Cine stie ce spun, sa aiba satisfactia ca cineva intelege profund si empatizeaza. Cine nu, sa ia aminte. E probabil interesant sa stii cum se scriu materialele, cand scrisul este ceva zilnic, parte integranta din fiecare platouas.

Scrisul este exact ca mulsul. In sensul ca in fiecare zi trebuie hranit cate cineva, asta e sigur. Cand am noroc, ma mulg doar pentru cineva anume si merge repede. Dar uneori trebuie sa ma mulg suficient pentru 3-4 entitati diferite.

Cand lucrurile stau asa, adica trebuie sa ma mulg mult si eficient, sunt emotionata dinainte sa ma trezesc. Fac incantatii de cu noaptea in cap sa am lapte suficient. Imi pipai sanii/imaginatia, sa vad de unde pot scoate cel mai mult si cu ce urmari sau foloase.

De multe ori mulsul merge din inertie si beneficiarii nu mor de foame. Doar am sanii mari si imaginatia forte. Dar mulsul nu merge chiar mereu bine merci. Uneori ma mulg intai calm, cu speranta, si totusi ioc lapte/cuvinte potrivite. Atunci incepe cireasa sa se mulga salbatic, fara mila, haiduceste.

Orice picatura/idee este binevenita si nu se pierde nimic. In scris, tot ce ai muls, bun sau rau, trebuie sa ajunga undeva. Cuvintele nu pot fi aruncate la birou. Cine scrie stie ca nu se face cum vezi in filmele cu pictori excentrici, care strica, avand multe spume la gura, panze la care au lucrat luni de zile.

Omul care scrie zilnic tremura pentru fiecare cuvant al lui. Il ia la san, il leagana, il imblanzeste. Chiar si cuvintele proaste sunt puse undeva, la dospit. Apoi mergi din nou la ele, le mangai pe cap si le rogi sa sune bine. Ba nu, le implori.

Cam asa face si o mama care se mulge pentru al ei prunc, din cate am priceput. Pune in laptele ala tot ce are mai bun si nu da uitarii/pierzaniei nicio picatura.

Buna dimineata.

De Craciun fiecare vietate se comporta cum o duce mintea.

Cutitele mele, in loc sa taie branza barza varza viezure si ce le mai dau eu de facut s-au vorbit sa-mi faca taman mie farse. Dintre toate cutitele ce le posed, doua au fost cele care au complotat si au si avut curaj sa duca la bun sfarsit cruciada lor necrestineasca impotriva unei femei minione dar si divortate, pe deasupra.

Intai mi-a dat lovitura fatala cutitul meu preferat. Unul mediu si negru care respira greu dar taie tot ce prinde, cu precizie dementa. Suntem in love de ani de zile. Credeam eu, biata cireasa-gaina fara minte, ca nici el nu poate fara mine.

Asa simt eu mai ales dimineata, cand vreau sa feliez bunatati. Il vreau, ma duc si il apuc si imi fac mendrele cu el dupa pofta inimii. Nici pas n-a zis. Nici pas n-a zis pana acum. A disparut in cursul operatiunii de instalare a bradului in livada.

Cand sa fac o salata de varza, ioc cutit. Asa ca am luat un inlocuitor al lui, cutitul mic si maron. Al doilea in clasament, este probabil cel mai talentat cutit mic si maro din regiune. Dar pentru ca el e prea mic si eu prea incapatanata, am pornit cu el in mana prin casa sa il caut pe cel dintai. Tot scotocind dupa cel mediu si negru, l-am pierdut pe cel mic si maro.

M-am intors consternata la salata mea si zau daca am mai avut cu ce s-o tai. Adica ma rog, am luat eu cutitul cu numarul trei pe tricou. Unul mare si talamb, cu o lama absurd de lata. Nu taie mare lucru, nu iese in fata, nu se remarca prin nimic. Doar vara, cand avem pepene rosu la frigi, mai iese si el la joaca.

