cireasa descarcerata

octombrie 27th, 2011

Am fost si m-am eliberat.

Am amanat asta cat s-a putut fara sa fiu banuita de maladii comportamentale. Folosindu-ma de diverse tertipuri, am reusit sa prelungesc durata tratamentului de la 6 luni la un 1 an. Dar mi-a fost ciudat sa le explic medicilor ca eu mai vreau sa tin in gura aparatul, din motive romantice.

Asa ca tocmai am fost intr-un loc specializat pentru descarcerarea gurii mele. La o privire superficiala, ati zice hurraaay. Bravo cireaso. Caci dupa un an de fiare mestesugit instalate spre a-mi tine gura intr-un cleste, a venit liberarea. Gura mea e libera sa umble sloboda din nou.

Poate ca ar fi fost cazul sa dau o petrecere de inaugurare a gurii in noua formula. In loc de asta insa, trebuie sa recunosc ca a fost jale pe vale in livada. Odata cu fiarele care au parasit gura, a plecat si un somoiog de lacrimi nostalgice. Ei, barbatii sunt de vina. Eu sunt ok.

Sunt superba, e drept. Dar oh, acel jenesecua pe care-l avea intreaga mea faptura datorita fiarelor care imi brazdau gura s-a dus. Ma tem. S-ar putea ca acele cohorte de barbati care au cazut sagetati de farmecul meu sa-si vada de acum inainte de viata lor.

Aparatul mi-a garantat timp de 1 an de zile cu 32%-43% sex appeal, de la caz la caz. N-am mai avut atat de mult succes de pe vremea mainii rupte. Pe atunci barbatii imi faceau ochi dulci pe motiv ca sunt beteaga. Acum naiba stie exact de ce. Cert e ca rar e ceva mai sexy ca un aparat in gura unei femei minione, tunsa scurt si divortata.

Dar ce-a fost a fost. Acum trebuie sa indur viata fara aparat dentar. Sper sa ma descurc, inca pasesc nesigur si la rastimpuri fug plangand in vizuina. E greu sa nu pari vulnerabila.

cireasa si trufandalele

octombrie 19th, 2011

A alergat cireasa toata vara asta ca apucata.

De trei-patru-cinci ori pe saptamana a gonit pe strazi si prin parcuri. Pentru buci ferme a alergat si pentru abdomen cu forma placuta la privit si textura elastica la pipait. Dar si pentru exterminarea demonilor ce se mai cuibaresc la ea in suflet a alergat.

Pentru apusuri de soare cu gust de cicoare prizate pe malul lacului a alergat. Pentru miros de iarba taiata proaspat, pamant reavan, flori incinse de soare si copii frumosi de spionat prin caruturi. Si pentru somn fara vise si inca pentru cateva motive serioase.

A alergat cu atat de mult spor incat nici macar acum nu se poate opri din sprint. A venit toamna catre cireasa si ea nu si nu. Alearga de-i sar capacele. Alearga ca pentru viata ei. Alearga de-i sfaraie calcaiele. O singura problema ar fi.

Barbatii din parc arata prea bine pentru a putea alerga eu in liniste. Incerc sa ma concentrez spre a pune in buna oranduiala un pas dupa celalalt. Hai cireaso ca poti. Trebuie sa poti. Nu ne putem face de ras azi. Dar cum sa imi tin cumpatul cand pe sub nasul meu trec numai trufandale.

Mi se perinda pe sub nas de fiecare data ba snitele din piept de pui, ba felii de tort de ciocolata. Nu, nu cred ca mi se pare. Ba bomboane rafaello, ba crenvursti. Intelegeti ce zic. Barbatii-delicatese sunt numai buni de apucat si fugit cu ei in gura in lumea larga. Ochii vad, gura cere.

Ori eu trebuie sa raman lucida si sa-mi vad de alergatura mea acolo. Greu e sa faci sport in timp ce mananci pe saturate. Cireasa gurmanda din fire n-are lecuire. Si acum sa alerg. Sau sa mananc. Sau amandoua.

cireasa si atacul clonelor

octombrie 14th, 2011

Titlul este menit sa va induca in eroare. Despre ce o sa scriu de fapt este cum am atacat eu, si nu vreo clona, un barbat in public.

Eram la un eveniment monden, unul mare de tot, unul intamplat acum nu prea multa vreme. Si vad eu in multime un barbat cu care mai vorbisem doar o data. Dar asa de tare m-a bucurat data aia, incat acum, vazandu-l cum se fataie prin fata mea ca o tinta vie, am lasat tot si m-am dus ata.

