pentru ce atata zbucium

ianuarie 18th, 2010

mofluz

In Austria, orice-ar fi, se pleaca la 4 dimineata. Am fost cu tot felul de grupuri, in combinatii de n luate cate k. Orice ar insemna asta.

Toti barbatii soferi au aceeasi meteahna. Vor musai sa plece spre Tirol la 4 dimineata. N-am inteles niciodata de ce oamenii mari vor sa plece la ski doar la ora asta sinistra. De ce oare nu se poate pleca la 9. Dupa ce devii pe de-a-ntregul om, si nu o bruta in stare de orice.

Nici cu muncitorii nu prea inteleg eu cum sta treaba. De ce incep ei, mai ales mahmuri fiind, munca la 7? De ce pleaca ei apoi de pe frontul de lor de lucru cand toti ceilalti oameni trag din greu si ziua e abia la inceput. Nu stiu.

In felul asta nu reusesc decat sa enerveze pe toata lumea, amarnic, cu bocaniturile lor cand somnul e dulceag. Si taman cand ai vrea sa-i vezi la treaba, ca sa ai senzatia ca universul merge in directia necesara, i-ai de unde nu-s.

Si in spitale se intampla la fel. Daca vrei sa-i povestesti unui doctor nefericirile tale te cheama la 7 dimineata. Atunci e el cel mai dispus sa asculte ce te doare. Si il doare-n fund ca tu n-ai acelasi bioritm.

Si infirmierele si asistentele si tot soborul asta de oameni inregimentati in sistemul de insanatosire. Toti parca sunt batuti cu leuca. Vai de bietii bolnavi care stau cazati in spital.

La ora 6, putin dupa ce-au cantat cocosii, cand orice om, d-apai un bolnav, are somnul cel mai inocent, li se aprinde brutal lumina in cap. Ca sa curme, de invidioase ce sunt pe somnul amaratilor din paturi, biata odihna beauty sleep.

De ce, de ce sa nu inceapa totul la 9? De ce sa ne pice tuturor ochii in gura si sa mai fim si subumani de oboseala. Dupa ce ca avem probleme de sanatate. Nu e drept.

A, acum mi-am adus aminte. Ca si la tara umbla vorba ca animalele trebuie hranite in zori de zi, numaidecat. Crede cineva ca gainile n-ar vrea sa doarma mai mult, pe cracuta aia a lor, daca ar fi lasate?

Sau vacile, vacile ce vina au. Toata lumea da vina pe ele. Cum ca sunt 100% responsabile pe ora asta de trezire imposibila. Si taranii spun asta, la unison. Desi nu pot sa pricep cum de sunt asa de solidari fara net si macar o petitie online pe facebook care sa-i uneasca.

Vacile sunt niste fapturi razgaiate si absurde. Si daca nu le dam de mancare cand se ingana ziua cu noaptea, ele se rascoala. Eu nu cumpar asa ceva.

Eu cred ca orice dobitoace pot fi dresate sa traiasca dupa stilul de viata al utilizatorului. Si pentru ca treaba asta nu a fost implementata la scara mare si nu s-a facut o evaluare pe termen scurt, mediu si lung, sa vad cine are tupeu sa ma contrazica.

Dar asa suntem noi, alarmisti, si luam totul in tragic. Eu cred ca cine se scoala de dimineata ajunge departe, e drept. Doar ca la fel de departe ca ala de se scoala normal. Cu singura diferenta importanta ca e mult mai obosit.

Propun sa stam serios de vorba cu soferii ce pleaca spre Tirol, muncitorii, doctorii, gainile si vacile. Si sa gasim o solutie buna pentru toata lumea.

cum se face nimicul

ianuarie 3rd, 2010

praji

Tot anul ma stradui sa fac cat mai multe lucruri.

Ma rasucesc enorm si impart fiecare zi in feliute subtiri de tort. Unele segmente care cad mai greu la stomac, ca tortul de ciocolata. Altele sunt mai lejere, un fel de tort de bezea cu fructe. Sau diplomat, daca stiti.

Feliutele mele de timp sunt extraordinar de dense si de inghesuite unele in altele. Crema de la una se mai ia pe cireasa alteia. Blatul insiropat al uneia se mai amesteca prin frisca alteia. Asta pentru ca nu sunt niciodata pregatita sa renunt la ceva din ce cred eu ca am de facut.

Indes mereu prea multe ingrediente in economia unei biete, singure zile.

Chiar si weekendurile sunt tot prilejuri de relaxare impartite pe feliute, ca si restul traiului. Rareori prinzi cireasa in papuci de casa, fara vreun plan de bejanie sau macar 5-6 vizite de facut sambata si vreo inca pe-atat duminica.

Matusi, prieteni, sport, mancare, filme si mama de cireasa. Toate sunt combinate in moduri versatile cu mici activitati din categoria cireaso, asta chiar trebuie sa faci.

Acestea fiind zise, cum sa nu raman traznita de ideea de a nu face absolut nimic, timp de mai multe zile in sir? Sa ma scol adica dimineata fara sa am lipita de frunte o lista cu diverse activitati care se cer intreprinse.

Ce nebunie. E tulburator sa descoper cum se fabrica nimicul eu, facatoarea de tot felul de lucruri pe banda. Practic am fost ocupata toate zilele astea cu o gramada de portii zdravene de nefacut nimic. Feliute de tort egale si foarte satioase.

O schimbare asa de dulce. Nici net nu prea am avut. Am stat perioade lungi intr-un spatiu stramt, cu oameni dragi si carti si un pat. In timp ce afara ningea. Ce bine e sa nu faci nimic cat e ziulica de lunga. De ce nu mi-o fi reamintit cineva ca se mai poate si asa. Pe scorbura mode.

Dar na. Azi e luni si mi s-a dat un nou an pe mana. Unul in care sa fac eu ce m-oi pricepe mai bine. Sa vina tortul cu programul zilei de azi, sa-l inghit cu fulgi cu tot.