Dupa ce l-am implantat eu in varza, mi s-a urat repede cu el. L-am lasat deoparte la loc ferit si am inceput sa caut acum macar pe ala mic si maro, care e mai cuminte. M-am invartit de zabauca prin casa pana cand foamea m-a imboldit sa ma intorc cu a mea coada intre picioare la cel mare si talamb.

Am mancat o salata de varza facuta ferfenita. Fiecare fir de varza era creativ, stramb, avangardist, neascultator. Cutitul mic si maro a aparut abia seara, obosit mort de atata umblet. Si-a cerut scuze si s-a pus singur in sertar. Cutitul meu preferat nu a aparat nici pana in ziua de azi. Il astept dintr-o clipa in alta sa mieune pe acoperis, dupa ce s-o satura de golanit. I-am pregatit si o ulcica plina cu lapte. Doar-doar.

Fac ce fac si iar ajung sa vorbesc sa vorbesc despre lapte. La o cercetare sumara am descoperit ca este una dintre cele mai des folosite etichete in livada mea. Imi place laptele nemaipomenit. Dar nu-i stiam dalbele-i taine.

Am ajuns in vizita de lucru la fabrica de lapte. Sunt la Albalact in White Julia. Aici m-am dumirit cum sa il aleg. Si am inteles ca asta merita expus mai departe, turistilor ce viziteaza aceste site. Acest post este o lectie despre lapte si cum se cumpara el.

Uite-ma imbracata in cosmonaut priceput. Purtand inclusiv o tichie simpatica precum cele pe care le folosesti cand vrei sa te dusezi si sa nu-ti uzi parul.

Cica e bine sa ma relaxez putin si sa nu mai alerg dupa lapte de tara. Este in regula sa alerg dupa oua de tara, dupa gaini crescute in libertate absoluta si rosii de gradina cu a lor carne zemoasa. Dar nu dupa lapte de tara, cu orice pret.

Laptele e un lichid viu. Iar manevrarea lui gresita, de la sanul primitor al vacii cu ochi mari si umezi pana la mine in frigider, poate sa il faca si mai viu. In defavoarea mea, bineinteles.

Daca ma gandesc bine trebuia sa-mi inchipui. Vacutele mananca iarba de pe orisiunde gasesc. Asta inseamna si marginea soselelor si de prin santuri si alte vagauni. Si nu exista niciun mod prin care sa aflu eu care vacuta a pascut corect si care a inghitit plumb.

Nici cu mulsul nu mi-e rusine. Sanii vacii nu sunt mereu curati, caci ea merge prin hatisusi si alte balarii prafuite. Sanii vacii care da lapte pentru fabrica sunt spalati cu apa calduta si masati cu alcool. (Cred ca asta se intampla putin si pentru placerea ei). Daca e murdar, laptele e refuzat pe loc si trimis inapoi.

Pana acum am avut retinerile mele legate de laptele cu termen lung de valabilitate. Cel pe care poti sa il pui si pe raft in biblioteca, si tot ok ramane. Am recunoscut fata de specialist ca imi vine sa-l aleg mereu pe cel care se strica repede.

Dar cica laptele UHT, caci el are termen mare de valabilitate, nu e mai rau decat laptele proaspat. E procesat la temperaturi mai mari dar pentru mai scurt timp. Apoi e ambalat ok, in Tetra Pak, in conditii de securitate extrema.

Am vazut cu ochii mei vigilenti, am inteles cu mintea mea asemenea. Asta il face pe laptele procesat sa reziste atata. Cum il deschizi, incepe sa se comporte ca orice alt lapte. Caci asta si e.

Mi-a placut vizita de lucru mult. Am gasit un loc curat, tehnologizat la maximum si cu diriguitori tare simpatici. Are cea mai moderna tehnologie din Ro si acolo se fac Zuzu, Fulga si Raraul. Si acum sa beau un pahar cu lapte rece. De la ei.

Buna dimineata, cireaso, unde ai fost sa cureti tara?

