Nu stiu cum am trait pana de curand, fara sa vad oportunitatile care ma inconjoara.

Mi-e neclar ca un abur cu ce ma ocupam pana acum ceva vreme. Dar va sigur ca ele, senzatiile, se asmut acum catre mine precum o haita de lupi catre un om lipit de foc, intr-o padure noaptea.

De curand mi s-a deschis un robinet nou. Din care curge fara stavila, cu bulbuci de cataracta, o suma de senzatii cu gust de ciocolata fina cu menta.

Am atins o culme pe care o vede nimeni. Dar care mie mi se pare ca a schimbat definitiv relieful cartierului in care dorm noaptea.

Oare vecinii mei de dedesubt tot mai cred ca locuiesc la etajul 1? Ei nu vad ca tot blocul sta suspendat la aceeasi inaltime maginifica a lui Kilimanjaro? Ce oameni ciudati. Nici macar n-au batut la usa, sa vada cum am facut asta. Sau macar daca sunt ok.

A fost o noapte ca toate noptile de linistita. Singurul vacarm e cel facut de greierii uratei. Care isi frecau ale lor picioruse paroase, dornici sa se imperechereze. Ce, credeti ca numai voi?

Dimineata deja aveam in corp organe noi. Dornice sa inghita fiecare senzatie cu pofta si sa plesneasca apoi multumite din limba. Culmea e ca ma simteam ca un fulg. M-am repezit pe cantar si aveam dreptate: arata mai putin cu 3.4 kg.

Nu mai am acum 5 simturi, ci 18 sau 19. As vrea sa pot spune cu precizie cate. Dar sunt coplesita, dati-mi putin ragaz. Si va rog din inima nu ma salvati. E tare bine aici, unde am ajuns. Planuiesc sa raman o vreme.

Abia in ultima vreme am invatat sa strang cu grija si preocupare constanta, ca un harciog bine crescut, tot ce am bun prin jur. Stiu sa-mi procur ce-mi trebuie ca sa traiesc nu bine, ci perfect.

Si uite-ma. Daca intind o mana-n sus, din gresela, in timp ce explic ceva, impung un nor pufos. Daca ma ridic putin pe varfuri, pot sa gadil soarele de sa se prapadeasca de ras.

Stiu ca un harem de suflete pereche nu este social acceptat. Cum sunt obedienta si vrau sa ma vorbeasca lumea de bine, nici nu nazuiesc. Am un prieten imaginar, I., si deja sunt multumita.

Dar un harem de senzatii de tot felul n-am auzit sa fie impotriva legii. Prin urmare imi permit sa gazduiesc sub piele bucurie cata incape.

Ea vine ori in flacoane mici, care miros frumos dupa ce le scot dopul si ma dau. Fie in bucati mari, ca de branza telemea. Ce stralucesc atunci cand ma incordez si suflu asupra lor putin.

V-ati prins? Imi curge lapte dintr-un ochi si din celalalt miere. Cand se innoada in barbie, lacrimile mele dulci ar putea hrani popoare intregi. Daca s-ar gasi cineva intreprinzator sa le colecteze eficient.

E tarziu. Imi pun ceva pe mine pe zbor spre casa. Haremul de senzatii ma trage de haine.

Mi-am dat seama ca trebuie sa incep proiectul asta nou cand am dat peste picurii de ceara de nescos de vreo gospodina inventata inca picuri prezenti pe fata de masa galbena gofrata pe care am folosit-o acum un an in vreme de dragoste pe balcon cu SMPE cand mancam pepene la lumina lumanarilor si el fuma trabuc si eu ma uitam in adoratie.

Cum am vazut ceara, cum am plonjat cu capul inainte in gresia din balcon. Parandu-mi-se ca e o piscina racoroasa si primitoare. In vreme ce eu sunt o femeie incinsa.

Am stat acolo semiinconstienta o vreme. Cantand obsesiv These Boots Are Made for Walking.

Pentru ca eram pusa pe treaba am scormonit cartita harnica in dulap si printre rochiile de vara cu sanii pe-afara am dat peste o manusa fara degete pentru sport apartinand de drept celui mai iubit dintre pamanteni pe care el o folosea mai ales cand se ducea joile la sport si se intorcea bucuros sa ma vada si eu eram bucuroasa de imi ieseau pe nas petale de trandafiri roz.

La atingerea manusii. M-am transformat intr-un izvor de lapte amestecat cu miere si putina menta. Si am inceput sa susur salcie la mal. Sa susur melodia The First Cut is the Deepest. Desi sincer nu vad legatura.

Insa asta zic vecinii deja lehametiti de slabiciunile mele. Si de aparaia facuta lipalip pe scara comuna.

In debaraua unde am cotrobait dupa ce din izvor m-am facut la loc femeie am dat peste basmaua besmetica si rosie a motociclistului care m-a pus pe mine sa o port desi era a lui ca vezi doamne sa devin si eu un fel de aventuriera sau macar sa tin insemnele cu speranta ca ma molipsesc de viteza si nebunie si eu ma faceam ca asa s-a intamplat.

La vederea basmalei nu s-a intamplat mai nimic. Poate doar am slabit putin cate putin. Pana nu a mai ramas din mine decat un fulg verde otrava. Care a zburat pe geam. Si o veverita il prinsese si fugea cu el intre labute chiuind I Wanna Be Sedated.

Si ce s-a chinuit mama sa-l aduca inapoi. Ca cica vietatea voia sa-si faca din el palarie pentru bal. Pfui.

Sa recapitulam. Sunt fericita castigatoare a unei fete de masa patata cu ceara rosie. A unei manusi de sport, doar una. Si a unei basmale rosii cam purtate. Ce fac cu ele?

A. Le ard cantand Fire Starter. B. Le ignor. C. Infiintez cu ele Muzeul Fostelor Iubiri.

Daca voi votati cumva varianta C. Va rog pe fiecare sa imi mentionati si promiteti pentru expo macar un exponat cu incarcaturi asemanatoare. Cu o descriere buna pe care abia astept sa o cunosc.