viata de telenovela

decembrie 8th, 2011

Telenovela americana, telenovela columbiana, telenovela bastinasa, ce conteaza. Imi lasa toate aceeasi senzatie.

Cand ma uit la ele, am impresia ca scenaristul e plecat cu cercul. Prea li se intampla toate numai lor, eroilor astora de telenovela. Iar aia pe care o iubea el tare si era mica si neagra si respira greu, era sor-sa, ba. Dar daca ma uit la viata mea, cea care se desfasoara cu bulbuci si valtori si bulboane in livada, e cam la fel.

Modul in care se impletesc absurd dar atat de tulburator itele mele este de-a dreptul pur si simplu. Nimic nu e la locul lui dar totul e in buna ordine si armonie. Oamenii, obiectele si faptele in care suntem implicati sunt contorsionate ca la circ. Personajele din viata mea participa in fiecare zi la un concurs de sa tesem frumos vieti complicate.

Raposatul de Inginerul fara inima inca mai da spasmodic dintr-un picior. La modul figurat, desigur. Adica el e iesit din schema de destula vreme incat sa ii facem parastas de mii de zile dar totusi mai dau peste umbra lui. la cozia. prin locurile unde am treaba.

Ca sa nu mai zic de cel mai iubit dintre pamanteni. Un personaj care insemineaza pe unde trece nu doar o suma importanta de femei. Dar si o mare parte dintre drumurile pe care am fost, merg acum sau mi se face chef sa merg in continuare.

Poneiul sturlubatic, dentista cu cei mai mari sani si cei mai adanci ochi negri, a cherry si nu doar aceste personaje de poveste sunt legate cu fire demente de matase de tot felul de locuri, oameni si contexte de telenovela.

Juan Antonio se are in bete cu Juan Fernando dar cu si matusa lui, su tia Consuela. Apoi aplauze pentru blestemata de Mala Mujer si prietena dar si rivala ei cea mai buna, Maribel. Toata lumea este acasa. Femei gravide, barbati incornorati, nebune, satiri, pacate, conspiratii, santaje sentimentale, bijuterii de familie, parfumuri grele, lacrimi, matasuri si brocarte.

Lipsesc inca dar am mare incredere ca vor aparea femeia fara oase, piticul barba cot capabil sa scoata si flacari pe nas, uriasul cu tricou de mariner si un tigru alb cu ochii albastri. Iar aia, aia mica si neagra care respira greu eram chiar eu.

buna seara

septembrie 18th, 2011

Buna seara, cireasa sunt si sunt dependenta. davitblog awaspinter topkabar awasgila

Dependenta m-a facut sa ma intristez pana la praselele mele de cireasa. Sa plang des cu lacrimi amestecate cu solzi. Am ajuns sa nu mai respir cum trebuie aerul diminetilor si sa uit ce misto e sa te zgribulesti de placere la soare. Craciunul din perioada dependentei m-a facut una cu pamantul. Si mie imi placea asa de tare Craciunul de nici nu se poate povesti.

Cam asa ar fi trebuit sa sune speech-ul meu adresat unui public de dependenti ca si mine acum vreo nu vreau sa spun exact cati ani. Acest post nu este o poveste ci o intrebare adresata boieri dumneavoastra.

Nu, nu e vorba de alcool, desi nu pot sa ma plang ca el mi-e chiar strain si antipatic. Si nu, nu e vorba despre tigari. Intr-o zi, cand o sa fiu o baba cu par mov, ferchezuita la maximum, o sa fumez ca un turc. Dependenta mea nu este nici macar despre tortul de ciocolata, din care as imbuca oricat si oricand.

Este vorba despre barbati. Si mai degraba despre un anumit barbat catre care am manifestat un soi de slabiciune perfida. De plastelina am fost eu cand a fost vorba sa-si apropie epiderma lui de a mea. De mucava au fost si alte femei si tot cu el, nu-i vorba. Dar asta nu ma scoate pe mine in niciun fel. O avea el un jenesaisquoi.

