praga si-atat

octombrie 22nd, 2009

praga

Intr-o discutie purtata de oameni care obisnuiesc sa calatoreasca pentru a se distra, Praga e unul dintre locurile comune. De-aia nu m-am repezit sa scriu imediat.

Prin loc comun inteleg ca toata lumea are parerea asta. Si s-a zis de bine de atatea catralioane de ori, incat eu nu am de spus mare lucru in plus. Pot doar sa ma mir si eu, cireasa, ca orice roman care a ajuns acolo. E misto rau la Praga.

bicla

galben

noapte

Posibil ca locuitorii iau in fiecare noapte periuta lor de dinti. Si dau buzna bezmetici in strada in pijamale groase, ca la Praga e frig. Apoi se impart repede pe zone si curata tot caldaramul praghez pana nu mai ramane scama.

In cautarea mea de sunca delicioasa, am dat peste carnatii praghezi, mari boieri, mare caracter. Si peste aceasta batrana doamna, berea nici blonda, nici bruna si doar putin acidulata.

Praga are multe cladiri vechi, tinute intr-o stare excelenta. Noi stim ca si in Cehia a fost un comunism feroce. Iar cine l-a citit pe Kundera intelege si mai tare exact cat de revoltator s-au petrecut lucrurile.

cladiri

caramiziu

biserica

Dar Praga a avut noroc. Orasul este superb, n-a suferit ca de o boala cutanata, ca alte orase. Nu spun nume, orase importante. In plus, praghezii nu pare ca au trecut prin aceleasi mutatii mentale ca si noi.

Sunt imbracati frumos, zambitori. Au pravalii cochete si cafenele old-fashioned in care termopanul nu e rege. Sunt mandri de orasul lor si il promoveaza in moduri potrivite. Sa fi vazut ce frumos e sa vezi orasul din masini de epoca lucind de ingrijire.

Are si Praga niste defecte. De exemplu, cred ca acolo se fabrica tot frigul care se distribuie apoi in Europa si aici e sediul central. Si daca schimbi bani si nu citesti un panou mare inainte, iti iei mare teapa.

barbati

porumbei

tramvai

Iar cehoaicele sunt niste femei asa de aratoase. Cu greu mai poti tu, romanca, sa mai capeti niscaiva atentie. Sunt blonde naturale sunt inalte, au fund cat trebuie si sani cat e nevoie. Dar na. Nimic nu e perfect.

Praga e aurie si are poduri iscusit maiestrite. Ea imbie trecatorii cu pungute pline de castane. Cand ploua, nu se face nicaieri mocirla. Macadamul si trotuarele cu borduri care nu au inbogatit pe nimeni devin lucioase. O placere sa te plimbi.

Parca a trecut pe aici Arabela si a tot rotit din inel. Pana a creat un oras in care iti faca cea mai mare placere sa orice. Duceti-va la ea, la Praga. Daca nu cumva e si pentru voi deja un loc comun.

zebra

cireasa nu scuza falsa dezordine

aprilie 27th, 2009

liar

Exista pe lume un soi de oameni. Care nu se incanta la masini scumpe si bijuterii. Se blazeaza taman la partide de sex focoase si mancaruri alese. Si nici macar nu le trece prin cap sa plece in vacanta in insula La Reunion.

Ei sunt fericiti doar atunci. Cand dupa ce reusesc sa te aduca sub vreun pretext in vizuina lor, acasa. Sanctuar de harciog fara alta ocupatie, aranjat pana in cele mai marunte cotloane.

Te opresc atunci chiar la intrare. Unde zambesc dulceag-mincinos si zic. Scuzati dezordinea. Apoi se uita mandri la pardoseala sclipicioasa. Probabil data cu pronto acum 3.5 minute.

Pardoseala pe care poti s-o si lingi ca pe o acadea, daca ai chef. Si apoi se uita inapoi la tine, in culmea excitatiei aproape sexuale. Ca sa vada feedback. Ia, ai cazut pe spate?

Ei adora sa vada cum te fastacesti. Si cum nu stii in ce fel sa te mai explici. Ca tie nu ti se pare asa. Spera ca o sa-ti gasesti cuvintele cele mai potrivite. Sa le lauzi curatenia.

Si ei apoi se apara, cu maximum de convingere. Nuu, iarta-ma, chiar n-am avut timp sa fac. Am venit direct de la serviciu. Si de-aia m-ati prins asa. Daca veneati alta data, era mult mai curat.

Cand era mai mica. Cireasa chiar credea ca l-a prins pe respectivul cu chilotii-n vine.

Ca probabil covorul omului e plin de vin rosu, noroi si ketch-up, la un loc. Exact ca in reclamele pentru dispozitive demo. Si ca in ghivece sunt infipte mucuri de tigari.

Verifica veioza, sa vada daca pe ea troneaza niste strampi. Fugea in bucatarie sa constate chiuveta pline de vase imbacsite. Din care s-au nascut fapturi noi, primordiale. Si se uita la cainele, probabil nescos. Murdar si el, cu ghemotoace prin blana.

Abia mai tarziu, crescand ea, a inteles cireasa. Ca scuzele astea sunt o butaforie. Ca nu are nimic de scuzat. Si ca respectiva locuinta. E mereu mai dereticata decat o farmacie. Si mai lustruita ca un magazin unde se vand bomboane.

