Se zice prin zvonistica urbana ca avortul nu e o chestiune care sa te pune in dificultate fizica. Si se mai zice, tot prin telefonul fara fir cu taxa inversa, ca avortul este ceva care te va urmari totusi psihic de nu te vezi.
Cred ca se zice bine caci am dovada. In calitate de cireasa femeie in toata regula, am facut un avort acum cativa ani. Tehnica a avansat spectaculos de pe vremea mamelor noastre, care se chinuiau ca niste hoti de cai. Asa ca inafara de un somn pe cinste nu pot sa reproduc alte intamplari.
Poate as putea sa precizez doar masa copioasa luata dupa nefericitul eveniment, o nebunie. A inclus un snitel mare cat o harta si un morman indecent de cartofi prajiti plus un tort proaspat de bezea moale-tare-moale. Apoi am fost o cireasa noua si mi-am vazut de treaba.
Dar pentru ca actul acesta cugetat a avut loc intr-o luna decembrie, se intampla cam asa. Uit tot anul de intamplarea asta care nici macar nu m-a facut sa schiopatez putin psihic atunci. Si totusi la inceput de decembrie mi se infige in cap informatia. Din senin.
Imi aduc aminte de povestea asta prea putin armonioasa. Alaturi de zurgalai cling! si beteala vie si lumanari rosii si piftie tremuranda si cadouri nimerite si brad stufos si colinde tralala si tot binele din lume.
Si nu vreau sa plangem aici impreuna, zau ca nu vreau. De fapt daca ati sti ce veselie am in privire si cum sar ca un pui de capra de bucurie ca vin sarbatorile. Dar mi se pare curios cum functioneaza amintirea unui avort la cireasa si la fructe in general. Si am zis sa zic tare despre asta, chit ca nu-mi vine bine si la socoteala si la indemana.
Poate ati facut si voi vreunul, doamnelor. Poate vi se intampla la fel. Poate nu. Poate.