Cert e ca eu m-am lecuit. De nu vreau sa spun exact cat timp dar pot sa numar ani, nu am pus obiectul dependetei pe limba. Si ma mandream mai ieri cu treaba asta la un frate si el ma mangaie internetic pe cap cu duiosie si imi spune ca degeaba. Cum asa degeaba, sar eu de 2 stanjeni in sus.

Pai degeaba, pentru ca odata ce ai apucat sa fii dependent de omul asta, e ca la tigari. Esti doar un fumator care iti reprimi poftele, nu un om vindecat. Hm. Nu mi-a placut ce mi-a zis. Am aruncat catre el un potop de argumente care mai de care.

Dar voiam sa stiu ce credeti voi. Daca dependenta de unii oameni functioneaza la fel ca dependenta de tigari si alcool si droguri. Si deci daca, desi te crezi sarit peste parleaz, poti sa intri din nou in rahat pana la gat, in caz ca ti se intinde din nou insistent din public lucrul ala care te imbolnavea.

Va astept aici.

cireasa si rutina

septembrie 5th, 2011

Cireasa e prietena buna cu rutina.

Cum ea are sau macar incearca sa posede un psihic echilibrat, crede ca si rutina o place tare de tot, poate la fel de intens, pe cireasa. Deci este o chestie din soiul ala atat de rar, bazata pe dragoste si respect reciproc. Cireasa si rutina sunt doua boabe-ntr-o pastaie.

Imi place sa mananc aceeasi mancare buna chiar daca cineva o gateste prea des. Ma las cu evlavie prada gusturilor mele zglobii chiar si in fiecare zi. Putina salata orientala marca “cireasa”, niste icre grozave iesite din mana de mama de cireasa sau sarmale de orez facute de matusi-mea cea priceputa si repede curgatoare si uite cum sunt in paradis.

Ma incanta sa sed la exact aceeasi masa in locurile ce-mi sunt pe plac. Nu ma plictisesc de fel sa vad lucrurile din fix acelasi unghi, ani de-a randul. Aceeasi doamna imi face masaj de vreo 13 ani. Ii stiu miscarile pe dinafara. Si cu toate astea nu incetez sa ma bucur de apasarea ei si frecusurile ei linistitoare.

Merg la mare in fiecare weekend si ma intind cam in acelasi loc, ore in sir. Dansez cam pe aceleasi scari din acelasi club si beau cam aceeasi mare cantitate din cam acelasi fel de alcool. Nici poveste sa ma plictisesc. Lasati rutina sa vina la mine. O sorb cu placere din pocal, doar sa-mi puneti gheata.

Am orase preferate cu persoane preferate si cafenele preferate si strazi pre-umblate pe care o sa ma pre-umblu din nou, cu aceeasi placere, in cam aceeasi perioada din an. Istanbul, mai asteapta doar putin te rog, pana o sa te joc in picioare. Promit. Viena, si tu la fel, ca doar vine iarna si ne place sa schiam in aceeasi formula, cam pe acelasi gen de partii, in aproape aceeasi perioada.

Am oameni preferati, aceiasi, mereu aceiasi, de care nu ma plictisesc niciodata. Rutinele lor fac parte din stilul meu de viata si totul merge de minune asa. Cand sunt intr-o relatie, nu am nevoie de carnatie noua ca sa pot respira. Imi place carnea barbatului de langa mine marinata in rutina.

Singurul loc unde rutina ma zgarie pe retina este insa tot dragostea. Nu, nu trebuie sa pasesc acolo, pe terenul ala aparent linistit dar de fapt atat de minat intr-un mod antipersonal. Atata lucru stiu si eu. Ma feresc de precedente in iubire ca dracul de lamaie. Si stiti cat de tare se fereste dracul de lamaie.

Rutina capului meu care se cuibareste in scobitura unui umar numai bun trebuie pastrata. Si si multe alte rutine placute si neinrobitoare pe care le construim de placere si care pot fi inlocuite lejer cu altele, oricand. Dar intamplarile care se transforma in obiceiuri si ele, la randul lor, sub privirea inocenta a partenerilor, in pietre de gat, trebuie pulverizate, arse si schilodite din fasa.

