decembrie 10th, 2010
“Cred ca numai copiii, nemernicii si lasii pot sa te paraseasca prin sms. Sau poate ca si batranii, ologii, gravidele si militarii in termen. Si mai cred ca pentru actiunea asta o sa ajunga in iad. Unde dracii o sa-i invarta cu un linguroi mare. Pana se transforma in pasta de tomate pentru cartofii prajiti ai lui Scaraotchi. Na!” (Sana Nicolau, hotcity.ro, 12.09.2008)
E foarte amuzant sa citesc asa ceva, scris la cald. Chiar ma parasise prin sms. Continuarea aici.
decembrie 3rd, 2010
Ajuta-l sa ramana in viata este o campanie. Ea este derulata de prieteni buni, si anume Scoala mea si Asociatia Speranta pentru tine.
Ce vrem sunt fonduri.
Fonduri pentru 250 de copii care sunt spitalizati in sectiile de pediatrie oncologica ale spitalelor Fundeni si Victor Gomoiu. Strangem fonduri pana pe 10 decembrie, deci mai sunt 7 zile. Desi Craciunul vine repede si ai zice ca de-aia avem nevoie de bani, pentru caciulite si ciocolata, adevarul e altul, mai nasol. Banii o sa fie folositi exclusiv pentru achizitia de medicamente si logistica medicala, adica albumina, antibiotice, antitermice si altele asemenea.
Azi, 3 decembrie, e un targ de produse confectionate de elevii Scolii Mele in str Zeletin nr 10-12, ora 5. Evenimentul asta are un titlu explicit: Copiii vostri ajuta copiii altora. Daca nu putem ajunge aici, poate ne iese prezenta la petrecerea tematica “Crazy Hat Evening”, pe 10 decembrie, ora 8. Se intampla la Joy Club, in str.Vasile Lascar nr 171. Taxa de participare costa 250 de lei/persoana iar scopul este acelasi: nobil si uman.
Bineinteles ca banii colectati in evenimentele astea doua o sa mearga tot in fondurile de mai sus. Ce poti face tu sunt foarte multe lucruri, nu o sa insir aici. Trebuie doar sa vrei. Si daca vrei, suni la 0722.574.023. Iti raspunde Coco si ii spui ca vrei sa ajuti. O sa stie exact ce sa te roage. Asta e munca lor.
octombrie 28th, 2010
Functia mea de blogger, ca nu ma pricep sa-i zic altfel, ca doar n-o fi o meserie sau un fel de mancare exotic, vine cu diverse propuneri.
Ba ma duc la un festival de film in Cluj, orasul preferat. Ba ma prelumblu cu mainile la spate printr-o fabrica de lapte curata ca o bomboniera, incercand sa prind mecanismele caii laptelui. Ba mai castig un premiu, in intampinarea caruia vin cu o palarie curioasa. Buun. Sa-mi fie de bine.
Pentru ca m-am tuns scurt, foarte scurt, cel mai scurt, si sunt acum o bloggerita care seamana cu baietelul cuiva, am fost din nou invitata undeva. Pe motive de freza dar si ceva in plus. Poate o combinatie de tenacitate cu inima si cu alte ingrediente cheie pe care trebuie ca le am ca sa pot ajuta.
Am fost invitata la sectia de copii si adolescenti de la Institutul Oncologic. Sa mi se explice cum sta situatia si sa vad cu ce pot ajuta. Nu stiu altii cum sunt. Dar eu nu puteam sa ma duc la vizionare de filme in orasul de inima si sa beau lapte in excursie si sa urc pe scena sa ridic un premiu dar sa zic ca aici nu vreau sa merg, ca-mi dauneaza.
Asociatia Pavel m-a invitat. Niste femei care sunt cazate intr-o camaruta in spital si incearca sa le abata copiilor si tinerilor si parintilor lor mintea de la boala cea mai rea. Oameni incredibil de buni si de pozitivi. Sa stii sa ramai nealterat in valea plangerii si sa cauti mereu solutii pentru problemele extreme ale altora nu e putin lucru.
