cutite care-mi dau cu tifla de craciun

decembrie 22nd, 2011

De Craciun fiecare vietate se comporta cum o duce mintea.

Cutitele mele, in loc sa taie branza barza varza viezure si ce le mai dau eu de facut s-au vorbit sa-mi faca taman mie farse. Dintre toate cutitele ce le posed, doua au fost cele care au complotat si au si avut curaj sa duca la bun sfarsit cruciada lor necrestineasca impotriva unei femei minione dar si divortate, pe deasupra.

Intai mi-a dat lovitura fatala cutitul meu preferat. Unul mediu si negru care respira greu dar taie tot ce prinde, cu precizie dementa. Suntem in love de ani de zile. Credeam eu, biata cireasa-gaina fara minte, ca nici el nu poate fara mine.

Asa simt eu mai ales dimineata, cand vreau sa feliez bunatati. Il vreau, ma duc si il apuc si imi fac mendrele cu el dupa pofta inimii. Nici pas n-a zis. Nici pas n-a zis pana acum. A disparut in cursul operatiunii de instalare a bradului in livada.

Cand sa fac o salata de varza, ioc cutit. Asa ca am luat un inlocuitor al lui, cutitul mic si maron. Al doilea in clasament, este probabil cel mai talentat cutit mic si maro din regiune. Dar pentru ca el e prea mic si eu prea incapatanata, am pornit cu el in mana prin casa sa il caut pe cel dintai. Tot scotocind dupa cel mediu si negru, l-am pierdut pe cel mic si maro.

M-am intors consternata la salata mea si zau daca am mai avut cu ce s-o tai. Adica ma rog, am luat eu cutitul cu numarul trei pe tricou. Unul mare si talamb, cu o lama absurd de lata. Nu taie mare lucru, nu iese in fata, nu se remarca prin nimic. Doar vara, cand avem pepene rosu la frigi, mai iese si el la joaca.

Dupa ce l-am implantat eu in varza, mi s-a urat repede cu el. L-am lasat deoparte la loc ferit si am inceput sa caut acum macar pe ala mic si maro, care e mai cuminte. M-am invartit de zabauca prin casa pana cand foamea m-a imboldit sa ma intorc cu a mea coada intre picioare la cel mare si talamb.

Am mancat o salata de varza facuta ferfenita. Fiecare fir de varza era creativ, stramb, avangardist, neascultator. Cutitul mic si maro a aparut abia seara, obosit mort de atata umblet. Si-a cerut scuze si s-a pus singur in sertar. Cutitul meu preferat nu a aparat nici pana in ziua de azi. Il astept dintr-o clipa in alta sa mieune pe acoperis, dupa ce s-o satura de golanit. I-am pregatit si o ulcica plina cu lapte. Doar-doar.

musafirii mei fac lucruri traznite

mai 17th, 2011

E ceva ce imi scapa. Sa vedeti. Este despre oamenii cei mai apropiati mie.

Prietenii mei, cei ce se califica in ipostaza de musafiri, sunt grozavi. Sunt civilizati cu deasupra de masura, sunt educati la scoli inalte. Majoritatea vorbesc cel putin doua limbi straine. Unii canta chiar si la un instrument. Ce mai, am cei mai grozavi prieteni.

Si totusi, atunci cand sunt invitati la mine, gasesc in urma lor lucruri care ma pun invariabil in incurcatura. Chestii pe care pot sa pun mana in foc ca ai mei musafiri nu le intreprind atunci cand sunt relaxati, la ei acasa. Dar odata instalati pe canapea in vizita, ii apuca o mica nebunie temporara.

Astfel, dupa o petrecere la mine pot sa dau peste diverse artefacte. Cum ar fi guma de mestecat facuta ghem si aruncata pe post de mic scafandru intr-un pahar cu vin neterminat. Ca si cum vrednicul bautor, cherchelit dar si nitel impiedicat, a scapat guma sa in strafundurile paharului. Si, pentru ca acesta era adanc si cu valuri inalte, nici ca a mai gasit-o.

Sau tot o guma, caci se pare ca asta este instrumentul cel mai ghidus, facuta sul in jurul unui sambure de maslina si pitita intre servetelele curate. Ca o gluma rea dar buna. Ceva care sa faca mintile funda gazdei. Tarziu, cand ea va curata resturile aberante ale petrecerii.

Ba exista chiar si musafiri care intromisioneaza cate un muc de tigara intr-un ghiveci cu o floare frumoasa. Sau, tot un muc intre lastarii mici si nevinovati ale unor plantute care abia vad lumina zilei la mine in jardiniera.

Ce mai musafiri. De mare exceptie in general dar care fac lucruri traznite atunci cand sunt in vizita si se cherchelesc nitelus.