Ca de fapt oamenii cu pricina freaca toata ziulica la scorbura. Si nu se linistesc pana nu smulg de la ceilalti. Vorbe de lauda. Cum alta strategie n-au gasit, o baga pe-asta.

Si chiar daca ea simte putina mila pentru persoanele cu pricina. Obsedate de subiectul asta. Si in disperata nevoie de cuvinte elgioase la adresa curateniei. Tot nu mai vrea sa le intre in joc.

Asa ca atunci cand i se intampla. Declara pe loc ca ea nu scuza dezordinea. Nu cand e falsa.

vasilonia* vazuta cu ochi fals austrieci

ianuarie 29th, 2009

ochi

*Unde vasilonia este tara in care traiesc eu putin de fiecare data dupa ce vin din strainatate. In mod traditional geografic ea este numita Romania.

Vasilonia pentru ca asta a fost una din primele firme pe care le-am vazut dupa ce am trecut de la unguri spre aici. Firma de constructii Vasiloni. Poate vine de la Vasile si oniric. Sau poate de la altceva, astept sugestii.

Vedeti sirul de ferestre din poza, cel din stanga? Sunt ferestrele unui bloc din Vasilonia, ales la intamplare. La intamplare si nu prea. Intrucat pentru mine este extrem de semnificativ.

bloc_nebun

Daca va uitati putin, cele 10 ferestre sunt complet diferite intre ele. Cei 10 vecini n-au reusit sa se inteleaga intre ei asupra modelului de urmat atunci cand ai la dispozitie o fereastra.

De fapt nici nu au discutat vreun pic. De fapt nici nu le-a trecut prin cap sa discute cum sa faca niste ferestre unitare. Ti se da de la bloc o fereastra. Cum procedezi? Cum te taie capul, ca oricum nu conteaza.

Fereastra primului de sus e impartita in 3 pe verticala. Urmatorul a zidit-o complet cu niste caramida rosie pe-a lui. Cel de sub el a impartit-o in 2 bucati inegale si a zidit una din parti cu bca, cred.

Asta care vine mi-a placut mult. A luat o lopata si-o mistrie. Si si-a facut el o fereastra mai mica in centru si restul a zidit grosier. Urmatorul are o fereastra doar dintr-o bucata si imediat dupa el vine unul cu 5 bucati, pe maro inchis cred.

Apoi inca unul cu 4 bucati cu rama alba, apoi unul cu 6. Inca unul cu 4, dar diferit de cel mai devreme, pe maro si alte proportii. Deci si culoare si impartela diferite. Si…nu mai are rost. Va zic eu ca nu erau doua la fel.

Eu nu traiesc in alta tara pentru ca imi place mult aici. Romania ca tara mi se pare foarte misto. Am cutreierat-o in lung si in lat. Si o sa o mai cutreier. Mi se pare extrem de reusita ca peisaje si ce sa mai.

Mi-e draga. Cand ajung in Bucovina, mi se pare ca sunt in rai. Imi plac si oamenii. Mi se par liberi si simpatici. In nebunia lor, traiesc poate mai aproape de adevar decat alte natii.

Dar de cate ori ma intorc de pe alte meleaguri. Nu pot sa nu raman absolut traznita de cum sta treaba pe la noi. Si ma doare de mor ca nu pot sa plec de aici. Si ca trebuie din cauza sangelui dornic, sa ma intorc mereu. In aceste locuri fara de concept unitar.

Vasilonia e rodul unui capcaun nebun. Care a luat 2 andrele si a crosetat in graba niste aberatii. Pe care alt personaj cu tulburari de comportament, prieten cu primul, le-a luat si le-a lipit cu grija. Pentru ca asta il relaxeaza cand se enerveaza.

Fix ca intr-un puzzle dar in care ideea e sa nu se potriveasca nimic cu nimic. Un puzzle care imi aminteste de poezia dadaista. Curent interbelic parca, ai carui reprezentanti jucausi se distrau alaturand alandala cuvinte scoase din caciula, curiosi sa vada ce iese.

Si noi, vasilonienii, ne-am distrat. Asta e clar. Am facut tara asta speciala. In care totul e incropit, lipit si crampocit. O tara dezolanta, cu lighiane sparte aruncate pe camp. Cu receptoare de telefon cu fir cu tot lasate pe plaja.

Cu papuci sariti din picioarele oamenilor care au fugit cine stie unde desculti. Cu bucati de pungi agatate de cine stie cine si cine stie cum prin copaci. Tara cu trotuare asezate in aceeasi ordine ca dintii strambi ai unui batran.

Stiti cantecul ala de la cenaclul lui Paunescu. Tara de unde vin, calator/I-o taaaara, o tara de dor/Deeee dooooor/. Culmea e ca desi inca mai am ochii fals austrieci cu care privesc lucrurile astea elucubrante. Mi-e draga rau de tot tara mea. Nu pot Doamne fara ea.

Si mai stiu ca in cateva zile ochii fals austrieci o sa treaca. Pana cand plec catre urmatoarea destinatie straina. Si sigur, orice-ar fi, mai bine organizata ca Vasilonia, tara mea.

Mai e putin de tot, poate inca doua zile. Si o sa vad totul romaneste, cu liniste. Cantand refrenul national: asta e.