Am mers cu inima purice, ingrozita de aura disperata care inconjoara acel lacas. Eu si alte 4 femei tunse la fel de scurt: Minxieee, Oana Bratila, Oana Portase si Lori Modoran. Spre bucuria mea, m-au tinut capacele mai tare decat credeam. Ni s-a prezentat situatia exhaustiv. Stiu prea multe despre lucrul asta acum. Si simt ca o sa aflu lucruri si mai coplesitoare in cele ce urmeaza, pe masura ce ma apropii.
Stiu suficient incat sa vreau sa le duc saptamana asta 4 televizoare. Trebuie sa le duc 4 televizoare in stare de functionare si cred ca voi trebuie sa ma ajutati. Nu au alta distractie si nici macar pe-asta nu si-o pot onora.
Asta fac pentru inceput, strang 4 televizoare. Caci apoi am multa treaba acolo. Revin pe tema, acum sa rezolv primul task. So?
Later edit: am deja un televizor, venit din comunitate. Pot. Putem.
Later edit: mai am un televizor, tot de la voi. Pot Putem. Mai am 2.
Later edit: am facut rost de toate. Multumesc enorm.
decembrie 1st, 2009
Vulpea este Lia, roscata din blogosfera care are o inima cat casa si isi striga cu folos al ei rebel yell.
Ea a lansat proiectul oameni darnici, in cadrul caruia face lucruri unul si-unul. Si nu se lasa pana nu ajuta oameni multi, cat poate ea de tare.
Vreau sa va rog sa aruncati un ochi pe ce face ea acum. Ne si va roaga pe toti sa cumparati pana pe 13 decembrie mici nimicuri de facut cadou unor copii, vedeti aici exact ce si cum.
Si dupa ce faceti asta, sa va intalniti cu ea, vulpea, care o sa stea de veghe la universitate timp de trei zile, 14, 15, 16 decembrie. Si va strange de la voi toate lucrurile intr-un loc.
Vulpea buna mult aduce. Si asa putem sa facem si noi, tot mult.
octombrie 29th, 2009
Se pare ca eseu vine de la a incerca. Un cuvant frantuzesc care da si numele unui stil literar.
Este vineri si mai jos este zugravita incercarea mea de cireasa romaneasca de a explica succesul. Cand o intreaba invatatoarea la scoala cireaso, pentru dumneata ce este succesul? Si adauga: fa bine de alcatuieste o compunere, cireasa se explica.
Premisa este in felul urmator si de la ea plec eu pe drumul meu. Societatea te invata ca succesul este suma a ceea ce-si doresc majoritatea oamenilor din societatea in care te invarti ca un titirez.
El se refera de cele mai multe multe ori la proprietati si alte bunuri palpabile. Si asta se completeaza echilibrat cu momente de glorie efemera. Precum aparutul la televizor si gura lumii (vecini, colegi de munca, fitecine).
Am stat si m-am gandit enorm. Pentru mine succesul nu este legat de succesul altora. El tinde sa fie complet relativ si se gudura pe langa ce-mi place mie mai mult sa fac in viata.
Daca reusesc sa ating treburile alea, inseamna ca am succes. Daca nu, inseamna ca trebuie sa mai muncesc sa il ating. Dar e clara treaba. Succesul meu n-are nicio treaba cu succesul general acceptat.
Mie pe lume imi place sa mananc bine, sa fac sport, sa iubesc fizic si psihic, sa lenevesc dimineata, sa calatoresc, sa port haine si incaltaminte comoda, sa ma rasfat cu tot felul de delicii. Sa am mult timp liber, sa muncesc ce-mi place, sa stau inconjurata de oameni, sa dansez. Sa merg mult la tara, sa merg cu bicicleta, sa am timp sa fac des cumparaturi la piata.
Dar societatea pare sa ma contrazica dramatic. Asa cum il inteleg eu, succesul la care ar trebui de fapt sa acced arata cam asa.
