M-am uitat in oglinda oglinjoara. Ochii mei sunt acum doua ecrane in care ruleaza imagini bine alese din Lisabona.
Daca te uiti acum, repede, in ochii ciresei, intelegi bine si tot. Daca o mirosi, pricepi si mai bine. O sa adulmeci mireasma perversa a florilor de portocal umede inca de la ultima ploaie calda. Lisabona incepe mici dealuri si o apa mare de tot si o tine tot asa.
Terasele sunt indesate la soare ca sardelele proaspete portugheze presarate prin farfuriile turistilor si localnicilor. Orasul respire lejer soare, vara, chef de viata, apa si cafele si fructe.
Casele sunt pavate cu faiante creative, de nu cred ca gasesti doua la fel. Fiecare casa are modelul ei propriu, unic. La fel ca amprenta de om, felul in care se termina, cica, franjurile cozii de balena si desenele de pe fiecare zebra.
Dup ace am fotografiat vreo 20 de faiante si am si cumparat una, m-am oprit. Din pozat dar nu din studiat cu atentie fiecare model, pe care am incercat sa-l tin minte. Vreau sa nu uiti nici fiecare piateta sau pavaj sau barbat de culoare cacao cu spuma de lapte.
Misto de tot esti, mai, Lisabona. Sunt in avion acum si ma chemi cu sunete sfasietoare de fado, ma imbii cu pasta de sardele si imi fluturi bunatati si soare pe sub nasul meu deja sensibil.
Ma faci sa vreau sa iau avionul doar sa mai beau de 5 ori intr-o zi galois in paharul ala brut, ca un borcan dus nitel la scoala. Am chef de galagia ta din centru. Dar si de linistea si scarile abrupte care mi-au scos sufletul din piept in Alfama.
Ce bine insa ca el, sufletul a intrat repede la loc odata cu privelistea aia care apare sus, ca un premiu, in parculetul cu faianta albastra. Unde un domn vesel canta dintr-o chitara trista.
Misto esti Lisabona, misto de tot. Imi vine sa te sarut pe gura.
PS: Multumiri poneiului sturlubatic si Lolei cu fabrica ei de vise care sunt de fapt pe bune, din cate m-am prins eu. Sigur, abia astept sa inteleg asta si mai bine.