Pai, sa vezi, am avut 2 mormane alocate la Lehliu Gara. Asa ca ne-am pus dis de dimineata in masina si ne-am prefacut ca mergem la mare. La un moment dat am cotit-o din autostrada si am mers, am mers, cale de o ciocolata gigantica pe care am rontait-o profesionist si o butelcuta plina ochi cu niste cafea. Dar odata ajunsa acolo, am descoperit ca mormanele noastre disparusera. Asa ca, dupa ceva investigatii, ne-am intors indarat.

Si deci excursia la Lehliu Gara a fost degeaba, cireaso?

Nici vorba. Am cunoscut-o acolo pe directoarea liceului Alexandru Odobescu, o doamna incredibil de misto. Imbracata ca o nondirectoare, cu tot felul de proiecte ecologice la activ si energica. De fapt, mi-am dorit sa ma fac cu ea sora de cruce si sa fie ea ruda mea din Lehliu. Daca nu se precipitau dentista si poneiul, dornici sa curete deseuri imediat, ar fi fost a patra mea matusa.

Asta odata. Apoi am cunoscut pe viceprimarul din Lehliu, un om dintr-o bucata si bine dispus si el. Sa stiti ca nu e asa rau la Lehliu. E curat si oamenii sunt draguti.Au si lacuri mici cu peisaje frumoase, cu pasari. Si fac mereu proiecte de reciclare, la care participa cu 150% entuziasm.

Si a mai fost ceva. Negasind mormanul, stateam noi asa, cu urechile pleostite, 4 femei, pe raza comunei Visinii. Si trece un camion numit speranta. Si din el sar, ca-n filme, saci de gunoi. Care se desfac si se imprastie pe drum. Directorii de camion se dau jos si, ce sa vezi. Era chiar primarul din Visinii cu ceata lui, spaima gunoiului. Ne-am infratit. Mi-e greu sa explic. Ar fi iesit un documentar pe cinste.

Si apoi ce-ai facut, cireaso?

Am mai pus benzina, am ascultat niste muzica rock, si ne-am intors la margine de Bucuresti. Am mers in padurea Baneasa, sa stangem si noi macar ceva. Am intalnit pe centura enorm de multi oameni iesiti cu furcile si coasele spiritului civic. Si foarte multi saci doldora de gunoaiele tiristilor si meltenilor care trec pe acolo si se comporta precum haiducii.

Si, la Baneasa ce-ati intreprins?

Am gasit acolo, langa casa alba, foarte multi oameni obositi, care stransesera prea multe gunoaie si nu prea mai puteau. Ne-am apucat cu inima curata sa adunam chestii. Dar pe masura ce inaintam si gaseam chestii greu de povestit, sufeream. Simteai ca manusile nu sunt de ajuns. Ca ai gunoaie si bale si scursuri pe sub piele si in suflet. Dar sa nu intru in detalii.

Ba sa intri, cireaso? Ce era aruncat acolo?

Bine. Voi ati vrut-o. Am gasit pampersi plini, mancare putrezita, prezervative, sticle, slapi, cutii cu otrava pentru sobolani, tampoane, haine. Dar totusi cel mai scarbos a fost un cuib al unui homeless. Am gasit acolo cam tot ce-i trebuie unui om intr-o gospodarie. Toate ude de ploaie si putrezile si inzilizite. Ni s-a intors stomacul pe dos. Am strans dar am urlat de scarba. Am urlat, pur si simplu, ca lupii din padurea Baneasa.

Iti pare rau ca te-ai dus, cireaso?

Nu, imi pare bine. Si cred ca ne mai trebuie inca cel putin 3 weekenduri de Let’s Do It, Romania! Un pic mai bine organizate si comunicate. Poate ni se alatura si grasii de la gratare, curvele de pe centura si alte categorii de oameni milosi. M-as duce din nou si din nou. Chiar daca am plecat cu o impresie romantica la inceput si m-am inselat. Credeam ca o sa strang pahare curate de plastic si 2 cioburi. Si de fapt am ajuns sa strang vieti de oameni.