Nemaiputand suporta pofta, tot ce voiam este sa-l salut. Poate sa-l si pup pe obraz, fara limba. Sa dau putin navala peste el, invaluindu-l in parfum si ceva zambete de care am din belsug. Sa ma lipesc cu pieptul meu opulent de pieptul lui numai bun, in speranta unei prietenii trainice, daca va fi sa fie.

Stiam ca are o prietena. Prietena lui imi e cunostinta si mie, ba chiar am baut pasamite si o cafea in tovarasia ei. Pe atunci nu stiam ca are asa un iubit grozav, de pus la orice rana, fie ea si una grava. Daca as fi stiut, nu mai sedeam la masa cu ea nepasatoare. Poate ca o pofteam la un turnir. Eu sunt genul castigator.

Asa. Si-mi stabilesc eu tinta. Si incep sa ma indrept catre ea, increzatoare si cu barbia putin mai ridicata decat ar fi normal. Stai ca-ti arat eu tie cine este cireasa invingatoare. Si imi iau eu avant poate putin cam tare. Urma sa ma mai domolesc cand ajungeam langa el dar aici intervine neprevazutul.

Ma impiedic eu de o cuta de mocheta si nu mai pot pune frana. Si reusesc sa nu cad pe jos gramada la picioarele lui. Dar ma infig in barbatul cu pricina mult mai violent decat s-ar fi cuvenit. Mai ales ca el era inconjurat de foarte multa lume, cu care socializa linistit, nefiind la curent cu intentiile mele marsave.

Cum buzele erau gata pregatite si tuguiate pentru un sarut cast, aproape ca i-am facut o gaura in obraz. M-am napustit peste el cu totul si cu totul. El s-a mirat putin de asemenea invazie dar a fost demn si nici nu s-a aparat prea tare. Ba chiar mi se pare ca am detectat si putina licarire in ochi. Aici intervine insa iar neprevazutul numarul doi.

Langa el se iteste prietena lui, cunoscuta bine si mie. Care se uita cu ochi mari de caprioara cum m-am aruncat inflacarata peste iubitul ei. Vazand eu ce deznodamant nepotrivit si simtind o mare rusine, nu prea am avut timp sa tes o strategie iscusita.

Singura idee care mi-a trecut prin cap a fost sa sar si pe ea cu un entuziasm nu chiar egal dar oricum totusi exagerat rau de tot. Si sa vedeti cum m-am napustit si la ea si am strans-o la piept cu ardoare. Am sperat eu ca in felul asta mai reduc din ravagii.

M-am gandit ca in loc sa strige dupa mine cireasa nemernica, ea o sa povesteasca lumii altceva. Tot rau dar parca mai bine. Cum ca cireasa are felul asta neplacut de a saluta. Adica isi fac vant si sare pe om cu gura pregatita sa se lipeasca de carnea de pe fata bietului om pe care abia de-l cunoaste.

Dar daca a cumparat interesul meu mascat pentru barbatul ei si s-a incalzit la scuza mea palida, asta nu mai stiu. Si sper sa nu aflu pe bune niciodata.

cireasa si regasirea orasului pierdut

septembrie 30th, 2011

Cand am trecut de la troleu la masina am zis ca e un pas inainte. Dar cand am trecut de la masina la bicicleta, am facut doi-trei-patru. Sa zic de ce.

Cand merg cu masina, imi scapa felul in care se schimba anotimpurile. Iar mare parte din sunetele vrajite de fiecare zi raman zidite dupa un geam. In sageata albastra reusesc sa ajunga doar lucrurile care urla la mine. Cele subtile, fine, duioase, se lipesc brutal de geam si nu au forta sa patrunda inauntru, pana la cireasa.

Daca ati sti ce lucruri minunate amusinez eu de pe bici la inceputul asta de toamna. Daca ati sti voi, nebiciclistilor si nebiciclistelor. Razele de soare miros diferit, cand trec prin ele si le port drept palarie, direct pe crestet. Frunzele danseaza portocalii, cu miros amarui, imbatator. Diminetile miros a must si a fum si a putina ceata.