Cireasa se bate pe burta cu rutina. Dar cand rutina se obrazniceste si vrea sa se urce peste cireasa in pat, sa o sufoce, atunci schimbam foaia.

those we don’t speak of

martie 17th, 2011

Acesta este numele de cod pe care il folosim atunci cand vorbim de marile noastre foste iubiri.

Asa soptim cand ne strangem. Those we don’t speak of. Asa murmura patrula de femei prietene. Si anume cireasa, a cherry, poneiul si dentista cu cei mai mari sani si cei mai adanci ochi negri. Au inventat ele o porecla comuna pentru barbatii care le mai bantuie oniricul si teluricul. Barbati care au iesit din scena dar nu si din capete.

Culmea e ca those we don’t speak of e o denumire complet ironica. Asta pentru ca those we don’t speak of sunt niste personaje despre care vorbim de fapt mai mereu, cand ne plictisim. Nu cred ca exista subiect mai plin de zeama pentru o seara de iarna.

Fiecare dintre noi are un those we don’t speak of al ei, personal. Fiecare dintre noi stie exact care este we don’t speak of-ul celeilalte. Asta se intampla chiar daca we don’t speak of nu sunt numerotati cu numere de la 1-4 sau alt cod, sa zicem de culoare.

Those we don’t speak of se numesc asa nu pentru ca sunt niste nemernici. Ci pentru ca sunt inca destul de capabili sa ne influenteze starea de spirit si uneori chiar si alegerile in viata, de la o distanta apreciabila. Ei sunt barbatii langa care ne inchipuim fericite, daca ar fi fost sa fie.

Din pricina asta those we don’t speak of, adica barbatii pe care ii tragem mereu pe masa noastra comuna de disectie, probabil ca sughit tot timpul. Cand ne concentram prea tare si mintea sta sa ne ia foc, ei se intrupeaza intr-o forma sau alta si incep sa mearga liber prin camera.

Those we don’t speak of sunt barbati despre care ar fi bine sa nu vorbim, intr-adevar. Asa spune teoria. Insa practica, draguta, ne arata ca despre ei si pentru ei si cu ei stim sa slobozim cele mai dulci ganduri si cuvinte. Na c-am zis-o.

fluturele cel mare

martie 14th, 2011

M-am indragostit brutal si superficial dar sa speram ca nu letal.

Cu iertare sa fie dar am un fluture urias care se loveste de marginile pantecului meu plin de dragoste. Mi-e greu sa traiesc asa. Cel mai anevoie imi este sa-mi gestionez diminetile. Cand ajung la amiaza reusesc cumva sa imi tin in frau sentimentele rozalii. Dar o zi nou nascuta imi pune mari probleme.

Boala dragostei la cireasa se manifesta prin caldura la nivelul capului. Si prin chicoteli imposibil de stapanit. Asta se intampla atunci cand fluturele ma gadila. Unele dintre zambete sunt interne  si lumineaza totul in jur. Altele ajung sa vada lumina zilei si se lovesc cu zgomot de peretii incintei in care ma aflu.

Fluturele meu este mov bombon cu dungi albastru praz si este foarte bine educat. Cere de mancare doar la ore fixe, termina tot din farfurie. Se joaca singur si cuminte, daca eu nu sunt atenta. El este cel ce ma trezeste diminetile si imi arata cu antenele lui fine faptul ca a venit primavara si la mine in corp.

Cand am foarte multa treaba, uit sa ma preocup de insecta de companie care sta prozoniera de buna voie la mine in stomac. Ca sa-si tina de urat, in momentele astea fluturele canta incetisor cantece de leagan punk rock. Printr-o portita secreta el cheama si alti fartati si se distreaza acolo de minune.

Sa ai un fluture inauntru este o stare de gratie. Barbatul de care m-am indragostit habar n-are de toate astea. Ei bine, nici c-o sa-l deranjez cu ceva. Indragosteala asta e o activitate profund individuala. Este una dintre putinele situatii in care n-am nevoie de feedback.

Eu si fluturele meu maret traim in pace si armonie si universul este al nostru.