despre un loc comun

decembrie 19th, 2010

Cireasa se simte grozav in pielea ei fructifera. Si adora compania altor fructe prietene.

Cu femeile te distrezi de mai mare dragul, este ea de parere. Si pune in practica asa de des aceasta activitate, cum ar fi timpul liber in compania semenelor prea iubite, incat cu greu poate fi contrazisa.

Cu femeile gatesc lucruri care ar intoarce stomacul pe dos oricarui barbat sau macar l-ar lasa mut de neintelegere. Folosim avocado, patrunjel, migdale, masline, rosii si castane, dovlecei, mango, cacao si ardei grasi si ne distram cu ele ingrozitor. Zero carne, destul piper, 100% satisfactie.  Traim asa de bine fata friptane si cartofi prajiti.

Cu femeile ajung sa despic lucruri in 44 de fire mai mici si din ce in ce mai imbarligate, in felul caracteristic speciei. Cu ele rad despre chestiuni numai de noi intelese. Cu ele merg la cumparaturi, ma extaziez in fata unor pantofi si visez la o seara in care sa facem lucru manual. Cu ele dansez cel mai bine si discut strategii de supravietuire cat mai satisfacatoare, sub acest soare.

Dar trebuie sa recunosc ceva in care cred la fel de tare. Un loc comun. Ca fara energie masculina nimic nu e. Da, am explicat ce minunat e sa faci activitati reusite cu suratele fructe. Dar fara barbati nimic nu e rotund. Musai sa aduca si ei contributia lor esentiala la tot ce se intampla. Doar atunci lucrurile pica in fagasul lor benefic. Doar atunci e bine si misto de mine.

Nu intelege cireasa exact cum functioneaza mintea de parte barbateasca. De ce fac barbatii ce fac, de ce nu fac barbatii ceva cand nu vor sa faca in ruptul capului. Si nici cum dorm barbatii sau ii anima si motiveaza pe ei mai mult si mai mult nu pricepe cireasa. Ca sa nu mai vorbim de identificarea unei cai potrivite de imblanzire a acestor bestii, barbatii, despre care ei insisi zic ca sunt o de simplitate extrema.

Dar cireasa crede ca asta e o gluma. Sunt asa de simpli barbatii incat ea nu pricepe niciodata mai nimic. Din ce cerceteaza si inspecteaza dansa mai mult, din aia este mai nelamurita. Dar chiar n-are importanta. Ce daca nu gandesc fructele la fel ca barbatii. Poate ca taman asta face lucrurile atat de palpitante.

Fapt e ca sustin apasat acest loc comun. Barbatii sunt absolut esentiali in viata unei femei echilibrate. Si cand ei lipsesc cu desavarsire si pentru multa vreme, nimic nu mai suna bine. Nici muzica preferata. Nici pasarile care parca imi canta cu mai putin patos. Nici bolborositul cafelei in ibric dimineata, o cantare insotita de obicei armonios de saritul painii din prajitor.

E de dorit sa am barbatii prin viata. Eu insist sa obtin fara ezitare aceasta componenta. Poate ca nu am un partener in momentul respectiv. Dar daca asa stau lucrurile, nu inseamna ca ma las pe tanjala. Atunci alti barbati trebuie sa existe prin preajma. Prieteni, verisori, vecini, cumnati, colegi de serviciu, unchi, vanzatori de brazi, stilisti, reparatori de centrala, reparatori de masini si orice alti barbati.

Asa cred ca sunt lasate lucrurile pe lume. Cu femei care traiesc bine cu ele insele dar intr-o masinarie in care multe componente sunt barbati. Sfaturile lor sunt nepretuite. Umarul lor e pus exact unde trebuie. Parerea lor e pertinenta. Constitutia lor e binevenita. Imaturitatea lor e necesara. Mintea lor e bine croita.

Daca barbati sunt, totul e.

vintage: unde sunt vanatorii de-altadat’

noiembrie 20th, 2010

“Ca barbatii sunt mari si inraiti vanatori de orice in general si de femei in special am invatat de cand eram mici, la gradi.

