coprocireasa si coprolamaia

noiembrie 4th, 2009

shit

Cireasa s-a obisnuit pana la urma sa duca pipi la analiza. Desi nu poate sa zica ca se omoara dupa actiunea in sine. Si nici nu o face cu inima usoara.

Zic eu ca urinatul pe parcursul aceleiasi sesiuni, in doua sticlute distincte, ambele cu gura mica, nu e chiar pentru amatori. Si apoi drumul aproape initiatic cu cele doua sticlute la doftor, iarasi nu e pentru cei prinsi cu imunitatea sau chilotii jos.

Dar examenul copro este alta mancare din altfel de peste. Unul mai nasol. Cel mai nasol peste.

Cireasa a mai facut asta cand era mica. Si burtica era presupus plina cu viermisori. Nu stiu de ce dar adultii banuiesc mereu copii pe care ii au in gestiune, chiar cirese sa fie, ca au viermisori. Si ii verifica in continuu. Doar-doar li s-o confirma teoria.

Dar cireasa, in calitate de adult, nu a mai fost siluita la asa demers pana azi. Cred ca prima problema vine din faptul ca inteleg in sfarsit ca sunt nu doar ceea ce mananc. Ci si ceea ce … ma rog.

Faptul ca cineva are nevoie de treaba asta ca sa ma inteleaga mai bine, ma uimeste. Sunt redusa la statutul de mamifer primar. Si degeaba insist eu ca mai degraba as da sange sau saliva sau suvite de par. Sau chiar ganduri proaspet scoase din cap, insirate pe o ata.

Nu. Ei vor the shit. Si asta e greu de acceptat.

A doua problema, si nu e ultima, vine din logistica. Pentru ca, Sfite Sisoe, treaba asta mare si importanta nu e de facut intr-un apartament. O, nu. Hai ca daca ai wc cu anticamera, cum ziceam mai demult aici, mai treaca-mearga.

Dar de nu, tocmai ai de rezolvat una dintre cele mai absurde si rusinoase treburi din cate se exista.

Iar daca viata iti ofera un bonus. Si se intampla ca in locuinta urbana in care ti-ai propus sa faci abracadabra. Si sa transferi prin magie o bucatica de nenumit in sticlisoara si mai mica decat cea pentru pipi. Atunci se dubleaza disconfortul.

Ma rog, sa zicem ca am trecut si de faza asta. Desi cand am iesit din scara, mi se parea ca toti vecinii stiu. Si ca se uita pufnind in batjocura de dupa perdele imaculate catre cireasa maculata. Dar na, m-am aruncat in masina. Si dusa am fost, cu praf pe coada.

Ajunsa la centrul medical, cireasa a trebuit sa se explice intr-o sala cu multi oameni care aveau analize sau boli mai demne. Apoi, fara pic de menajament, a fost pusa sa scoata la iveala cele 3 sticlute.

Oamenii straini s-au uitat la ele. Apoi la mamiferul cireasa, care produsese toate astea. Apoi si-au vazut aparent de treburile lor. Dar pentru cireasa nimic n-a mai fost la fel.

Prin urmare, ma repet. Orice om mare care are de facut o coprocultura, sa nu o ia in tragic. Dar nici sa nu bagatelizeze. Recomand asa, cu multa caldura. Sa-si ia concediu 2 zile de birou. Una inainte, pentru preparare. Si alta dupa, pentru revenire psihica.

Apoi sa se izoleze de societate, inclusiv si mai ales de cei foarte apropiati. Care incearca sa fie draguti in legatura cu subiectul. Si asta este cel mai greu de suportat.

Poti pretexta o delegatie urgenta impusa de seful absurd. Ariciule, cum ai putut. Apoi sa fuga in padure singuri, cu un ciorap pe fata, pentru orice eventualitate. Inarmati cu un ziar format vechi, nu tabloid.

Sa se afunde pana in inima frunzetului. Si doar dupa ce urla timp indelungat si nu le raspunde nimeni in afara de ecou si 2-3 veverite voaioriste, sa se apuce de treaba.

Apoi, cand proba trebuie prezentata la doctor, femeile isi vor lipi o mustata si vor purta parpalac inalt. Ca sa nu fie recunoscute. Iar barbatii vor fi fardati si barbieriti proaspat si cu pantofi cu toc si o peruca buclata. Tot ca sa-si ascunda identitatea adevarata. Si sa nu fie astfel asociati cu sticluta aia.

