putina lume stie ca a cherry a noastra e chioara. dar cand zic chioara, I mean it.
si asta aduce in viata noastra multe schimbari. una foarte importanta ar fi ca la film stam in primul rand.
sincer, eu nu cred ca ea vede ceva nici macar asa. dar pentru ca emana niste emotii in timpul difuzarii. cum ar fi rasete, bucurie si tristete, in functie de ce apare pe ecran, nu pot sa dovedesc ca nu vede.
e drept si ca uneori emotiile ei parca nu se potrivesc cu ce imagini apar pe ecran. am surprins-o trista cand era de ras. cutremurandu-se de hohote cand eroina murea. si el nastea.
sau cu inima cat un purice de suspans. cand protagonstii se dadeau fericiti in calushei. si mancau vata de zahar. adica o conventie cinematografica destul de fara echivoc pentru “sunt fericiti si totul e ok. don’t you worry”.
pentru ca oricum nu inteleg nimic din film cand stau pe primul rand, serile noastre la cinematograf sunt momente de reflectie. pentru mine.
asa mi-am dat seama ca primele randuri nu au niciun rost. exact cum elaine din seinfeld a inteles ca nu are niciun rost corpul unei briose. si ca vrem de la ea doar motzul.
dar ce e de facut. in orice cinematograf exista mereu niste prime randuri.
poate doar daca producatorii de entertainment tip film la mall accepta sa puna primele randuri de filme la mall mai in spate. dar asta diminueaza profitul. si lor si vanzatorilor de floricele. no good.
sau sa le scoata cu totul. dar nu, acum imi dau seama. ca daca le scoatem, atunci randurile din mijloc devin primele randuri. nu?
whatever. mi se pare ca primele randuri de scaune de la mall nu au niciun rost. doar sa adaposteasca chiori care oricum nu inteleg nimic. si oameni cu ochi sanatosi care iar nu inteleg nimic. taraiti cu forta de catre chiori. si atunci de ce sa perseveram?
I don’t have a solution. but I admire the problem.