Societatea: Sa aiba cireasa o casa maricica pe pamant. Intr-o zona rezidentiala cu renume, inafara Bucurestiului.
Comentariul ciresei: Dar eu nu vreau sa imi ia zilnic 2 ore drumul pana in oras si inapoi. Si nici nu vreau ca odata ajunsa acasa, sa nu mai am chef sa ma dau jos de pe canapea. Din cauza ca mi-e lene sa bat atata drum.
Eu vreau in centru, intr-o casa mica, usor de intretinut. Pentru ca nici nu vreau facturi mari, impovaratoare. Eu vreau sa cheltui pe calatorii si pantofi si curmale proaspete si cafele in oras. Nu pe gaz, portat, fosa septica si impozit.
Societatea: Sa aiba cireasa o masina mare. Care sa ii inadeasca piticimea. Sa simta si ea ca e om. Sa scuipe seminte in capul pamantenilor de rand. Sa fie puternica prin cai.
Comentariul ciresei: Dar eu vreau o masina mica. Cu care sa ma strecor ca un tipar electric. Si sa parchez precum o antilopa supla de trafic. In plus, nu vreau sa stric planeta si mai tare prin poluare. Si nici sa-mi cheltui mare parte din salariu pe o masina gurmanda.
Societatea: Sa fie cireasa sefa sau sa aiba afacerea ei. Sa aiba oameni in subordine pe care sa ii struneasca cu succes. Sau sa nu dea socoteala nimanui, sa se indestuleze doar pe sine. Nu pe cine stie ce patroni.
Comentariul ciresei. Dar stati. Eu nu vreau sa fiu sefa pentru ca subordonatii au tot felul de probleme si sunt stresanti. Eu nu vreau sa muncesc ore tarzii la job. Am atatea altele de facut.
Si nici nu vreau sa-mi tremure camesa in spinare ca nu-mi ating obiectivele. Sau ca nu ma ajuta contabila. Sau ca nu am de unde da salariile sau ca angajatii ma fura. Eu vreau sa fiu fara griji. Sa se impauneze altcineva cu toate astea.
Societatea: Sa apara cireasa la televizor. De cate ori se poate si in cat mai multe conjuncturi.
Cireasa: E dragut la televizor. Dar cum apari acolo, cum incepe lumea sa te injure. Mai bine nu. Eu vreau sa ma iubeasca lumea. Asa necunoscuta cum sunt.
Societatea: Sa fie cireasa maritata si cu doi copii. Sa aibe un rost in viata cum trebuie sa avem toti. Sa se grabeasca sa-si faca o familie. Altfel nu e in randul lumii.
Cireasa: Auzi? Vreau sa imi dovedesti tu ca esti fericita. Si apoi, daca imi dovedesti prin procente ca asta si numai asta e calea. Apai imi reconsider si eu atitudinea. Ochesc un barbat-partida buna si ii torn cati copii trebuie.
Dar deocamdata mi-e tare bine asa. Am atatea lucruri de scris. Trebuie sa scot o carticica. Si inca o carticica. Vreau sa vad lumea. Imi place cum traiesc acum. De ce sa schimb doar asa?
Societatea: Sa izbandeasca cireasa in cariera. Sa ajunga CEO in domeniul in care activeaza. Si apoi director pe lume. Si sa poarte taioare si sa fie dura. Si sa se scrie studii de caz despre cum isi desfasoara ea business-ul.
Cireasa: Nu, multumesc. Pentru mine succesul in cariera este sa nu existe pic de stres in viata mea. Si sa imi placa maxim ce lucrez. Culmea e ca, dupa gustul meu, am deja succes. Mult.
Cam asa arata incercarea ciresei de a-si explica parerea despre succes. Nu stiu daca s-a prins cineva, dar personajul colectiv societatea a pierdut in fata ciresei. Care o sa incerce neobosita sa atinga succesul ei personal. Dupa criteriile ei personale.
Cum arata succesul vostru?