Apoi 2-3 sedinte de terapie, in saptamana imediat urmatoare, ar putea inchide cu demnitate experienta. Va spune asta coprocireasa. Un fruct care a inteles cat e de mic. Si de nepregatit pentru asa o treaba mare.

Si de aici incolo, asa grait-a lamaie, sora mea invitata sa zica de shity business. Sa continuam:

Alo, alo, aici Lamaia. Mi s-a permis acest “guest paragaraph”, sa ma fac si eu de ras, ca intr-o buna intelegere a fructelor.
Coprolamaia nu vrea sa mai vorbeasca despre ce inseamna sa indesi o treaba mare intr-o sticla mica. Ca-n bancul acela cu esentele tari.

Eu vreau sa va spun despre transportul coproculturii. Cand n-ai masina. Si ti-e rusine in taxi. Insa in mod absurd, nu ti-e rusine de sute de oameni in autobuz. Iesi din casa, taras grapis, pe langa ziduri, ca ultimul infractor. Desi bomba chimica e ascunsa in cutii, cutiute, pungute, folie de aluminu si iar niste pungute, tu crezi ca toti din jurul tau vad cu raze x. Direct la sursa biologica.

Desi in pungute, pungi si cutiute ai bagat si un odorizant de masina, just in case, ti se pare ca plimbi un wc public. Si ca lumea crede, ce sa mai, ca te-ai cacat pe tine. Ieri.
Si-atunci cand ajungi la doctor si vezi ca ia sticluta linistit, cu mainile goale, dintre miile tale de pungi si pungute si ridica din sprancene la vederea bradutului odorizant, uiti asa de toate necazurile cu productia si transportul si te gandesti la consumatorul final.

Care scarma in cacat zi de zi. Si se si uita inauntru. Si ia notite. Si pe langa levuri, streptococi si samburi de rosie, se gandeste poate la ce va manca la pranz.

Dumnezeule. Acum realizez ca eu am avut partea usoara.

religia baha’i mi-a schimbat seara

octombrie 21st, 2009

bahai

Si a transformat seara mea dintr-una potential linistita, cu gust de canapea, intr-una plina de spasme dureroase si disperare.

Culmea e ca religia baha’i are ca slogan pacea. Dar azi ea a contribuit direct la iscarea unui razboi la mine in corp. Invadand apoi si capul de cireasa. Si, rand pe rand, toate actiunile care i-au urmat.

Ajung la centrul medical faimos unde imi fac de doua ori pe zi niste injectii in venele mele mici. Am instalata in incheietura mainii drepte ceea ce in limbaj medical se cheama o branulica.

Adica un ac de fier care sta acolo permanent, intepat in mine. Asa ii spun asistentele dupa ce masoara cireasa cu privirea. Si vad cat e de pitica. Cred ca daca ar purta-o un barbat vajnic, s-a chema sec branula.

Gasesc luminile stinse si pe nimeni acasa. La implorarile mele pisicesti de a ma lua de mana buna zdravana si a ma duce la cineva care sa-mi faca injectia, chiar si pe intuneric, portarul care asculta 3 sud est sau ceva similar imi zice trist ca el nu e calificat.

-Dar stiam ca se inchide la 9 centrul si eu am de facut antibiotic si unde sa ma duc eu acum, domnule? E noapte si e ora la care musai sa-mi capat doza.

-Cireaso, astazi este o importanta sarbatoare Baha’i. Seful nostru a inchis, drept recunostinta, clinica mai devreme.

-Domnule, eu am o doza.

-Cireaso, du-te la farmacie si implora o farmacista. Sau fa ce crezi tu. Esti frumusica si o sa te descurci.

Geamurile cladirii impunatoare se inchid. Paznicul dispare precipitat in spatele perdelelor grele de muselina scumpa. Un actor grabit care si-a spus replica si a plecat uimit.

Imi iau codita la spinare si ma duc la un alt centru medical. E deschis toata noaptea si ma arunc pe usa inchisa. Trag de ea ca un melc fara de casa ce cauta febril aparare. Apare un domn dragut.

-Ce-i cireaso cu tine la ora asta?

-Pai domnule, eu am branula asta. Si stiti, azi este o sarbatoare mare baha’i. O sa ziceti ca ce-are sula cu prefectura. Pai are, domnule. Nu are cine sa-mi vare in vena licoarea asta.

