Cer-Apa-Nisip Cocktail
Bici cu flori pe ea
Bujori in obrajori
Genunchi fericiti
Maci stralucind
Viitoare socata
Straini in noapte
Tort uman cu lumanare
Soare plecand
Tandem cu dungi
Picioare multumite
copacul fericirii exista
mai 27th, 2011
Am intalnit in sfarsit copacul fericirii. El este un stejar, ca sa stiti. Si e pus in nordul tarii, cel mai nord, ca sa stiti.
Probabil ca, atunci cand copacii vorbesc intre ei despre cei mai falnici reprezentanti ai comunitatii lor, copacul asta apare des in discutii. Sunt sigura ca este o buna partida la el in zona, copacul fericirii. Este poate aratat de catre copacii-mame-experimentate copacilor-care-sunt-acum-tinere-femei.
Copacul fericirii are o coroana mare cat o zi de post. El are norocul de a fi simetric. Parca toate frunzele au fost asezate acolo de un designer iscusit. Unul premiat la multe concursuri internationale. Dar asta nu e cea mai mare calitate a lui. Stie sa faca si altceva, mai tare.
Copacul fericirii e capabil sa adune faca umbra, sa racoreasca, sa aline si sa stranga sub el una dintre cele mai uimitoare familii din cate am intalnit vreodata. Copaul e in centrul lucrurilor. Familiile au casele stranse in jurul lui, pe un deal.
Sub el se aduna adultii, batranii si copii, si mananca in tihna. Si danseaza pana le apar broboane pe fetele rosii de bucurie si efort. Si beau un paharel de palinca cu prietenii, la depanat povesti pescaresti de apa dulce. Frunzele si ghindele lui miros a armonie pe paine proaspata.
Copacul e capabil sa stranga sub el in conditii placute 72 de persoane. Nu, calculul nu l-am facut eu, ci unul dintre beneficiarii directi ai copacului fericirii. Daca stai sub el, vezi iarba pufoasa, amestecata cu flori. Probabil ca vezi si stele presarate cu mana, la intamplare, peste un cer negru cum nu prea mai capeti in mod normal.
Nu m-am prins daca familia grozava a generat copacul fericirii sau daca e invers. Daca el, copacul, vegheaza ca toate lucrurile sa mearga bine acolo, departe. Probabil ca este un parteneriat de succes. Dar copacul fericirii exista si vreau ori sa stau sub el, ori un altul exact la fel.
prima zi de biciclista
aprilie 7th, 2011
Decoratii de biciclista de duminica aveam deja. Tot anul trecut am cochetat in weekend cu plimbari lejere. Puneam fusta sa falfaie in vant, strangeam niste prieteni si porneam prin parc.
Insa de-acum ma pot numi pe drept cuvant biciclista oficiala a orasului asta nebun, Bucuresti. Dimineata am incalecat pe-o sa si dusa am fost spre job. Am judecat obiectiv cele doua pericole, caini si masini. Am cantarit faptele cu un cantar profesionist instalat la mine in cap.
Am ales raul care mi s-a parut a fi mai mic. Cainii care se reped dupa mine si bicicleta mi se par asa de ingrozitori incat m-am refugiat cu drag in bratele masinilor isterice. Sunt acum la cheremul soferilor rau voitori.
Si asa, cu bucile stranse si emanand transpiratie din abundenta pe buza mea superioara, am pornit pe o artera. Daca vrei sa o alinti, ii spui intens circulata dar este o gluma. De fapt este un mic iad. Si totusi cruciada mea personala a mers inca de la inceput struna. Foarte putine obstacole mi s-au pus in cale si m-au determinat sa descalec.
E drept ca dintr-o masina mi s-a strigat sa merg mai pe dreapta. Desi eu, cu sufletul cat o maslina de oaie de atata incordare, tineam 1.8 cm de bordura. A mai fost un camionagiu de pe o basculanta care avea chef sa basculeze ceva. Asa ca m-a claxonat prelung, ca o chemare de imperechere de primavara.
Dar ce conteaza. Gheata biciclismului meu personal s-a spart. Astazi am circulat ecologic si autonom. Sunt foarte fericita. Am mirosit copaceii infloriti mai cu spor. M-am bucurat de soarele care m-a scarpinat in cap. E un mare pas inainte. Sa las eu masina acasa si sa evoluez doar pe 2 roti e ceea ce as numi o revolutie personala.
Biciclesc deci exist.
cireasa si loteria
martie 21st, 2011
Stiam exact ce am de facut cu gramada asta mare de banet care se stransese purcoi. Vedeam chiar si cum o luam cu o cisterna si o aduceam in livada, unde o imparteam echitabil intre mine, mine si mine.