Esti mandra de tine cireaso?

Da, ma simt tare bine. O sa-mi mai ia putin sa uit senzatia pe care am avut-o cand am atins, chiar si cu manusi, diverse chestii. Dar cred ca am facut bine si as mai face, inca o data. Dar vedeti ca nu pot weekendul viitor. Ca intai ma duc sa vizitez o fabrica de lapte. Si apoi poate culegem o vie in judetul Mehedinti.

Ca eu pledez cu inima deschisa si mana larga pentru masturbare, asta o stie deja chiar si cineva din mediul rural. Care nu are net acasa si sta cu parintii.

O sustin pe batrana dar complet nezaharisita doamna M cu toate panzele sus. Ea are metodele ei experimentate, nu ma bag. Cum necum reuseste mereu sa mi-l aduca negresit de guler pe tanarul, superficialul si zurgabiul domn O.

Salut joaca cu mine insami. Mai ales pentru placerea momentelor chinuitor de intense pe care le petrec in compania mea. O insotire care imi face mare bucurie. Cand ma plac asa cum ma plac, ma bucur oricand de nitica asemenea intimitate.

Doar eu si cu mine si cu pamantul oprit in loc. Departe de tumultul vietii cotidiene. Ce imi pot dori mai mult? E, ar mai fi cate ceva. Dar ce ma fascineaza este ca doamna M are si rol de somnifer.

Cand gandurile cu neghina refuza sa zboare ca fluturi negri din capul de cireasa. Si orice altceva paleste in fata unei insomnii ce matura totul in calea sa. Doamna M este unul dintre inamicii de temut ai ochilor mei larg deschisi.

Sigur, intai incerc si eu ca tot omul necireasa. Beau o canuta cu lapte cald. Si uit mereu sa-mi sterg mustetile cu maneca de la pijama. Ca mi-e prea somn. Le gasesc pe musteti dimineata, tot acolo. Dar in varianta lor cornoasa. Pietrificate.

Mananc ceva bun de tot din frigider. Cand am insomnie, imi ofer mici premii. Branza de capra din soiul cel nobil. Sau rahat turcesc de la prietena Nihal. Si ma uit pe cartea cu privelisti ametitoare din Italia.

Apoi incerc iar sa lipesc genele unele de altele. Pana se incurca si iese un balamuc total. Dar uneori nu razbesc doar cu-atat. Insomnia este o fiara turbata care inghite cirese. Si-apoi ragaie multumita de-asa masa imbielsugata.

Si pana la urma ma inham, ce sa fac. O chem in ajutor pe doamna M. Ea nu are nimic din rafinamentul doamnei T. Dar imi fac treaba cu ea. Stiu de la inceput ca daca e sa fac o treaba cum trebuie si nu de mantuiala, ne apuca dimineata. Oh.

Dupa modelul dau un ban dar stiu ca face. Aici treaba sta tot cam asa. Aloc un timp t dar stiu ca apoi sigur dorm.

Eu credeam ca doar eu procedez asa imoral. Atunci cand mos ene nu ma strange suficient de tare in brate incat sa lesin instant pentru 8 ore. Dar a avut un alt fruct curaj sa-mi impartaseasca din aceleasi activitati de budoar. Si m-am inveselit.

Mi-am dat seama ca pot scoate fara efort si imediat o carte. Cum sa scapi de insomnie in 3-4 pasi simpli si porcosi. Lapte cald, branza de capra plus rahat turcesc. Si 1-2 masturbari. Cate trebuie, dupa cat e de acut cazul.

Dar voi sa cumparati cartea, da? Chiar daca ati aflat astazi cum se face sa cazi pana la urma istovit in somn adanc. Ca sa ma sustineti pe mine asa. Sa mai pot inventa, fara stres financiar, si alte chestii interesante.