Mama mi-a zis cu glas tremurat de ingrijorare sa fiu atenta ritualul de curtare al personajului colectiv barbat, care vaneaza de dragul vanatorii, nedorindu-si pana la urma prea tare trofeul, ci doar un scalp aleator. Si ca eu trebuie sa aleg, cu destul calm, dintre vanatorii care mai au si altceva decat o pusca noua si frumoasa si lunga si multe gloante dureros de dulci.” (Sana Nicolau, hotcity.ro, iulie 2008)

Si continuarea acestui articol din seria vintage, care ma distreaza grozav acum, este aici.

viata de dupa mine

octombrie 22nd, 2010

Chiar ma gandesc ce gust or avea vacantele pe care le planuiesti tu acum. Ce metode aplici, daca nu mai beneficiezi de imaginatia mea si de flerul meu pentru destinatii minunate si locuri secrete, stiute de calatori de nisa. Mi te imaginez cand te bagi in pat si nimeni nu-si pune un picior mic peste gamba ta, ca o promisiune de somn bun, la adapost de orice. Oare mai dormi, tu? (Viata de dupa mine, hotcity.ro, octombrie 2010)

Continuare aici.

4 femei prea sunt multe femei pentru un sef de cusete

octombrie 14th, 2010

Era weekendul trecut. Eram 4 femei prietene intr-o cuseta cumparata din vreme. Eram in trenul ce pleca de la Bucuresti la Baia Mare. Noi ne dam jos nitel mai devreme, la Jibou. Cum care Jibou. Jibou, un mare nod ferovioar.

Ne-am prins ca al nostru conductor de tren sau cum se numeste el e cherchelit de cand m-am dus sa iau asternuturi. Omul avea nasul rosu si numara cu greutate cearsafurile. Pana a ajuns la 4, l-au trecut toate apele si gandurile impleticite.

Peste vreo ora isi face curaj betivanul asta si vine sa ne spuna cate ceva. E deja noapte destula de groasa. Pentru ca zavorul nu se inchide, dentista face un nod aproape marinaresc cu esarfa ei cu fir argintiu. Pot sa dea si turcii si tot n-au cum sa deschida compartimentul asta cu 4 femei: 2 aproape blonde si 2 brune.

Trage betivanul ce trage de usa si pana la urma il lasam, crezand ca are sa ne spuna chestiuni de importanta nationala. Si cand colo, el se uita la cum ne-am facut paturile si zice, din putul gandirii lui putintice. Da jos cine doarme. Noi dormim. Pai sunt 6 paturi si voi sunteti 4. Aici vocile ciresei, altei cirese, ale dentistei si ale poneiului se impletesc. Am platit cuseta toata. Ce-ti pasa dumitale. Suntem 4 dar dormim in 6 paturi. Asa suntem noi, nevricoase.

Vezi bine, betivanul dorea sa vanda cuiva celelalte 2 paturi ale noastre. Si-a gasit el cu cine sa faca spaguta intr-o noapte de toamna. am sarit in grumazul lui ca niste cataveici. L-am alungat cu huo si ne-am mai vazut la fata abia dimineata. Cand daduse bruma la destinatie si el tot beat si rosu si urat mirositor era. Ne-am tot vorbit sa-l reclamam in gara dar cand am dat ochii cu prietenii din Salaj, am uitat.

La intoarcere, ce sa vezi. Daca ne gandim statistic, ai zice ca lucrurile ar fi trbuie sa fie ok. Care sunt sansele ca o cireasa sa fie hartuita si la dus si la intors. Insa cum intrebam pe noul nostru diriguitor de tren care e vagonul, cum ne prindem ca e o problema. E treaz, e mai tanar, nu miroase urat. Dar e inconjurat de alti 3 vajnici barbati. Si incepe sa teasa catre noi o caterinca penibila. Jumate flirt jumate obraznicie jumate complex de superioritate.

Ne intreaba daca sa ne deseneze unde e compartimentul nostru. Adauga cu zeflemea ca spera ca ne descurcam sa mergem pe culoar singure pana acolo. Trage de papornitele noastre cu must si dovleci si noi tragem de ele inapoi. Zice catre sustinatori. Daca le ajuti nu-i bine daca nu le ajuti nu-i bine. Maraim la el cum ne pricepem mai bine si ne zavoram iar inauntru. Acum incuietoarea merge unsa.