In primul rand aveam pregatite niste sume decente si fixe pentru niste prieteni de prin viata mea. Dupa modelul uite, ia si tu ceva frumos la nevasta, aveam de impartit vreo 20 de plicuri. Uite, 20.o00 de euro erau pregatiti numai pentru colega mea Livia.
O alta gramajoara substantiala era alocata pentru mama de cireasa. Stiu eu ca ea are nevoie sa targuiasca permanent cate ceva. S-ar fi bucurat. Are zilnic o lista de cumparaturi mai generoasa chiar decat a lui Mos Craciun insusi. Si totusi niciun ren la dispozitie. Asta ar fi fost prima mea miscare, sa-i fac rost.
Si dupa ce as fi rezolvat urgentele astea, m-as fi cufundat cu tot cu crestet intr-o piscina de fresh de portocale. Parca niciodata nu ma lasa inima sa-mi iau destul. Mi se pare ca, daca ies in oras si cer o galetusa, sunt pe cale sa comit o aroganta.
Apoi as fi aranjat repede, din condei, sa mananc de acum inainte cele mai fine si grozave si neingrasatoare mancaruri de pe fata pamantului. De trei ori pe zi in fiecare zi. M-as fi tavalit in icre rosii. As fi lins zilnic miere fina. M-as fi uns cu ulei presat la cald de picioarele fecioarelor din cine stie ce sat toscanez.
Apoi brutari celebri s-ar fi prezentat la usa mea cu cele mai smechere inventii. As comanda ca unele paini sa aiba doar coaja si alte doar miez pufos. Zero e-uri.
Apoi o casa la mare, pe o coasta. Apoi o casa la munte, pe niste munti falnici. |Unii crosetati cu dantela de zapada, ca poti schia pe ei si vara. Apoi o herghelie de cai zdraveni si premiati, de stirpe nobila. De restul banilor m-as fi lacomit si as fi achizitionat probabil bilete de avion, cazari si obiective turistice zeci si sute si poate chiar mii.
Dar n-a fost sa fie. Adio freshuri. Buna dimineata apa chioara.
cireasa, ceapa si usturoiul
ianuarie 12th, 2011
Si azi tot despre mancare propovaduiesc. Sau despre ce mi-as dori sa se puna in continuu intr-ansa.
Caci putine lucruri ii plac cresei mai tare ca a imbucatul. Ca e vorba de bucate, de oameni, de intamplari si/sau obiecte si orice altceva oi mai pica la indemana.
A treia generatie incaltata, cireasa pastreaza intrinsec obiceiuri legate de glie. Putin lipseste sa intinda un ziar pe internet si sa-l decoreze cu slana si ceapa, pe care sa o sparga cu salbaticie si pumnul ei mic. S-a mai civilizat si cireasa, deci a renuntat la ziar si poate si la slana, pe alocuri. Dar ceapa si usturoiul sunt prieteni buni si nelipsiti in livada.
Ce festin se incinge cand mai fur cate o seara pentru mine. Adica sa raman eu si cu mania mea, inchisa in casa. Cand sunt sigura ca nu trebuie sa surad, sa ma pup sau sa soptesc lucruri la urechea vreunui interlocutor. Doar atunci am curaj sa-mi piparez viata si gura cu ce-mi este mai drag pe lume.
Ce salata e aia fara o ceapa maruntita la intamplare si indesata, drept oaspete de vaza. Si mai ales ce salata orientala e aia in care maslinele se iau de mana doar cu oul, otetul balsamic, uleiul virgin si nu si cu ceapa. Ce guacamoles e ala in care ceapa nu ocupa un rol de solista. O si vad cum se pregateste. Isi pune rochia ei de seara cu multe fuste si se intromisioneaza in spuma verzuie generata de domnul avocado.
Si painii cum ii sta cel mai bine. Frecata cu usturoi, fireste. Frecata pana ii ies painii ochii din cap de placere dar si ciresei, la degustare. Si apoi pastaile urla dupa usturoi cand le fierbi si le imbaiezi cu ulei. Tocanita de cartofi isi cere partea ei si cate si mai cate, imposibil de explicat fara sa lesin de pofta.
Ceapa si usturoiul sunt pentru cireasa cocotate pe acelasi loc pe care il ocupa caviarul pentru restul omenirii. Sunt soarele si luna, sot si sotie, fluture si lampa, pat si patason. Sa traiti, ca ne trebuiti. I love thou guys.
