Nu altii cum sunt, dar cred ca sunt mai buni ca mine la acest capitol. Cand e vorba sa merg la circa financiara, notar, doctor intr-un spital, avocat, primarie sau ambasada, ma pierd cu firea.
Ii trebuie ciresei pregatire psihologica, si nu putina. Luni de zile sta cu numarul de telefon al oficialului/functionarului/entitatii pe care trebuie sa o contacteze. Il tine sucalit in pumn sau lipit pe birou sau strecurat in to do-ul zilnic sau scris pe fruntea ei si a altora.
Cireasa are planificat in cap pana la ultimul detaliu intreaga abordare, pana sa aiba curajul sa ia notarul/doctorul/avocatul/functionarul de coarne, dupa caz, si sa intreprinda ceva.
Acum este cazul unei ambasade si este de obtinut o viza. I-a luat ciresei decizia de a intra pe net pentru a citi conditiile de indeplinit 3 saptamani. De cand s-a apucat, a aprofundat dumneaei termenii impusi timp de alte 2 saptamani.
A vorbit cireasa temeinic cu o matusa din titan si o verisoara aflat peste ocean (poezie) despre cum cred ele ca sta treaba cu viza si obtinerea ei timp de 2 luni, aproape in fiecare zi. I-a luat 5 zile lucratoare sa afle adresa ambasadei si sa o localizeze (cireasa, acest detectiv particular) pe harta orasului.
Pana a adunat toate actele necesare, cireasa a muncit temeinic timp de 4 saptamani. Apoi a aflat programul de lucru cu publicul (2 zile lucratoare, timp in care a avut/simtit si multe intrebari si temeri si dubii. Apoi a decis, intr-un final, si a ales ziua potrivita pentru descins la ambasada.
Se potriveste treaba ca ambasada e langa Kiseleff iar in ziua cand a ales cireasa, dupa 2 luni de ganduri si tatonari, Bucurestiul este sufocat. Este calare pe el cea mai mare cantitate de oameni revoltati si totusi tristi de la revolutie incoace.
Incearca cireasa sa se apropie cat poate cu masina. Apoi i se zadarniceste trecerea si inainteaza pe jos. Inainteaza prin ploaie, alaturi de marusurile de protestatari care se strang rauri-rauri spre marele afluent: sarpele gros si omenesc al deznadejdii.
Cireasa reuseste sa intre in anticamera ambasadei inarmata cu tot ce credea ca are nevoie. Dar uite ca are ceva in plus. O forfecuta de unghii si o bucata de paine. Ceva de neacceptat intr-o ambasada. Incearca cireasa sa-l induplece pe domnuul chiar dragut, cu manusi, de la intrare, sa o lase sa bage forfecuta dimpreuna cu aparatul foto, telefonul mobil inchis si reportofonul, in seiful ambassadei. Acces denied.
Cireaso, aici avem camere, si in ambasada, nici macar in seiful ei de dinainte de intrare, nu putem tine un obiect taios. Pleaca acum si intoarce-te fara forfecuta si paine. Si mai adauga: noua nu ne pasa unde lasi astea. Si acum imi face cu ochiul, a complicitate.
Iese cireasa si da ochi, in plin Kiseleff, cu protestatarii si niste jandarmi. O ia pe gazon, ca sa arda etape, se opreste langa primul cos de gunoi si zvarle in el forfecuta si painea. Un jandarm este cat pe ce sa o retina, pentru ca e suspecta. Poate are o bomba. Poate e nebuna. Poate pur si simplu trebuie cercetata. Dar nu apuca sa ma apuce, ca eu ma refugiez inapoi in ambasada.
Ai forfecuta, cireaso? intreaba paznicul amabil. Nu, domnule. Super, cireaso. Intra dumneaei, isi depune icrele in seiful in care avea voie orice dar nu paine si forfecuta. Ajunge la ghiseu. Si dupa vreo ora iese. In plin Kiseleff, in plina manifestatie sindicala. Traverseaza gazonul in graba si ajunge la cosul de gunoi.
Langa el, aceiasi gardieni banuitori care o banuisera pe cireasa de netrebnicii inca de prima oara. Cireasa se apleaca, intra 3 sferturi in cosul de gunoi si se apuca si scobeste in el dupa forfecuta. Gaseste si painea, invelita intr-o punga alba, dar o lasa acolo. Ia forfecuta, se uita jenata spre gardieni si se explica.
Stiti, nu m-au lasat in ambasada cu forfecuta asta. Dar are valoare sentimentala, trebuie sa o iau. Nu pot fara ea. Gardienii inteleg pe data intreaga manevra si mai ca se intampla ca la americani. Dau sa aplaude cireasa si istetimea ei de a rezolva o situatie spinoasa sau, de ce sa nu zicem, mai ales ca in ea este implicata si o forfecuta, o situatie taioasa.
