Asa stiu eu sa sarbatoresc cel mai bine doi ani de fiinta. Povestindu-va o intamplare pe care in mod normal chiar ca ar fi trebuit sa o tin pentru mine. Cu tot exhibitionismul de care am dat dovada in astia doi ani, asta chiar nu cade sa fie pove.
Dar am simtit ca trebuie cumva sa marchez momentul si sa duc stindardul mai departe. Am incalecat pe-o sa, ba nu, pe un WC, si o sa incerc sa va redau cat de bine ce s-a intamplat.
Acum o zi am luat o citronada in oras cu prietena care naste fandacsii. O femeie simpatica, ce face cele mai dragute palarii din oras. Potrivite cu personalitatea purtatoarei. Eu am deja trei asemenea creatii. Si e doar inceputul.
Tot vorbind, la un moment dat, m-a taiat. Am lasat pe interlocutoarea mea si m-am dus increzatoare la baie. Suntem intr-un local de fitze din oras, pozitionat in zona de uimitor augur dorobanti-beller.
Ma pozitionez eu cum fac de-o viata, cand nu sunt acasa sau la mama sau alt prieten intim. Foarte rar consider ca pot sa impart cu cineva acelasi spatiu ingust de pus bucile. Deci ma sui cu cele doua picioare de-a stanga si de-a dreapta si-mi gasesc repede echilibrul. Doar sunt o profesionista.
WC-ul nu scoate niciun scartait sau altceva rau prevestitor. Imi termin proiectul in graba si dau sa ma scol. Nu-mi iese miscarea. Si atunci incepe aventura. WC-ul trosneste din toata incheieturile si pleaca vijelios intr-o parte.
Eu, in loc sa-i dau drumul, ma tin tare pe el. Stiti cum fac cowboy-ii aia la rodeo. Calul salbatic vrea sa-i dea jos si se scutura cu nervi. Ei nu si nu, se tin acolo tare, pe el. Asa si eu, cu wc-ul meu. Surfez pe el, infruntand vicisitudinile.
Reusesc sa raman cocotata dar asta nu e neaparat bine. Cadem amandoi intr-o parte. Vreau sa ne intelegem. Nu cad eu si capacul, ci intreg tronul, plus rezervorul. Izbitura e magnifica, se cutremura stabilimentul.
Agila ca o pantera, reusesc sa ma feresc de corpul neinsufletit care sta sa se pravale peste ale mele fine oase.
Primul soc, dupa cel al cazaturii, este lipsa apei. Am vazut eu in filmele americane cum, atunci cand eroul strica ceva in baie, orice, chiar si cand muta sapunul de pe locul lui sau se perie mai tare pe dinti, incepe si sare apa. Multa apa. Acum, nexam.
Evaluez dezastrul. Scaunul de wc este intreg, dar scos complet din tatani. Rezervorul insa este spart rau in partea de sus. Acolo unde ne-am ciocnit si eu si el de zid. WC-ul zace ca un cadavru intr-o rana. Pe jos sunt cioburi de ceramica.
Primul gand e sa-i dau in judecata. Daca imi ciobeam mintea in cazatura. Si nu mai puteam sa scriu cum trebuie. Si dupa ce scriam prostii la job, ma dadeau afara. Dar imi aduc rapid minte in ce tara locuiesc. Si imi dau seama livida ca oh!
Nu numai ca nu o sa-mi dea un pahar cu apa rece cand ies de acolo, ca sa-mi treaca sperietura. Si apoi un purcoi de bani, cu rugamintea sa nu-mi angajez avocat si sa uitam intreaga intamplare.
Ci ca o sa ma alerge cu o haita de caini infometati bine in prealabil, pana le dau banii. Si la ce basini pare ca are in cap patronul, sa vezi cum nu mai plec eu la ski. Ci stau si platesc rate la ceramica italiana, pana imi sar mucii.
Asa ca imi vine gandul cel rau. Ma aplec si iau wc-ul de umeri. Asa, ca pe un betiv drag. Il iau incetisor, dar tot pica o ploaie de stelute din el. Zidarie amestecata cu ceramica de calitate.
Reusesc sa-l aduc in pozitia initiala. Ii calibrez si capacul, care se descentrase grozav. Umblu fara delicatete. Cam cum ii aranjezi cravata unui mort. Si ii mai indesi pe cap si o palarie. Ca sa para ca e viu, dar doarme.
Sta acum putin cas, dar e prezentabil, acest mort fardat. Daca nu esti atent, crezi ca n-are nimic. Unesc apoi cele doua sparturi ale rezervorului. Vai de bietul urmatorul pretendent la usurare. Asta e. Din baie scapa cine poate.
Imi compun apoi o mutra versatila. Daca ei se reped asupra mea furiosi, ma plang ca au incercat sa ma omoare si ca ii dau in judecata si la ziar. Daca nu zice nimeni nimic, platesc si rup pamantul de fuga.
Sterg sudoarea de pe frunte. Intru in local si ma duc la masa prietenei, neoprita de datornici. Explic ca am avut un accident si spun ca trebuie sa plecam degraba. Ea se amuza grozav si in loc sa inteleaga importanta unei plecari pripite, o tot taraganeaza.
Ba priveste un borcanel cu nu stiu ce, ba mai baga o maneca de palton, ba isi da parul pe spate, ba mai spune cate o gluma. Buna, nu zic, dar na, ma intelegeti. Reusesc totusi sa o scot de-acolo si parcurgem un pas pe ora, in ritmul ei. Artistii, ce vreti, in lumea lor.
Abia dupa ce ma pierd in valtoarea de tarani din zona incep sa mai prind inima. Tot ma mai uit ca un hot in spate. Pregatita sa vad niste angajati cu sort care ma urmaresc cu reteveie si facalete. Sfarsit.
Unii apropiati m-au intrebat daca apucasem sa trag apa. Raspunsul este nu, nu apucasem. Altii, si mai fara de perdea, au vrut sa stie daca facusem No. 1 sau No. 2. Despre asta chiar nu vreau sa vorbesc.
Insist ca astazi este si ziua internationala a wc-urilor. Deci postul asta s-a potrivit de minune.