-Hai ca ti-o var eu, cireaso.

-Super, domnule. Si domnul amesteca praful cu lichidul si incepe sa imi bage amestecul cu o seringa mare in mana.

Mica paranteza. Branulica asta cica functioneaza in felul urmator. Merge vreo 4-5 zile sa stea infipta in om/fruct. A mea are 2 zile. Dupa care se astupa si trebuie pusa alta.

Semnul ca nu se poate folosi este o durere mare. Dar a nu se confunda cu o durere mica. Care apare si la inceputul fiecarei injectii. Ca asa e normal.

-Te doare, cireaso? Spune domnul cu halat alb si privire blanda, de persoana care a depus juramantul lui Hipocrat.

-Da, domnule.

-Rau?

-Cumplit, domnule. Imi zambeste cald si mai baga niste zeama.

Cireasa incepe sa vada doar prin doua rotocoale mici. Restul devine ca o pacla deasa. Nu mai cunoastem drumul catre casa. Transpiratia ii apare pe buza ei superioara si pe frunte. Durerea este atroce. Dar domnul o priveste cu multa grija. Ea se simte datoare sa reziste.

-Doare, cireso?

-Domnule, cum sa va explic. S-ar putea sa lesin. Imi fuge pamantul de sub picioare. Durerea este mai mare decat orice am simtit vreodata. Pot sa ma intind cat sunt de scurta?

Domnul zambeste si conduce cireasa la pat. Am grija sa-mi pun picioarele pe partea de plastic destinata special lor. Nu vreau sa fac murdar. Domnul asta a fost dragut si m-a primit noaptea sa ma ajute. Incerc din rasputeri sa stau constienta.

-Doare cireaso?

-Domnule…

-Cireaso, mai e un pic. Uite, branula merge, nu s-a umflat pe de laturi. Stai cuminte, asa.

Pasamite domnul doctor crede ca cireasa este genul ala de pussy. Care cum vede un ac se pierde cu firea si da sa se scurga pe podea. El nu stie ca cireasa e taman invers. Lucru pe care insa il afla curand.

Toata operatiunea dureaza cateva minute bune. Se termina si ultimul stroip de ser. Eu, nici vie, nici moarta. Nici calare, nici pe jos. Nici imbracata, nici dezbracata. Nici flamanda, nici indestulata. Ca in povesti, dar in cele horror.

Si atunci doctorul descopera cartoful nou care se facuse la incheietura mea delicata. Isi da seama ce a facut. Si anume ca a bagat tot lichidul pe langa vena, intr-un demers din categoria degeaba.

Si realizeaza si ca a facut asta provocand valuri de durere. Asa se torturau pe vremuri oamenii rai. Se uita cu mila la cireasa podidita de lacrimi si spaima.

-Of, cireaso. De ce nu ai facut si tu mai tare au? M-as fi prins ca nu se duce unde trebuie.

-Am spus domnule. Am spus ca ma doare cumplit. Si ca sunt foarte aproape sa lesin.

-Da, cireaso, da am crezut ca te fandosesti tu asa.

-Nu, domnule. Un fleac. M-ati ciuruit. Nu credeam ca doare-asa.

Si pleaca cireasa, ca un soldat prea viteaz. Care il lasa pe inamic, din exces de zel, sa ii cresteze pielea cu o baioneta boanta. Indurand totul cu mare eroism. Destul de demna pleaca cireasa.

Ajunge la masina. Isi lasa geanta pe scaunul din dreapta. Si incepe sa raureasca din ochii ei doua cursuri de apa cu barajul ridicat in amonte. Apa sarata iese prin baierile masini si se constituie intr-un suvoi involburat. Pe care se aseaza imediat lebede neagre care canta mut.

Despre religia baha’i numai de bine. Chiar m-am uitat pe net, ca sa vad din cauza carei doctrine religioase n-am putut eu sa-mi fac injectia cum trebuie. Doar ca mi-a schimbat total seara. Si mai avea putin si imi schimba si viata.

un avocat la rastimpuri tine doctorul departe

septembrie 30th, 2009

atotputernicii

Am mai avut o data revelatia asta. Ca avocatii fac lucruri incredibil de iscusite. Si scot pe cireasa din marile ei mici buclucuri.