Concluzie. Cand conductorii de tren vad 4 femei prietene si stiu ca ele o sa doarma intr-o cuseta impreuna, ii apuca puia gaia. Ba se imbata, ba vor sa scoata profit, ba devin badarani. 4 femei sunt prea multe femei pentru un public cu o deschidere asa ingusta.

aruncarea cu ciorapul

mai 16th, 2010

Vine un moment in viata unei cirese cand ea se umple de un lichid clocotitor. Se numeste nebunie temporara si este de obicei legata de relatia cu un suflet pereche.

Doar barbatul reuseste sa scoata din cireasa raul asta care apoi dispare puff, ca si cum nici nu ar si gasit in ea salas vreodata. Cireasa trece rar prin asemenea momente. Dar cand lucrurile iau turnura asta, cornila pune stapanire pe faptele dumisale si nici ca-i mai da drumul ceva vreme.

Si uite-o pe cireasa in pijamaua cu vaci, taraganandu-se prin livada. Fara niciun resentiment, cu inima curata. Are in mana doi ciorapi, cu gandul sa-i depuna undeva prin casa. Face ordine, adica, cum ii sade bine oricarui fruct. In timpul asta sta de vorba cu prietenul ei imaginar, I. Lucruile merg molcom, nimic nu prevesteste nimic.

Si de-odata cireasa spune ceva. Si I. o intelege gresit si riposteaza, apostrofand cireasa. Care cand aude vorbele iesite din gura imaginarului, uita ca acesta ii vrea binele. Ochii ciresei se injecteaza mai repede ca o cautare google.

Tensiunea sau presiunea sau ce-o fi chestia aia pe baza careia functioneaza corpul de cireasa creste la cote insuportabile. Cireasa vrea sange. Cireasa vrea sange. Ce ironic din partea sortii sa aiba in mana doar doi bieti ciorapi, si nu o secure a razboiului, cu care sa poata reteza capete.

Si tinteste cireasa bine si arunca spre prietenul imaginar care spusese acele cuvintele nepotrivite, ambii ciorapi. Unul o ia, din motive complet necunoscute, in o cu totul alta directie. Chiar nu pricep, avand in vedere ca ambii au aceeasi greutate si au fost azvarliti impreuna, sa conlucreze pentru aceasta cauza nobila: racorirea ciresei.

Deci unul s-a pierdut pe drum. Celalalt cred ca l-a atins pe I., dar ce-a putut sa-i faca. Mai nimic. L-am cercetat apoi, nu avea nicio urma vizibila. Poate doar psihic sa fi insemnat ceva. La cercetarea acestui efect inca lucrez, nu pot da inca un verdict. Ar fi nedrept.

Arma mea a esuat. Era un biet ciorap, pana la urma. Sigur ca, daca si fratele lui l-ar fi ajutat la cruciada, poate palitura cu ciorapul il betegea pe I. si il facea sa inteleaga mai bine greutatea problemei. Dar asa, cireasa doar a reusit sa-si atace partenerul cu un ciorap. Mare branza.

Si uite-o cam cade in derizoriu si fuge de la locul potentialei crimei (daca ar fi avut la ea arma potrivita). Si fuge cu a ei codita intre picioare si se gandeste ce ridicol, sa ataci un barbat cu un ciorap. Chiar si cornila, acest mare artizan al certurilor in cuplu, isi rade in barbuta-i rara. Cireaso, ai fost cam caraghioasa.

Asta imi aminteste de o alta intamplare, cand tot cornila a intrat intr-o prietena care tocmai curata o portocala. Partenerul ei de atunci, sa-i zicem M., a suparat-o. Pe loc prietena mea, tot un fruct de nadejde, dar mai voinica la trup si mai buna tintasa, a aruncat spre agresorul casnic cu portocala ce tinea.

L-a ratat la mustata desi el nu s-a ferit, pentru ca se intorsese cumva de nici nu a vazut proiectilul ucigas. Dar portocala a nimerit in geam, unde s-a strivit. Prin strivire, au sarit stropi din ea. Stropii au sarit pe omul nostru si l-au speriat ingrozitor.

Deci am practicat aruncarea cu ciorapul, sperand sa fac o declaratie de razboi. Si tot ce am obtinut a fost o privire mirata din partea lui I. De fapt, il banui ca a si ras, dupa ce eu m-am sustras invinsa din incapere. Daca aveam un ciocan, eu radeam la urma si radeam mai bine.