Trecand cat pot de gratios cu bicicleta mea pe strazile cu multe case, imi pica ochii pe tot felul de dragutenii. Vad o doamna scarpinandu-si pisica sub barbie, in timp ce-i sopteste lucruri frumoase. Imi strecor privirile lacome printre zabrele sa vad cum oamenii isi ingrijesc in tihna gradinile.

Cand pedalez, sunt prinsa in tot felul de momente pretioase, de pus la teschereaua cu bunele. Aud cum exerseaza cineva la pian si se mai opreste sa se gandeasca inainte sa reia. Vad locuitori de pe la parteruri cum deretica prin case si casele se gudura inapoi. Descopar strazi noi, de bunastare si huzur pline.

Cand sunt biciclista, realitatea e facuta din imagini multi-multi-multimedia. Pozele se misca fin, sunt poleite cu soare, au in fundal fosnet de frunze si miros de iarba. Cand sunt biciclista, imi descopar orasul si cu partile lui subtile. Parti care imi tot scapa cand sunt sofer.

Sunt asa de multumita sa incep toamna asta calare, ca nici nu se poate povesti. Desi eu am incercat sa incalec pe-o sa si sa va spun ce drag mi-e de bici a mea.

cireasa si rutina

septembrie 5th, 2011

Cireasa e prietena buna cu rutina.

Cum ea are sau macar incearca sa posede un psihic echilibrat, crede ca si rutina o place tare de tot, poate la fel de intens, pe cireasa. Deci este o chestie din soiul ala atat de rar, bazata pe dragoste si respect reciproc. Cireasa si rutina sunt doua boabe-ntr-o pastaie.

Imi place sa mananc aceeasi mancare buna chiar daca cineva o gateste prea des. Ma las cu evlavie prada gusturilor mele zglobii chiar si in fiecare zi. Putina salata orientala marca “cireasa”, niste icre grozave iesite din mana de mama de cireasa sau sarmale de orez facute de matusi-mea cea priceputa si repede curgatoare si uite cum sunt in paradis.

Ma incanta sa sed la exact aceeasi masa in locurile ce-mi sunt pe plac. Nu ma plictisesc de fel sa vad lucrurile din fix acelasi unghi, ani de-a randul. Aceeasi doamna imi face masaj de vreo 13 ani. Ii stiu miscarile pe dinafara. Si cu toate astea nu incetez sa ma bucur de apasarea ei si frecusurile ei linistitoare.

Merg la mare in fiecare weekend si ma intind cam in acelasi loc, ore in sir. Dansez cam pe aceleasi scari din acelasi club si beau cam aceeasi mare cantitate din cam acelasi fel de alcool. Nici poveste sa ma plictisesc. Lasati rutina sa vina la mine. O sorb cu placere din pocal, doar sa-mi puneti gheata.

Am orase preferate cu persoane preferate si cafenele preferate si strazi pre-umblate pe care o sa ma pre-umblu din nou, cu aceeasi placere, in cam aceeasi perioada din an. Istanbul, mai asteapta doar putin te rog, pana o sa te joc in picioare. Promit. Viena, si tu la fel, ca doar vine iarna si ne place sa schiam in aceeasi formula, cam pe acelasi gen de partii, in aproape aceeasi perioada.

Am oameni preferati, aceiasi, mereu aceiasi, de care nu ma plictisesc niciodata. Rutinele lor fac parte din stilul meu de viata si totul merge de minune asa. Cand sunt intr-o relatie, nu am nevoie de carnatie noua ca sa pot respira. Imi place carnea barbatului de langa mine marinata in rutina.

Singurul loc unde rutina ma zgarie pe retina este insa tot dragostea. Nu, nu trebuie sa pasesc acolo, pe terenul ala aparent linistit dar de fapt atat de minat intr-un mod antipersonal. Atata lucru stiu si eu. Ma feresc de precedente in iubire ca dracul de lamaie. Si stiti cat de tare se fereste dracul de lamaie.

Rutina capului meu care se cuibareste in scobitura unui umar numai bun trebuie pastrata. Si si multe alte rutine placute si neinrobitoare pe care le construim de placere si care pot fi inlocuite lejer cu altele, oricand. Dar intamplarile care se transforma in obiceiuri si ele, la randul lor, sub privirea inocenta a partenerilor, in pietre de gat, trebuie pulverizate, arse si schilodite din fasa.

Cireasa se bate pe burta cu rutina. Dar cand rutina se obrazniceste si vrea sa se urce peste cireasa in pat, sa o sufoce, atunci schimbam foaia.