in direct din dormitorul groazei

octombrie 7th, 2010

Ale vietii valuri m-au adus deunazi in dormitorul meu conjugal. Un spatiu intr-o zona semicentrala din metropola, unde cireasa a consumat multe lacrimi dar nu neaparat de iubire.

Am urcat cu pasi sovaielnici scara nesigura catre dormitorul in care am petrecut 4 ani mari si lati din casnicia mea cu noduri si tuse si jughiuri. Am intredeschis usa cu grija si acolo era (trad. engl.: there it was). Sifonierul in care mi-am tinut lenjeria de culoare gri si pulovarasele de femeie maritata. Hainute nenumarate dar fara sare sau macar putin piper. Hainutele, ca-n viata.

Uite fereastra pe care o deschideam neincetat cu speranta albastra ca o sa vad prin ea ceva ce o sa ma izbaveasca. Uite fereastra pe care o inchideam la loc in timp ce imi tineam colturile gurii in jos, pentru ca nu gasisem nimic. Podeaua scartaie ca si atunci. Culoarea peretilor este aceeasi. Galben lamaie adormit cu nitel alb. Cireasa a ales-o, cireasa s-a bucurat de ea o vreme.

Dar astea sunt detalii lipsite de urgenta. Uite patul. Uite patul. Uite patul in care am dormit somn greu, de melasa. Somn prea linistit atatea nopti frumoase date de la Dumnezeu. Uite patul in care plangeam duminica de groaza ca trece totul pe langa mine ca si cum nici n-ar exista. Uite patul in care inginerul fara inima se odihnea in pace. E ciudat pentru cireasa sa se holbeze la un trecut asa de bine pastrat.

Dormitorul groazei e ca o camera de muzeu al ororilor matrimoniale. Mobila aceeasi, culoarea peretilor aceeasi. Si baia unde se mai consumau fapte sporadice de dragoste casnica e aceeasi. N-a uitat cireasa nimic. Ea trebuie sa ramana lucida despre ce a fost ca sa poata cladi ceva diferit in livada. Asa cum istoria roaga oamenii preocupati de consumism sa nu uite comunismul, ca sa nu cada iarasi intr-insul, cu nebagare de seama.

Dormitorul groazei este acum o camera de oaspeti. Nu doare nimeni somn regulat in el. El nu mai adaposteste mirari existentiale ale femeii minione si sforaieli cosmice de barbat cu gabarit spre marit. Am clipit repede peste privelistea asta asa de statuta in timp si am iesit tiptil. Sa nu trezim carecumva ielele care guvernau viata acestui lacas. Sa le lasam acolo, sa nu le dam noua adresa.

A relatat cireasa din dormitorul groazei. O mansarda intre doua varsta dintr-o zona semicentrala a metropolei. Unde cireasa si-a consumat ani buni in van. Dar pentru care i-au fost oferiti in schimb, drept compensatie, alti ani. Si mai multi si mai minunati.

da si primeste, frateste si prieteneste

ianuarie 30th, 2009

ofera

De astazi inainte sunt o cireasa care uneori are gust de lamaie.

Asta pentru ca noi, doua fructe puternice. Cireasa de fata si lamaia partenera, iubim oamenii si iubim planeta. Si cum oamenii si planeta ne iubesc inapoi (trad. engl.), iacata ce am pus la cale.

Un blog, pe numele lui de familie dasiprimeste. Un loc unde voi si altii, pe care ii cunoasteti sau nu. Puneti o poza si o minidescriere a unui obiect pe care il posedati dar nu il folositi.

Desi el e in stare ok si poate fi folosit de catre altcineva, cu succes, in continuare. Sau in unele cazuri e chiar nou-nout, dar nu intra in sfera de interes a posesorului actual. Ati crezut ca il doriti, dar v-ati inselat.

Un loc unde voi, dar si altii. Pe care cu ocazia asta puteti sa-i si cunoasteti, va uitati. Si daca vedeti ceva de care aveti nevoie, spuneti acolo, in comment. Si obiectul devine al vostru. Fara bani, normal. Si pe modelul primul venit, primul servit.

Scopul din spatele proiectului sunt de fapt mai multe scopuri care este.

Sa ne facem ordine in vietile noastre. Si sa tinem langa noi doar ceea ce folosim. Asa e sanatos.

Sa facem fericiti alti oameni care au nevoie de un obiect de-al nostru. Ce bucurie sa poti face asta, cu efort minim.

Sa facem noi rost de un obiect pe care ni-l doream, fara sa platim un shfantz. Ador lucrurile moca.

Si ultimul, dar nu cel de pe urma. Sa recirculam lucrurile intre noi, salvand in felul asta putin si planeta. Pentru ca daca reintroducem in circulatie lucrurile deja achizitionate, nu cumparam altele noi similare. Adica diminuam consumul.

Va dati seama. Obiectele astea, si nu sunt putine. Stau acum printr-o gramada de case, nefolosite. Pitite care pe unde. Si isi doresc cu ardoare sa-si gaseasca un stapan care sa le atinga macar din cand in cand. Sau, de ce nu, sa le atinga mereu. Pentru ca pentru asta au fost create.

Intrati pe blog si uitati-va un pic. Eu si lamaie am pus primele produse de dat, din casele noastre. Apoi uitati-va prin casele si vietile voastre. Apoi prin casele si vietile celor apropiati voua.

Verificati si dulapul din bucatarie. Al vostru si al lor. Poate va sare basca de surpriza dand nas in nas cu vreun storcator. Care nu apuca sa stoarca nicio pulpa. Si apoi uitati-va sub pat. Al vostru si al lor. Unde poate este un aparat de alergat pe care nu transpira nimeni niciodata.

Faceti poze obiectelor carora nu le gasiti un rost. Dar despre care banuiti ca pe altii ar putea sa-i tenteze. Si intrati inapoi pe dasiprimeste. Dati-ne mail cu poza. Si fiti buni reprezentanti ai unei comunitati.

Sper ca va place ideea cu magazinul nostru gratis. Daca va place chiar prea tare, luati de la noi de pe blog patratelul cu ideea. Si propovaduiti si voi. Daca nu, nu.

Ai, si in curand abia astept sa ne si intalnim regulat. Noi, oamenii astia cu suflet mare si pufos. Care avem chef si timp si interes pentru alti oameni. Si pentru lume, in general.

Multumesc frumos.