni as lua. e absolut la fel. fasssss. si cativa bobi in jurul locului unde a avut loc taierea.

mai e ceva. eu de fiecare data cred ca acum in sfarsit m-am desteptat. si sunt optimista. si cred ca gata, acum stiu cum sa tin foarfeca. si cum sa manuiesc pachetul. ca sa nu mai zboare. ti-ai gasit.

perversiunile legate de cafea nu sunt gata. o data la 2-3 dimineti. o dau in foc. pentru ca pun cafeaua si mai pun pe foc. dar ea refuza sa se umfle imediat. si atunci eu ma intorc putin cu spatele, la tastatura. si ma fura caterinca.

si iar aud. fasssssss. si stiu. ca zatul e de acum intins pe toata plita. incercand sa-l sterg. el se intinde ca o plaga. pe blatul alb ca neaua. apoi intra sub plita. sub plita! deci era pe plita si acum intra suuuub plita!

cuceritorul de ulei

aici istoria e scurta. dar dureroasa. daca ma pune pacatul sa vars un pic de ulei undeva. cat ai zice peste. el impanzeste tot ce are in jur. se ajuta de orice material. husa de la scaun. fata de masa. hartie. plastic. ca sa ajunga peste tot. si sa fie greu sau imposibil de indepartat.

viteza cu care acapareaza tot ce prinde. este rezultatul a mii de exercitii. venite de la mii de gospodine sleampete. care cu mintile duse cine stie unde. au lasat sa le curga pe undeva. candva. niste ulei.

durul de lapte

laptele arata diafan. dar in el se ascunde un razboinic de temut. cu tactici de lupta blande dar ferme. si cu vointa de otel.

se intampla asa. beau lapte dintr-un pahar. si uit ca am baut. adica daca beau apa dintr-un pahar. il las pe unde am baut. si pentru ca laptele arata asa de pur, imaculat si inocent. nu pot sa ma concentrez.

si ramane mereu. oricat as bea de temeinic. un pic pe fund. care nepus imediat sub apa. se pietrifica. si poate ramane asa pe veci. nu mai e chip sa desfaci dara de lapte de pe un pahar. ma obisnuiesc cu ideea ca am pahar cum model dadaist.

lipiciosul de compot

un strop de compot cat un nasture. ajuns pe parchet. e inceputul sfarsitului. daca nu ma prind unde s-a intamplat. o sa-l iau pe papuci si sa-l duc in cele mai indepartate unghere ale casei. facand plici-plici.

nu mai ajunge sa curat papucii. micul strop de compot cu vigoarea unui lac. s-a intins acum. si totul e pierdut. voi face plici-plici. pana spal pe jos.

cand scapr dar ma prind. si incerc sa eradichez flagelul cu o carpa umeda. nu e totusi niciodata de ajuns. voi face plici plici oricum. doar ca un timp mai redus. doar cateva ore dintr-o zi. un caz norocos.

si voi simtiti la fel? mai exista si alte alimente perverse. care mi-au scapat?