Atunci m-am dus la avocata mea dand usa de perete, ca un cowboy care sta rau cu nervii. Si i-am declarat printre lacrimi nu doar ca vreau sa termin odata cu procesul pe care il aveam cu xyz. Din care, bineinteles, sa ies neciufulita. Dar ca nu mai vreau in ruptul capului sa-l vad pe om la fata. Ca nu ma mai tin capacele.

Ajunsa in aceasta parte a izbucnirii mele catre avocata, nu doar am suspinat. Am batut si din picior. Dumneaei, o femeie cu mult calm, s-a pus in secunda aia la calculator.

Si a ticluit o hartie prin care nu doar ca nu a mai trebuit sa ma prezint nicaieri. Dar a si poruncit tribunalului sa-mi transmita in scris cele discutate. Sa-mi dea adica socoteala de cum s-a descurcat el in absenta mea.

Pentru toata treaba imi amintesc ca am platit niste sume care mi s-au parut absolut minuscule. Daca era sa le pun intr-un cantar, sa se contrabalanseze cu drama mea.

Eram in stare sa infasc luna de pe cer si sa i-o dau infasurata intr-o funda. Numai sa ma scape.

Intre timp uitasem cat e de tare sa te duci la avocat. A trecut timpul. Acum va rog sa va imaginati ca anotimpurile se schimba repede, sub ochii vostri.

Primavara, mugurii plesnesc. Vara, ciresele sunt rosii-negricioase. Toamna, mustul musteste prin mustarii pentru musterii. Iarna, ce bine, mergem la ski si ne cumparam cadouri. Si toate astea inca o data, de doua ori, de trei ori si chiar patru.

Azi mi-am luat ora la un avocat nevazut in prealabil. Asta m-a stresat rau. Cum o fi domnul asta la care merg eu acum sa-mi pun o bucata de viata pe o tavita dinaintea dumisale.

Cum o arata. O sa-mi inspire incredere? O sa arate rabdare? O sa inteleg ce zice? O sa fraternizeze cu marunta problema mare a ciresei?

Am platit cei mai bine investiti 50 de lei din viata mea. Nu inainte, ca la c….e. Ci ca la psiholog. M-am asezat pe scaun, putin lasata pe spate. Si am discutat cu un om incredibil de destept si de in tema cu problema mea.

Mi s-a parut ca ma astepta deja. Si ca stia tot ce o sa scot pe gura asta mica. Fara sa ma prind, timpul a zburat fal-fal. Am stat fix o ora. Am iesit de acolo multumita pana peste poate. Desi omul mi-a zis ca e tare complicat. Si ca nu stie daca ma rezolva.

Dar maniera in care a pus problema si modul in care ochii lui exprimau inteligenta si rigoare si siguranta si stapanire de sine si stiinta m-a multumit profund. Ne-am placut instant.

Si el s-a mirat cumva evident ca femeia asta mica. Care a venit cu niste ochelari de soare roz si o fusta cu flori fiu-fiu este o companie asa de neimpovaratoare. Ma gandesc ca atunci cand esti avocat si iti vine o blonda, ti-e putin frica. Cu toata scoala pe care ai facut-o. Si cu toata experienta in blonde pe care o ai la activ.

Si mi-am dat seama ca nu cred ca mai pot sa mai traiesc in continuare fara un avocat pe care sa-l consult macar din timp in timp. Stiu ca lumea zice chestii de avocati. Ca sunt asa, ca fac pe dincolo.

Parca nici eu nu m-as strecura nonsalanta langa unul noaptea in pat. Pentru ca poate vorbesc in somn chestii care pot fi folosite impotriva mea. Sau cand ne-am certa ar scoate din maneca de la pijama un alineat dintr-o lege. Si mi-ar explica ca nu am voie sa fac ce fac. Cum sa-l contrazic?

Dar asa, cand ai o problema cum am avut eu azi. Chestie cu care-mi bat capul de vreo 2 ani incoace. Este musai sa consulti un avocat. Face lumina in cap. Si descalceste noduri marinaresti de probleme. Si totul contra unei sume modice. Sus avocatii.

Deci un avocat hai, nu zilnic, dar macar la rastimpuri, tine doctorul departe. El si cu merele.

cireasa si medicina aplicata la jumate

decembrie 11th, 2008

doctor copy

nu pot sa sufar sa ma duc la doctor.

ma duc numai cand instinctul imi spune ca s-ar putea sa fie foarte rau. si si-atunci numai dupa ce mama de cireasa si cerbul. ma imping de la spate. alergandu-ma cu o haita de caini spre usa cabinetului. ma trag cu arcanul de par afara din casa.

ma roaga, ma ameninta, ma santajeaza sentimental cu tort de ciocolata.

si cand in sfarsit ma conving. ele cred ca au castigat. si ca de acum inainte, nu mai am cum sa calc alaturea de drum. ca odata ce ajung in lacasul de sanatate. totul e rezolvat. dar se inseala amarnic.

intru uitandu-ma dusmanos. ma dezbrac imbufnata. ca ei mereu te pun sa faci asta. orice-ar acuza cireasa ca si durere. trebuie sa scoata sutienul cupa C. si intreb. ce se intampla, doctore?

cum din fericire rareori e ceva grav. cireasa scapa de palpitatii si incertitudini in primele minute. el ma palpeaza. imi sufla-n gura. ii suflu si eu. si apoi scrie ceva in carnetelul ala mare cu patratele.

ma intreaba cati ani am. si niciodata nu stiu sa raspund luata asa, repede. ma intreaba unde stau. si aceeasi stupoare. mereu hilaritate.

si daca sunt salariata. sunt salariata? mata ce zici? merit eu sa fiu salariata? nu mi-ar sade mai bine sa fiu boieroaica? stapana peste 7 sate si 3 vii. un iaz cu pastravi care sa faca giumbuslucuri la ora cinei. ca sa ma distreze.

plus o herghelie de cai. care sa ma traga cu sania iarna peste campuri si-n paduri. cireasa infofolita in blanuri. cum a vazut ea in filmele rusesti. care se termina prost. dar cireasa termina bine.

si un boier aprig, inginer. mare amator de rock alternativ. care administreaza tot balamucul asta. da, domnule doctor. sunt salariata.

si apoi scrie ceva si in carnetul mic, cu retete. din care apoi rupe prima foaie si mi-o intinde mandru. in timp ce el explica cum trebuie luat tratamentul. eu tocmai sunt generoasa cu satenii din satele mele 7. pe care mi i-am facut prieteni, nu supusi.

doctorul da din buze. eu ii invat pe copii alfabetul. copiii mei cresc cu copiii taranilor. facem toti baie in raul repede din spatele conacului meu si-al inginerului boier. mancam turta scoasa din cuptor, cu unt.

culegem zmeura. caii alearga liber cu coama tantosi in vant. iarna focul trozneste in semineul zdravan. citim impreuna la gura sobei. dimineata vine cineva cu lapte proaspat muls.

si doctorul da din cap cumva. si zambeste stanjenit. lucru care imi arata mie ca intrevederea s-a cam terminat. pacat, tocmai incepusem sa ma simt bine. de obicei spune. si va astept la mine pentru control. sa-mi spuneti cum va simtiti.

eu iau smerita iau foaia. multumesc si strang din ochi catre el linistitor. ca si cum o sa fac tot ce zice acolo. si cum ies pe usa. o depozitez intr-un buzunar al gentii.

de unde o sa ajunga sa se odihneasca somn de veci. pe vraful de retete primite in ultimii ani. am acolo zeci, sute, mii, zeci de mii de retete. de la toate specialitatile pamantului. varicologi, dentisti, ortopezi. si cati multi altii.

mi-au scris toti ravase. de obicei cu cate 3 pozitii principale. niste hieroglife. care vor ramane nedecodificate. si nu vor mai vedea lumina zilei. traindu-si monotona viata in sertarul de la noptiera.

pentru ca da, am acest obicei. pentru mine medicina e mereu aplicata la jumate. accept sa ma vad cu medicul. si daca imi spune ca nu mor. eu imi iau de grija. nu cumpar niciodata tratamentul. si bolesnita de obicei. trece de la sine. ca la tara, asa.

acolo unde copiii mei de boieroaica se joaca cu copiii de tarani. sub ochii ingaduitori ai boierului. si sub fosnetul frunzelor de stejari si alte foioase cu piele aspra. pe care umbla gaze rosii cu buline negre.

si culmea e ca se poate trai si asa. sorry mama, nu suport sa inghit medicamente. si ai vazut ce bine arat?